Evenimentul zilei a dat tonul campaniei de toamnă împotriva Şcolii de yoga MISA

Aşa cum ne-au obişnuit de câţiva ani încoace, agenda reporterilor din România din perioada septembrie-noiembrie este plină cu acţiuni îndreptate împotriva Şcolii de yoga MISA (Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut) şi aceasta pentru că în fiecare toamnă, la deschiderea cursurilor de anul 1 de yoga, sute de oameni vin să se înscrie la aceste cursuri. Cu siguranţă unele persoane sunt foarte deranjate de succesul acestor cursuri de yoga şi de beneficiile pe care le oferă oamenilor. Nu putem decât să presupunem că ceea ce deranjează cel mai mult este efectul eliberator de sub subjugarea societăţii de consum (şi a tehnicilor de manipulare) pe care îl are practica yoga! De aceea, probabil, conducătorii ascunşi ai acestei societăţi plătesc bine aceasta „infanterie jurnalistică”spre a le apăra interesele şi a-şi controla cât mai eficient sclavii.

Fiecare reporter care primeşte ca sarcină să mai arunce un pic cu noroi în MISA în perioada de deschidere a cursurilor încearcă cum poate să inventeze o ştire negativă pe acest subiect şi apoi colegii lui de breaslă fac un ping-pong năucitor pasându-şi „informaţiile” de la unii la alţii pentru a crea falsa impresie că au ceva în comun cu realitatea. Iată un exemplu elocvent: în data de 27 septembrie 2011, a venit rândul cotidianului Evenimentul zilei să-şi aducă contribuţia (cacofonia nu este întâmplătoare, nici intenţionată, ci pur şi simplu inevitabilă). „Porno-yoga se predă în Pipera. MISA deschide universitatea. Guru Bivolaru lipseşte, e în  „pribegie”” – titrează Evenimentul, sub semnătura lui Ionuţ Fantaziu. Predestinat nume pentru un “reporter” ale cărui producţii pseudo-jurnalistice sunt bazate pe fantezie şi nu pe realitate!

Punctăm aici doar câteva dintre inepţiile, minciunile, inadvertenţele, calomniile, dezinformările intenţionate din care este însăilat acest articol.

Sintagma porno-yoga care a înlocuit în ultima perioadă refrenul „sectei” în campania anti-MISA este o găselniţă „ingenioasă” a jurnaliştilor de a crea o impresie negativă, prin asociere, fără a da de fapt niciun argument şi fără a explica această sintagmă aberantă.

Pretextul articolului este dat de fluturaşii publicitari care anunţă conferinţa de deschidere a cursului de anul 1 de yoga. Dincolo de trivialitatea exprimării, probabil reporterul a sesizat totuşi faptul că yoga promovează frumuseţea orientată spiritual prin imaginea unei femei foarte frumoase, fotografiată în postura lotusului. Cităm din articolul respectiv:

„Liderii Mişcării de Integrare în Absolut anunţă conferinţa de începere a anului şcolar de yoga. Pentru că e dat în urmărire generală în România, „rectorul” Bivolaru va lipsi la careu.
Adepţii lui Gregorian Bivolaru au împânzit Capitala cu fluturaşi. Miercuri se deschide anul şcolar de yoga, MISA (Mişcarea pentru Integrare în Absolut). Pe prima pagină, o domnişoară unsă bine cu ulei, în poziţia lotusului, e „motor” de promovare pentru deschiderea noului an de cursuri intensive la MISA.

„Practici şi te tranformi acum. Armonie, sănătate, înţelepciune, fericire”, sunt înşirate pe hârtie câteva dintre beneficiile cursurilor girate de „rectorul” Bivolaru.”

În acest articol se spune fără nicio tangenţă cu realitatea că Şcoala de yoga MISA deschide o „universitate”. Numai o persoană fără studii superioare şi fără capacitatea de a formula o simplă întrebare poate lansa o asemenea afirmaţie ca fiind adevărată! Celor care îşi imaginează că aceasta nu este o greşeală gravă a reporterului şi nu poate fi considerată o inepţie şi o calomnie, le semnalăm faptul că această „micuţă şi nevinovată” înscenare oferă presei un subiect de denigrare a MISA în această perioadă. Reporterii singuri au scornit ideea că MISA vrea să deschidă o universitate şi tot ei urmează să demonstreze că această universitate (pe care de fapt au inventat-o ei) funcţionează ilegal (deşi ea nici nu există!). Ştirile din presă de a doua zi de după apariţia acestui articol investighează deja dacă „Universitatea MISA” (în realitate inventată de ziarişti) este sau nu acreditată!

Remarcăm o dezinformare intenţionată realizată prin omisiune: se menţionează că Gregorian Bivolaru este dat în urmărire generală, că „este judecat în două procese penale”, dar se trece sub tăcere faptul că el deja a fost achitat în instanţă pentru o parte din acuzaţiile care i s-au adus. Probabil meandrele sistemului birocratic sunt prea greu de urmărit pentru reporterii care nu sesizează această inadvertenţă şi uită mereu să menţioneze procesele câştigate de Gregorian Bivolaru.

