OMS consideră criza climatică drept cea mai mare amenințare sanitară a umanității
Criza climatică ar fi necesar să fie declarată urgență de sănătate publică globală de Organizația Mondială a Sănătății, altfel alte milioane de oameni vor muri inutil, au declarat experți internaționali de renume.
Comisia paneuropeană independentă pentru climă și sănătate, convocată de OMS, a concluzionat că această criză climatică reprezintă o amenințare la nivel mondial pentru sănătate, astfel încât OMS ar fi necesar să o declare „o urgență de sănătate publică de interes internațional” (PHEIC),
Răspândirea internațională a bolilor transmise prin vectori, cum ar fi dengue și chikungunya, precum și impactul asupra sănătății al fenomenelor meteorologice extreme, al încălzirii globale, al insecurității alimentare și al poluării aerului fac necesară o vizită la Centrul de Emergență pentru Sănătate (PHEIC), se arată în raportul comisiei, ce a fost prezentat duminică, 17 mai, miniștrilor europeni înainte de începerea adunării mondiale a sănătății a OMS, care a avut loc luni, 18 mai.
Aceste concluzii vin în contradicție cu constatările unui comitet tehnic din cadrul ONU, care a constatat că scenariul de încălzire globală cu cca 4,5 grade până în anul 2100 este implauzibil și nerealist.
Pe scurt, în cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), un grup tehnic numit ScenarioMIP a publicat recent, în mai 2026, un nou cadru de scenarii, care rectifică scenariul originar de încălzire climatică. Pur și simplu, scenariul originar, care a stat la baza conspirației globale, a fost considerat implauzibil pentru sec. XXI.
Estimarea încălzirii globale cu cca 4,5 grade a stat la baza tuturor politicilor economice și fiscale falimentare din ultimii 15 ani, a determinat legislație, a generat conceptul ilogic și anti-științific de „știință stabilită”, a deturnat guvernarea corporatistă și a cauzat segregare socială și ideologică.
Dar după cum se vede, scenariul implauzibil și nerealist nu va fi abandonat curând.
De ce?
Pentru bani.
Citiţi şi:
Gheorghe Piperea: Noi am avut dreptate! ONU recunoaște oficial că scenariul climatic apocaliptic a fost implauzibil. S-a prăbușit minciuna nobilă care a justificat cenzura, controlul social și jaful taxelor verzi!
Ne spune știința climatică întregul adevăr? Feedback-urile din partea comunității și stimulentele profesionale îi determină pe oamenii de știință să omită o multitudine de aspecte
Trump abrogă legea schimbărilor climatice adoptată în timpul lui Obama
yogaesoteric
26 mai 2026