Faţa originară a gazetarului român




Un articol de Marcel Panait

Din toate timpurile, omul a năzuit să dialogheze cu Cerul. Teatrul grec poseda această admirabilă abilitate de a-i seduce pe zei. Înălţat pe coturni, cu faţa acoperită de mască, actorul elen narcotiza divinul. Starea de criză numită hybris era urmată de  o ispăşire sângeroasă, de o  purificare incendiară: catharsisul. Cele două stări de existenţă făceau din tragedia greacă o incontinentă, statornică somaţie la adresa eternităţii. Dar pentru a-i convoca pe zei era nevoie de rigiditatea liturgică a măştilor de teatru. Încremenirea tragică suspenda efemerul: pentru câteva ore amfiteatrul grec, spectatorii şi actorii ieşeau din timpul mecanic, rutinier şi accesau Veşnicia. După care, actorii Eladei îşi scoteau masca şi reveneau la demnitatea perisabilă a contingentului.   

         

Romanii sunt cei care au confiscat Pantheonul grec şi nu s-au sfiit să moştenească masca teatrului aheu. Masca latină se numea personna. Cu timpul, printr-un accident metonimic, partea a ajuns să denumească întregul. Masca a devenut insul purtător de mască – actorul. La distanţă de nouă secole – pe timpul lui Shakespeare – distribuţia piesei, încă se mai numea dramatis personnae – adică măştile dramei. Persoana dramatică a devenit personajul din teatru ; a rămas loc şi pentru insul ridicat la condiţia de persoană – adică pentru omul care îşi aşează în raport cu ceilalţi, cu circumstanţele, o mască pe faţă. Există o categorie „exponenţială” a statutului de persoană : gazetarii. În mai mare măsură decât oricine altcineva articlerii români sunt adaptaţi la jocul fioros al societăţii de tranziţie, gata să profeseze toate „abilităţile” , de la dulcea obedienţă la gravul compromis. Actorul antic şi condeierul valah poartă mască.  Unul înghesuie tandru zeii prin cotloanele eternităţii, celălalt hăituieşte adevărul prin pădurile existenţei. Histrionul grec se distribuie dramatic între hybris şi catharsis ; jurnalistul autohton hălăduieşte impenitent printre înjurăturile neaoşe şi lâncedul pup mafiot. Intimii absolutului – i-am numit pe sfinţi – deambulează însoţiţi de miresme divine. Condeierii limitatului transportă cu ei un inconfundabil miros de latrină. Atâtea minciuni pestilenţiale, adevăruri nemistuite bine, sunt pricina unei alchimii ratate. Urmarea firească a acestui metabolism defectuos este flatulaţia cosmică a purtătorilor de pix cu gel.

          Aminteam că după exerciţiul sacerdotal corifeul grec îşi scotea masca, reintrând în firescul existenţei. Ziaristul încearcă zadarnic să-şi scoată masca. Exerciţiul zilnic al turpitudinilor, al laşităţilor, al demisiilor de tot felul l-a transformat într-o colecţie de insanităţi. Masca i s-a lipit de faţă. La judecata de apoi, somat să-şi arate forma începutului, masca smulsă de pe faţa lui se va desprinde cu carne, cu tot. Trişti de moarte, gazetarii noştri îşi vor ridica găvanele ochilor către Dumnezeul cel Viu, cerşindu-şi sălbatic chipul originar. Vor trece milenii până când li se va ridica pedeapsa. Ca nişte umbre înfricoşătoare vor bântui intermundiile, nici oameni, nici de tot stafii, fiinţe urgisite de Mântuitor să-şi adune din neant atom cu atom, înfăţişarea primă…

 Un material prezentat cu prilejul mitingului de la PRO TV din 20 mai 2005 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More