Ce să mai spunem despre exprimarea de mahala, combinată bizar cu conotaţii (probabil în viziunea incultă a autorului) „academice”, presărate pentru a susţine aberaţia cu „universitatea”?!

Nu în ultimul rând, remarcăm omisiunea frecventă a jurnaliştilor privind numele corect al MISA. Ţinem să-l informăm pe această cale pe autorul articolului că din acronimul MISA face parte şi un „S”, astfel denumirea corectă a acestei şcoli de yoga este „Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut”.

Negăsind nimic negativ şi senzaţional de comentat, articolul lui Fantaziu continuă cu un interludiu greu de înţeles despre locatarii imobilelor vecine sălii de curs. După acest veritabil model de probitate, integritate şi profesionalism jurnalistic, oricine ar putea  să scrie un articol intitulat „viaţa secretă a reporterilor de la Evenimentul zilei”, în care să îi intervieveze pe vagabonzii şi beţivii din cartier. Foarte „profesional” într-adevăr! Cităm: „La vreo 20 de metri de clădirea şcolii MISA, doi bărbaţi se integrează în absolut cu o sticlă de bere de 2 litri. Îi ţin de urât unui prieten, care îşi ajută cu o cheie BMW-ul, cu număr de Bulgaria, să-şi regăsească karma pentru a porni.”

Pentru a patra oară, reporterul insistă asupra aceleiaşi idei: „Guru Gregorian Bivolaru nu va fi prezent la careu şi nici nu va ţine discursul de bun venit al bobocilor, însă va fi prezent spiritual. Autorităţile române i-au găsit probleme la meditaţii şi au mai descoperit că are probleme la karma.”

Probabil reporterul vroia să pară plin de haz, dar nu prea are de unde să scornească glume despre un subiect la care nu se pricepe deloc. Ca să-i răspundem în acelaşi ton, am putea spune că autorităţile (sau altcineva, de exemplu reporterul în cauză) ar putea sesiza neregulile la meditaţii doar dacă ei înşişi ar practica cu succes aceasta, dar… le este din start imposibil căci ei nu respectă un principiu esenţial în dobândirea stării de meditaţie, şi anume ADEVĂRUL.

Sau poate nu e chiar o glumă, ci un subterfugiu din lipsă de subiecte. Neavând ce să scrie concret (pentru că deja chiar şi cei mai răuvoitori ziarişti probabil au început să se prindă că acuzaţiile aduse lui Gregorian Bivolaru nu stau în picioare fiind nişte scorneli), reporterul vrea totuşi să lase impresia că autorităţile l-au găsit vinovat pe Gregorian Bivolaru de „ceva”. Evident că nici reporterul nu ştie de ce anume. Probabil de aceea mizează doar pe afirmaţii murdar-şocante şi fără niciun fel de probă, cum ar fi că Gregorian Bivolaru (care a primit azil politic în Suedia şi a cărui identitate este protejată de autorităţile Suedeze), ar trăi în Suedia „înconjurat de un harem”.

În încheierea articolului, pentru o ultimă tentativă de veridicitate, autorul aduce vorba din condei şi despre recentul scandal stârnit în presa română pe baza unui articol apărut în presa argentiniană. Nu trebuie să ai un IQ foarte ridicat ca să remarci că jurnaliştii argentinieni citează din presa română calomnioasă, iar presa română citează din presa argentiniană şi… iată aparenţa de „veridicitate” s-a creat.

Reproducem în încheiere un comentariu plin de bun simţ de pe pagina de internet a ziarului:

„1.Daniela Crudu, cu sanii goi intr-o decapotabila!
2.Foto: femeia care si-a facut transplant de fata
3.„Copilul meu s-a sinucis”. Cum umpli un gol imposibil de umplut
4.Fotbalistul care apare în Dosarul „Sex cu băieței”, acuzat că „nu mai avea bani de prezervative!”
5.Reality-show-ul care îşi bate joc de copii cu ajutorul părinţilor. Ce părere aveţi?
6.Scene de sex în Vama Moraviţa, sub ochii procurorilor DNA

Sunt doar cateva articole gasite pe ziarul de succes EVZ.
Domnilor EVZ-isti, Dumneavoastra promovati pornografia (articolul cu daniela crudu), promovati grotescul (articolul cu transplantul de fata), promovati incultutra….. etc. Si scuipati niste oameni (in cazul de fata oameni ce practica Yoga) cu o sexualitatea normala. Am vazut si eu niste betivani, langa sediul EVZ, erau directorul si directorul adjunct de la Evenimentul Zilei. Faceau sex pe o banca si beau bere. Intre timp secretara era facuta posta, de tot departamentul de presa online. Cine ma poate contrazice? Asa prezentati si Dumneavoastra faptele. Fara argumente verificabile.” 
     
Biroul de Presă MISA
28 septembrie 2011

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More