Fiecare zi pe care ne-o oferă DUMNEZEU este o binecuvântare
Am început să practic YOGA încă din adolescenţă. Atitudinea bolnăvicioasă pe care o manifestam încă din copilărie mă determinase să mă închid faţă de lumea exterioară, să mă simt inferioară celorlalţi şi excesiv de sensibilă. Mă rugam la un DUMNEZEU al meu, dar care nu-mi trezea nicio vibraţie în suflet.
Dar începând să practic YOGA am ajuns treptat să mă deschid afectiv, să simt că fiecare om are calităţile sale cu care a fost înzestrat, am început să văd frumuseţea în jurul meu. Deşi la început mi-am neglijat aspectul fizic, manifestând atitudini băieţeşti, gradat am observat că fiinţa mea începe să se armonizeze, să devină mai luminoasă, să mă simt femeie cu adevărat. Starea de încredere în sine m-a ajutat să depăşesc multe din problemele de sănătate cu care mă confruntasem înainte. Şi când zic probleme de sănătate, mă refer la perioadele în care nu puteam să fac niciun efort, nu aveam voie să rămân prea mult la soare, la zilele în care inima îmi bătea aşa de neregulat încât simţeam că nu mai am mult de trăit, la momentele de leşin sau de durere cumplită a trupului. Dar în urma practicii YOGA, încă din primul an de curs, renunţând să mănânc carne, am început să trăiesc o viaţă normală, fără temeri şi angoase, să-mi lărgesc orizontul cunoaşterii, să absorb în fiinţa mea armonie, frumuseţe, strălucire. Treptat am simţit cum încep să mă deschid ca petalele unei flori, să scot la iveală calităţi pe care nu credeam că le am în mine, să rămân eu însămi uimită de bogăţia trăirilor interioare, să iubesc şi să mă simt iubită.
Am observat în acelaşi timp că oamenii obişnuiţi aveau un alt ritm de transformare, mult mai lent şi mai puţin intens decât cei care începusem practica YOGA. Şi am observat acest lucru făcând o comparaţie între colegii mei de facultate şi colegii de la curs. Aveam sentimentul că, deşi ne întâlneam doar o dată pe săptămână la cursul de YOGA, fiecare dintre noi deveneam din ce în ce mai luminoşi şi căpătam o mai mare complexitate interioară, lucru pe care nu-l întâlneam la colegii de facultate.
Ajutorul pe care Ghidul meu spiritual mi l-a oferit încă de la început a fost acela de a mă apropia de DUMNEZEU. Consider că aceasta este cea mai mare realizare care s-a produs în fiinţa mea: încrederea că DUMNEZEU există şi, de asemenea, că Îl pot simţi prezent în inima mea şi în afara mea, că nimic nu se petrece în această lume fără Voia Lui. Am convingerea fermă şi clară că aceste trăiri sunt adevărate. Comunicarea cu DUMNEZEU este posibilă şi oricine îşi deschide inima către El poate simţi şi trăi aceste lucruri.
Constat că transformarea spirituală a fiinţei mele este continuă, fără întrerupere, atât în momentele de cumpănă, a testelor spirituale pe care le-am avut pe parcursul vieţii, cât şi în cele mai extaziante momente de trăiri sublime, inefabile, graţie stării de mulţumire şi încredere că totul vine de la DUMNEZEU. Totul este perfect realizabil atâta timp cât avem aspiraţie, optimism, credinţă şi o orientare benefică a intenţiilor noastre. Am înţeles că fiecare zi pe care ne-o oferă DUMNEZEU este o binecuvântare şi totodată ne dă posibilitatea de a ne arăta recunoştinţa faţă de tot ceea ce reprezintă El. Am înţeles de asemenea că iubirea este singurul limbaj pe care-l foloseşte DUMNEZEU şi că oricât de mult am încerca să-L cunoaştem sau să-i intuim prezenţa, această cunoaştere va rămâne stearpă fără iubire.
Mulţumesc lui DUMNEZEU şi Ghidului meu spiritual.
V.B., an 20.
Citiţi şi:
YOGA: o cale către Infinit
În călătoria noastră spirituală oricine poate face un salt direct de la nivelul de jos, la cel mai înalt
yogaesoteric
noiembrie 2008
Also available in:
Français