Familii din Germania fug în Rusia, din cauza justiției juvenile

 

Împrejurimile orașului Obninsk devin centru de atracție pentru familiile care au fugit din Germania de justiția juvenilă.

Ecology.md a scris despre familia Minich, care a fugit din Germania în Rusia pentru a-și proteja copiii. La scurt timp de la respectivul reportaj, Katharina Minich a sunat la redacție și le-a spus că o altă familie care a fugit din Germania a venit în Rusia. Andreas, Carola, cei doi copiii ai lor și patru nepoți s-au stabilit în raionul Maloiaroslaveț.

De ce totuși această familie a fost nevoită să-și părăsească țara și să fugă rapid în Rusia?

Tăvălugul justiției juvenile a pornit din cauza unui nepot al lui Andreas și al Carolei. Acesta mergea la școală, iar mama lui aștepta un al doilea copil. Ea primea indemnizații în calitate de mamă singură.

La un moment dat, băiatul a rămas fără mese școlare, din cauza unor confuzii în plată. Astfel, toți elevii mâncau la cantină, dar pe el îl aduceau acolo însă îl lăsau flămând. Mama s-a plâns de ce își bat joc de fiul ei?

Ca urmare a acestui fapt, lucrătorii sociali au început să urmărească familia, intervenind activ în viața tinerei mame.

„Totul a crescut ca un bulgăre de zăpadă”, își amintește Andreas. „Am simțit că nepotul ne-ar putea fi luat și fiica noastră înțelegea asta. Ce să faci, unde să fugi? Am ales Rusia, deși noi înșine suntem nativi germani. (Cândva am trăit în RDG, studiam limba rusă la școală, ne spuneau despre țara dvs.) Apoi ne-au sunat și ne-au spus că este nevoie să-l ducem pe nepotul nostru la orfelinat. Singuri să-l dăm. Firește, în aceeași zi am cumpărat bilete și am plecat din Germania.”

Viața în mașină

Ei se află deja de câţiva ani în Rusia. La început au încercat să se stabilească la Moscova. Nu au reușit. Nu le-a fost acordat statut oficial de refugiați, ceea ce înseamnă că era posibilă obținerea unui loc de muncă numai ilegal. Cu ce să trăiască, cu ce să închirieze o locuință?

Au urmat momente atât de grele, încât la un moment dat, familia cu copii, inclusiv de până la trei ani, s-a pomenit în stradă, fiind nevoită să doarmă într-un minibus vechi – nu aveau unde în altă parte.

Ajutorul a venit din partea Patriarhiei. Familia a fost direcționată către regiunea Kaluga şi a fost ajutată să ajungă acolo și să înceapă să înregistreze toate documentele necesare pentru obținerea statutului oficial.

„Sunt de profesie geofizician”, spune Andreas. „Aceasta este o specialitate căutată şi sper că voi putea să obțin un loc de muncă bun. Dar dacă nu, nu este grav. Am lucrat și ca șofer de cursă lungă, mi-am însușit multe alte meserii, nu ne vom pierde.”

Familia și-a legat viitorul de Rusia. „Nu ne putem întoarce în Germania, chiar dacă am vrea”, explică Andreas. „Casa noastră este sigilată, noi înșine suntem dați în căutare și, de îndată ce intrăm în Europa, riscăm să fim trimiși direct la închisoare.”


Citiţi şi:

Marianne Haslev Skånland: Lista cu unele «motive» halucinante pentru care protecția copilului din țările nordice răpește copiii de lângă părinți

Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvegia este doar un vârf de iceberg…

 

yogaesoteric
7 martie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More