Adevăratul post constă nu numai în istovirea trupului, ci și în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu însuți să o mănânci

 

„Postul constă nu numai în a mânca rar, ci în a mânca puţin; şi nu numai în a mânca odată, ci în a nu mânca mult. Nechibzuit este postitorul care aşteaptă până la ceasul mesei ca atunci să se dea mâncatului cu nesaţ atât cu trupul, cât şi cu mintea.”

„Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci şi în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu însuţi să o mănânci: «Fericiţi cei flămânzi, că aceia se vor sătura» (Matei 5, 6).”

Vorbind îndeobşte despre cele ce au să fie şi despre slăbiciunea de care vor da dovadă toţi spre sfârşitul neamului omenesc, batiuşka (părintele Serafim) poruncea să nu ne istovim, după obiceiul din vechime, cu nevoinţe ale postirii care acum nu mai sunt pe măsura puterilor omeneşti. El poruncea să ne temem, să fugim de trândăvire (achedie) ca de foc şi să ne păzim de ea ca de cel mai mare vrăşmaş.

„Nu este păcat mai greu, măicuţă, nu e nimic mai groaznic şi mai pierzător pentru duh că trândăvirea”, spunea batiuşka Serafim, drept care le şi poruncea maicilor nu numai să fie totdeauna sătule, ci chiar să ia pâine cu ele la lucru. „Îţi pui coltucul în buzunar, spunea el. Când oboseşti, când eşti istovită, nu te trândăvi: mănâncă puţină pâine şi iar la lucru!” El le poruncea chiar şi sub pernă să aibă puţină pâine. „Vin peste tine trândăvirea şi gândurile, măicuţă”, spunea batiuşka Serafim, „scoateţi pâinicica şi mâncaţi şi trândăvirea are să treacă, pâinicica o s-o gonească şi o să vă dea somn bun după osteneală, măicuţă!”.

„Pâinea şi apa nu fac rău nimănui. Cum trăiau oamenii înainte câte o sută de ani? Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”

„Ce folos este omului dacă va dobândi lumea toată, iar sufletul şi-l va pierde?” Domnul ne cheamă: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pre voi: pentru că jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”.

„Nu este Împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”

„Nu este bine să ne dorim niciun lucru deşert – în rest, toate lucrările lui Dumnezeu sunt bune. Numai vrăşmaşul le tulbură pe toate.”

Sfântul Serafim de Sarov


Citiţi şi:

Postul numai cu apă, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui

Cât de periculoasă poate fi lenea?

 

yogaesoteric
7 martie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More