Fauci își dă demisia pentru a fugi de responsabilitate în fața valului mondial de decese subite

„Dr. Moarte” ‒ și nu numai el ‒ ar fi necesar să fie anchetat pentru implicarea sa în politicile criminale covid. E-mail-urile au dovedit că nu credea în mască și vaccin

În vârstă de 81 de ani, Eminența Cenușie a Pandemiei, Anthony Fauci, supranumit „Dr. Moarte” pentru experimentele sale sinistre derulate și aprobate în mult prea îndelungata sa carieră, dar și pentru implicarea sa directă în Crima Planetară Wuhan, a anunțat că va demisiona în decembrie, deși inițial afirmase că se va retrage la finalul mandatului lui Joe Biden. El susține că a decis să demisioneze pentru a scrie o carte.

Realitatea, observată de specialiști, este că mai curând Fauci, ca și alți tovarăși implicați în genocidul vaccinării, a început să se teamă de valul de decese subite care, într-o societate normală, cu apărători ai Legii și ai Vieții, ar fi firesc să ducă la anchetarea responsabililor și instigatorilor campaniei mincinoase criminale mondiale sau… locale. Presa americană reală se întreabă: Va fi tras la răspundere pentru rolul său în politicile dezastruoase covid?

Dr. Anthony Fauci, cel mai bine plătit angajat din guvern în prezent, a declarat în luna august că va părăsi postul de șef al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase ‒ un post care i-a permis să impună lockdown-uri și să forțeze mandate de vaccinare obligatorie în instituții fără a recunoaște oficial dezavantajele acestor politici, scrie Institutul Brownstone preluat de The Defender, publicația organizației lui Robert F. Kennedy, Children’s Health Defense.

Mai mult decât atât, în realitate, după cum dovedesc e-mailurile personale scoase la lumină prin demersurile unor organizații neguvernamentale luptătoare pentru drepturile americanilor, Fauci nu a crezut nicio clipă nici în vaccinuri, nici în măști. Iată dovezile:

Fauci despre mască: nu o recomand!

Fauci despre epidemie: „va dispărea de la sine fără vaccin”.

Fauci a susținut într-un e-mail adresat la 2 martie 2020 ziaristului David Gerson de la Washington Post că nu este necesar niciun vaccin contra epidemiei.

Distanțarea socială nu este cu adevărat orientată spre așteptarea unui vaccin. Ideea majoră este de a preveni răspândirea ușoară a infecțiilor în școli (închizându-le), la evenimente aglomerate, cum ar fi teatrele, stadioane (anulăm evenimentele), locuri de muncă (facem telemuncă acolo unde este posibil)… Scopul distanțării sociale este de a preveni ca o singură persoană infectată să răspândească ușor boala la mai multe altele, ceea ce este facilitat de contactul apropiat în mulțimi. Apropierea strânsă a oamenilor va menține R0 mai mare de 1 și chiar până la 2 sau 3. Dacă reușim să facem ca R0 să fie mai mic de 1, epidemia va scădea treptat și se va opri de la sine, fără un vaccin.

Este un e-mail remarcabil nu numai pentru că dezvăluie faptul că Fauci nu credea de fapt în rolul vaccinului, ci în politicile extreme de izolare care, susținea el, ar fi oprit răspândirea și chiar ar fi eviscerat virusul în sine.

Această poziție îl plasează pe Fauci în tabăra a ceea ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de mișcarea Zero covid, care a condus atât de mult politica dementă din China, Noua Zeelandă și Australia.

Nu a funcționat, nici acolo, nici aici, nici nicăieri, subliniază Institutul american.

E-mailul arată, de asemenea, că Fauci nu era interesat de puterea imunității dobândite în mod natural, pe care chiar și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recunosc acum că este cea care a contribuit la sfârșitul pandemiei.

Vaccinurile pe care Fauci a ajuns mai târziu să le susțină nu au oprit nici infecția, nici răspândirea, contrar promisiunii sale, așa că este logic că sfârșitul pandemiei se datorează tocmai forțelor pe care le-a exclus în e-mailurile sale inițiale.

Pentru el, doar lockdown-urile chinezești ar fi reușit cumva să pună capăt pandemiei. Nicăieri pe planetă această ipoteză nu s-a dovedit a fi adevărată.

„Dr Moarte” nu a recunoscut niciodată partea dezastruoasă a politicilor pe care le-a promovat în calitate de consilier atât al lui Trump, cât și al lui Biden și refuză în continuare chiar să își recunoască rolul nefast.

Fauci ar fi necesar să fie anchetat cel puțin de o Comisie a Congresului, la cererea republicanilor, pentru a depune mărturie cu privire la foarte multe aspecte misterioase ale mandatului său, conchid sursele citate.

Și nu numai el. Și nu numai în SUA.

Citiți și:
Dosarul Wuhan: Fauci a semnat un acord cu China, acceptând să „distrugă și/sau să returneze documentele, materialele și echipamentele secrete, fără a face nicio copie de rezervă” a acestora
Vaccinurile covid sunt produsele farmaceutice cele mai CRIMINALE din istorie: Iată dovada

 

yogaesoteric
2 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More