Femeia care-şi tratează fetiţa bolnavă de autism cu ajutorul delfinilor. «A început să-mi spună mama»

 

Elena Dobroiu, o femeie de 39 de ani din localitatea gorjeană Bâlteni, mama unei copile de 7 ani diagnosticate cu autism, s-a angajat voluntar la un centru de recuperare prin delfinoterapie din oraşul mexican Leon, pentru ca fetiţa ei să urmeze mai multe şedinţe de recuperare.

Gorjeanca a ajuns pentru prima dată în Mexic în anul 2016. Ca să ajungă în acest loc, Elena a fost nevoită să facă un împrumut bancar. S-a remarcat prin faptul că era comunicativă, astfel că a fost solicitată să acorde o serie de interviuri, ceea ce i-a adus mai multe şedinţe gratuite pentru fiica sa.

Am citit foarte mult despre această terapie alternativă care acţionează la nivelul întregului organism. Eu am considerat că este cea mai bună soluţie pentru fata mea şi nu m-am înşelat. Când ne-am întors, am fost cu fetiţa la o doamnă medic din Bucureşti, care ne-a recomandat să urmăm în continuare şedinţele de recuperare de acest fel.

„Analizele fetiţei au ieşit proaste, dar, după prima vizită în Mexic, valorile s-au modificat și au fost în parametrii normali. Mai târziu, am descoperit un marker tumoral crescut pe tiroidă şi TSH crescut. După 20 de şedinţe cu delfini, TSH a fost din nou în parametri normali. Am făcut un credit bancar pentru a merge la delfinoterapie.

Am plecat pe 15 aprilie şi ne-am întors pe 15 iunie [2018, n.n.]. La dus a fost foarte greu, dar la întoarcere nu a avut niciun fel de probleme. Mexicanii sunt nişte oameni extrem de primitori, de călduroşi şi de dornici să ajute. Am închiriat o casă cu 150 de euro pe lună. Terapia dura 15 minute, timp în care copilul stătea culcat pe spate, în apă sau pe platformă. Delfinul era ghidat de către antrenori să vină lângă capul copilului, iar de acolo se transmiteau acele unde care ajung în tot organismul. Delfinii erau foarte cuminţi. La un interval de 3-4 minute se desprindeau pentru câteva secunde de copil ca să-şi ia hrana şi se întorceau.

La prima vizită la clinica din Leon am făcut în jur de 40-45 de minute de delfinoterapie. Am avut noroc să avem un terapeut sufletist, care de fiecare dată când era invitat să se acorde un interviu la televiziune ne chema ca să beneficiem de şedinţă gratuită. Au fost mai multe situaţii de felul acesta. Pentru că am avut un număr mai mare de şedinţe, costul s-a redus.

S-a simţit o îmbunătăţire şi din punct de vedere al analizelor, comportamental, dar şi în privinţa achiziţiilor, care au fost pierdute, apoi, pentru că eu m-am întors la serviciu.”

Fetiţa a început să rostească mai multe cuvinte

În anul 2018, Elena a reuşit să meargă din nou la centrul de recuperare din Leon. A fost acceptată ca voluntar, iar asta a însemnat o reducere semnificativă a costurilor.

„Am început discuţiile cu fostul terapeut pentru a deveni voluntar şi a rămas doar să fiu acceptată. Am plecat pe 30 august şi ne-am întors la începutul lunii decembrie [2018, n.n]. Am lucrat atât cu fetiţa mea, dar i-am lăsat şi pe alţi terapeuţi să lucreze cu ea, pentru că doream să interacţioneze şi cu alte persoane. Lucram cu grupuri de copii care veneau pe o perioadă de 5-6 zile sau mai mult. Intram cu copiii în apă. Aveam grijă să fie liniştiţi. Erau copiii cărora le plăcea să le cânţi, altora cărora le vorbeam. Stăteam de vorbă ei pentru ca cele 15 minute să treacă într-un mod cât mai plăcut. Anul trecut, când am fost voluntar, la clinică au venit în grup organizat doar familii din Mexic. Pentru mine, ca voluntar, costurile s-au redus semnificativ şi am ajuns să achit 160 de lei pe şedinţă“, spune Elena.

Terapia cu delfini a avut efecte îmbucurătoare. Fetiţa, care până atunci nu vorbea, a început să spună „mama“ şi câteva cuvinte în limba spaniolă, iar toate analizele au fost în parametrii normali.


Citiți și:

Delfinii – doctori de suflet pentru oameni

Mama, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism după o metodă proprie

 
 
 

yogaesoteric
6 iunie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More