Stéphane Luçon: Al vostru servitor – „francezul de aur”

Jurnalistul francez Stéphane Luçon răspunde dur acuzațiilor din presă și demontează campania de denigrare lansată împotriva sa după publicarea raportului MCC Brussels. Acesta califică anularea alegerilor din România drept o lovitură de stat judiciară și denunță cenzura aplicată de serviciile secrete și platformele Big Tech. Redăm integral textul publicat de autor pe contul său de Substack:

O clarificare necesară

Într-un articol de defăimare, un propagandist a avut ideea să mă numească „francezul de aur”, crezând că face un joc de cuvinte reușit. Mulțumesc pentru nickname.

Acum să demontăm fake-urile despre mine.

Raportul MCC Brussels despre interferența Uniunii Europene în alegerile statelor membre

Nu sunt vocea propagandei nimănui. MCC Brussels a fost vector al discursului și analizei mele. Mare diferență.

Invitat să explic rolul UE în alegerile din România, am ales să numesc acest capitol „Regimul hibrid al României și complicii săi europeni”. Este alegerea mea de a acoperi toate aspectele loviturii de stat judiciare desfășurate în România, fără să mă limitez la rolul Uniunii Europene, fiindcă alți actori – Franța, societatea civilă de carton din România, sistemul din România – au jucat și ei un rol esențial. Ar fi fost prea ușor să pun vina doar pe Comisia Europeană când mulți au contribuit și au beneficiat de cele petrecute. Pentru a redacta capitolul, am creat și o cronologie a loviturii de stat, pe care o puteți accesa aici: https://eu-elections-interference.web.app/

În ceea ce privește remunerația mea pentru capitolul România din raport, au circulat sume delirante, cu un ordin de mărime mai mare decât realitatea. L-aș fi scris pentru un leu sau un forint simbolic: era esențial pentru mine ca realitatea situației românești să fie descrisă, în condițiile în care nimeni nu realizase o analiză de la cap la coadă a lungii secvențe 2024-2025.

Se insinua că am o colaborare îndelungată cu MCC. Chiar dacă ar fi o onoare pentru mine să fac parte din echipa de cercetători MCC, nu acesta este cazul: a fost prima colaborare cu ei.

Acum, nu mă îndoiesc că munca mea ar valora cel puțin sumele circulate. Gândiți-vă că Funky Citizens încasează undeva între 500 și 800€ per fact-check – în activitatea lor, țintesc narativele, publică minciuni, nu corectează când publică minciuni și au primit certificarea de la EFCSN cu validare de la un evaluator care este acum angajat de Funky Citizens.

Luând-o așa, pentru ancheta despre DSA, la care am lucrat cu Patrick de Hillerin, și pentru faptul că nu a mai fost descrisă întreaga secvență 2024-2025 cum am făcut-o în raportul MCC, aș zice că detractorii mei evaluează corect calitatea muncii desfășurate – doar că nu s-au prins că adevărul nu prea cere bani și nu se plătește la fel de bine ca operațiunile de propagandă ale lor.

România, nu Rusia

După obiceiul bine răspândit, reflexul „cine nu e ca noi e automat cu Rusia” s-a activat. Precizări: sunt cetățean francez, deci cetățean european, rezident în România, membru al unei familii franco-române și atașat țării mele gazdă. Sunt, de asemenea, de două ori universalist: atașat universalismului drepturilor omului prin originea mea franceză, și atașat universalismului creștinismului prin convertirea mea la ortodoxie în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Sunt pe deplin conștient de motivele unui anumit antagonism istoric între Rusia și România, și am scris despre asta: românii păstrează o amintire amară a ororii care s-a instalat după al Doilea Război Mondial sub impulsul Moscovei. Această oroare au cunoscut-o și rușii înșiși, mult mai devreme, odată cu crearea CECA, apoi a NKVD-ului – monstruozitate replicată în alte țări din Europa de Est și în mod deosebit în România, cu Securitatea.

Este regretabil că Rusia este condusă de un fost ofițer KGB. Este regretabil că România nu a dezmembrat Securitatea și că dispune astăzi de un aparat de supraveghere a propriei populații de circa 10 ori mai important pe cap de locuitor decât dispozitivul francez – și asta în condițiile în care Franța se confruntă cu amenințări interne de securitate reale pe teritoriul său.

România ar fi fost necesar să fie eliberată, epurată de securiștii săi, la fel cum ar fi fost necesar să fie și Rusia. Că Rusia este o autocrație – e problema lor. A iubi România înseamnă a dori românilor să scape de monstrul care trăiește încă printre ei și cu care politicieni fără onoare – uneori chiar francezi – se înhăitează.

Caravana AUR

În privința caravanei AUR, nu înțeleg supărarea……. A venit caravana în comuna unde trăiam: camioane cu aparatură medicală, chiar în comuna unde trăiam, repet, și eu să nu mă duc să văd despre ce e vorba exact? Pentru noi, locuitorii de acolo, era oricum un eveniment. Pentru mine, care oricum eram atașat de satul românesc și care am avut mereu nostalgia satului francez de odinioară, sat pe care l-am regăsit în satul românesc, era de neratat un asemenea eveniment.

Dincolo de asta, vă recomand un articol Reuters care descrie destul de bine această caravană. Am putut întâlni medicii și am văzut sute de oameni consultați gratuit pe loc, în loc să meargă într-unul dintre acele spitale dărăpănate, subfinanțate, abandonate de elitele din București. Medicii caravanei au toată simpatia și toată admirația mea.

Că acest proiect nu este decât inițiativa unui singur partid este profund regretabil. Este un proiect de interes public, un proiect care răspunde unor probleme cu care se confruntă majoritatea țărilor europene, un proiect care răspunde problemei deșerturilor medicale franceze – căci da, în Franța ca și în România, a devenit foarte greu să consulți un medic la țară și cu atât mai mult un specialist. Au încercat și francezii, într-un fel, numai că era vorba doar de un autocar care ducea oamenii în vârstă de la sat la consultații în oraș. Mai recent, au încercat să ducă infirmiere cu echipamente de teleconsultație, dar programul a fost suspendat în urma unor presiuni din partea breslei infirmierelor, spre nedumerirea tuturor……. Oricum, nimic de dimensiunea caravanei AUR.

Turul doi înapoi

Sigur că am participat la manifestația din 13 ianuarie 2025 care cerea reluarea alegerilor prezidențiale. Nu era însă nicio manifestație electorală. Ce alegeri erau în ianuarie? Niciuna. În opinia mea, anularea alegerilor a fost abuzivă și ține de o lovitură de stat judiciară. Suveranitatea aparține poporului, care este singura sursă de legitimitate într-o democrație. Era decizia românilor dacă voiau să voteze pentru Elena Lasconi sau pentru Călin Georgescu în turul doi.

Iată cuvintele folosite de echipa The Economist Intelligence Unit în Indicele Democrației publicat în 2025, atunci când au socotit că România nu mai este nici măcar o democrație defectuoasă, ci un regim hibrid:

„The court’s decision to cancel the election, based on murky intelligence reports of Russian election interference, is an extraordinary measure, as the evidence was, at best, questionable. The claim that voters for right-wing outsider Calin Georgescu were widely influenced by a TikTok campaign strains credibility, especially given the social composition of Mr Georgescu’s supporters, many of whom are older rural voters who consume their news from television (which is dominated by the ruling parties). Evidence subsequently emerged that one of the ruling parties, the National Liberal Party (PNL), provided funding for the social media campaign in support of Mr Georgescu, in a tactical move that backfired. The debacle will only undermine further Romanian citizens’ extremely low levels of trust in government and political parties.”

„Decizia instanței de a anula alegerile, bazată pe rapoarte de informații neclare privind interferența Rusiei în procesul electoral, constituie o măsură extraordinară, întrucât probele erau, în cel mai bun caz, discutabile. Afirmația potrivit căreia alegătorii lui Călin Georgescu, candidatul independent de dreapta, ar fi fost influențați pe scară largă de o campanie pe TikTok nu pare credibilă, mai ales având în vedere profilul social al susținătorilor domnului Georgescu, dintre care mulți sunt alegători în vârstă din mediul rural care se informează prin intermediul televiziunii (dominată de partidele de la guvernare). Ulterior au apărut dovezi că unul dintre partidele de la guvernare, Partidul Național Liberal (PNL), a finanțat campania de pe rețelele de comunicare virtuală în sprijinul domnului Georgescu, într-o mișcare tactică care s-a întors împotriva sa. Acest eșec nu va face decât să submineze și mai mult nivelul extrem de scăzut de încredere al cetățenilor români în guvern și în partidele politice.”

Cred că este necesar să înțelegeți că – în afara câtorva propagandiști aliniați narativelor bruxelleze – văzut din străinătate, ceea ce s-a petrecut în România este o rușine de renume mondial și un act demn de o republică bananieră.

Îngrijorarea mea și a multor europeni este că negarea democrației suferită de România, cu complicitatea celorlalte guverne europene, este un semnal de alarmă pentru întreaga Europă, care riscă să cadă sub dictatul violent al celor care preferă represiunea dialogului, care preferă cenzura libertății de expresie, care capturează instituții care s-ar cuveni să fie doar în slujba popoarelor.

Subliniez că nu am susținut niciun candidat la președinția României și că singurul candidat cu care am publicat interviuri este Elena Lasconi!

„Francezul de aur” nu e în AUR

Nu sunt membru al niciunui partid și nu sunt implicat în politică. Îmi place să glumesc că singurul mod în care aș putea intra în politică ar fi să îmi creez propriul partid, și el să aibă prin statut că se autodizolvă dacă ajunge să aibă mai mult de un membru.

Este însă evident că refuz logicile de cordon sanitar. Suntem în permanență chemați să vedem în față un adversar radical sau existențial, cu care este imposibil să discuți, și deci chiar interzis să discuți. Cred, din contră, că este necesar să ne străduim să vorbim cu oricine. Evident, a devenit foarte greu să dialoghezi tocmai cu cei care impun cordonul sanitar și care ajung să incite la violență și la cenzură.

Competența serviciilor

Am fost acuzat că prezint anularea alegerilor într-o cheie „antiromânească” – o dovadă de rea-credință. Ca Traian Băsescu, Elena Lasconi, Crin Antonescu și ca un anumit număr de jurnaliști – unii cu care împărtășesc multe analize, alții cu care nu împărtășesc aproape niciuna – am urmărit îndeajuns dosarul anulării pentru a înțelege că a fost o afacere românească.

Dar, ca să fie clar: chiar dacă aparatul securitar român este disproporționat, capturat, ia măsuri abuzive și a jucat un rol în suspendarea proceselor democratice incompatibil cu o democrație, este evident că România, la fel ca celelalte state membre ale Uniunii Europene, este necesar să se apere împotriva operațiunilor de influență desfășurate de Moscova. Firește, asta nu înseamnă să îl iei la țintă pe un jurnalist a cărui muncă se bazează pe surse publice și care se străduiește să o facă după regulile artei – spre deosebire de impostorii menționați la începutul textului.

Dacă jurnaliștii nu mai critică puterea, presa nu mai este o contraputere, ci un instrument de propagandă al statului, jurnalismul moare și, odată cu el, democrația. Rubrica advertorială a Newsweek România, care nu prezintă decât membri ai coaliției de la putere, ilustrează foarte bine – dacă mai era nevoie – cum o anumită presă acționează în slujba puterii.

A te apăra de operațiunile de influență ale altor state nu înseamnă nici să cenzurezi orice persoană care nu sustine narativul oficial. Oricât le-ar plăcea anumitor membri ai Consiliului Național al Audiovizualului, românii pot publica ce doresc online, atâta timp cât nu e vorba de o operațiune coordonată de un stat străin.

În schimb, în cadrul legii, în respectul legii și al drepturilor, în respectul DSA și al obligațiilor sale de transparență, serviciile de informații este necesar să ia măsuri atunci când alte state intervin în spațiul informațional românesc. Domnul Rog ne-a anunțat că dispune de toate mijloacele necesare – și numai să alegi în mod deliberat incompetența poate explica „eșecul” din noiembrie 2024.

Concluzie

Ultima postare pe pagina Le Monde diplomatique – ediția română, înainte de blocare, era pentru un articol intitulat „Dacă viețile ar avea aceeași valoare…….”

După această postare, pagina a fost blocată, nu a mai putut publica nimic. Era o pagină abia creată în ianuarie 2024, cu 16 postări – linkuri către articole traduse. Pagina a fost foarte repede suspendată, și după un an a și dispărut din consola Facebook. Demersurile de a obține un răspuns de la Facebook au eșuat.

Apoi am văzut că nu doar proiectul meu editorial fusese lovit, ci picau una după alta voci importante din România, lovite de cenzură, pe ascuns, fără proceduri reale de apel.

Așa am început să cercetez DSA și să realizez cum capitolul despre cenzură merge la viteză maximă, în timp ce capitolul despre drepturi nu funcționează. Am depus plângeri și sesizări la ANCOM, la CNA, la Parlamentul României…….

Abia după doi ani, pagina a ajuns în cele din urmă să fie restabilită.

Voi relua un ritm mai susținut de traducere, deoarece cred că Le Monde diplomatique este o publicație capabilă să producă analize echilibrate.

Voi striga victorie când voi afla cine a decis suspendarea paginii, la fel cum vreau să aflu cine a decis suspendarea contului meu de Twitter și cum a fost declanșat pe TikTok un „shadow ban” total asupra anumitor postări. Aștept explicațiile prevăzute de articolele 17 și 24 din DSA.

Și mai aștept să primesc, în urma plângerii depuse, explicații de la ANCOM și de la Coimisiún na Meán (din Irlanda) privind dacă acțiunile de cenzurare a unor jurnaliști în perioada 2024-2025 au fost coordonate și dacă ele arată existența unui risc sistemic: conformarea narativă în slujba puterii.

Autor: Stéphane Luçon

Citiţi şi:
Stéphane Luçon: Un „stat securist”: viitorul Europei?
Stéphane Luçon: CNA și noua arhitectură a cenzurii din România

yogaesoteric
26 mai 2026