Fiinţa umană îşi poate controla stările psiho-mentale controlându-şi undele cerebrale

 
de Alex Ionescu

Studii ştiinţifice recente arată cât de adaptabil este creierul uman în ceea ce priveşte procesarea informaţiilor. Undele cerebrale sunt specifice diferitelor stări psiho-mentale pe care le trăim. Ne putem controla la voinţă tipul de unde cerebrale predominant şi ne putem vindeca cu ajutorul armonizării undelor cerebrale.

Creierul este o minune a procesării informaţiilor. Ne-ar trebui un computer de trei ori mai mare decât suprafaţa României, pentru a putea cuprinde o cantitate de informaţii similară cu cea de care se ocupă creierul nostru. Şi nici acesta nu ar fi poate de ajuns întrucât funcţiile şi operaţiile din creier sunt mult mai complexe decât cele ale unui computer.

Informaţiile care provin de la simţuri sunt transmise către creier fiind codificate în formă electrică (impulsuri) sau chimică (prezenţa anumitor substanţe specifice şi concentraţia lor). Toate părţile creierului comunică una cu alta, iar aceasta se face prin intermediul unui ansamblu foarte vast de mici „staţii” electrice – neuronii. Membrana lor prezintă pe faţa externă o încărcătură electrochimică pe care o eliberează, din nou şi din nou, sub forma a ceea ce se numeşte “potenţial de acţiune”. Acesta călătoreşte apoi de-a lungul prelungirilor neuronale numite axoni şi dendrite, până la alţi neuroni. Celulele nervoase acţionează la unison pentru a genera gânduri şi mişcări, iar informaţia se răspândeşte prin reţele foarte fine, între diferitele părţi ale creierului şi spre organele de acţiune. Cum anume informaţia cuprinsă în gând este codificată în această sui generis „supă electrochimică”, rămâne încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, care se limitează la o teorie mecanicistă asupra vieţii. Activitatea însumată a neuronilor generează undele cerebrale – nişte pulsaţii electrice cu diferite frecvenţe. Acestea pot fi înregistrate de aparatul numit electroencefalograf, cu ajutorul unor electrozi plasaţi pe pielea capului. Un astfel de electrod poate citi activitatea a aproximativ 100.000 de neuroni.

Există 100 de miliarde de astfel de celule neuronale în creierul uman, iar fiecare poate forma de la o sută la sute de mii de conexiuni (sinapse) cu alte celule. Numărul de conexiuni care poate exista între toate celulele nervoase ale creierului este impresionant. Sinapsele se dezvoltă pe tot parcursul vieţii, ca răspuns la stimulii veniţi din mediul exterior – contactul cu membrii familiei, cu alţi oameni, şcoala, educaţia, etc., dar şi ca răspuns la propriile intenţii şi motivaţii. Cu cât copilul şi apoi adultul se străduieşte să afle şi să înveţe mai multe lucruri, cu atât sunt stimulaţi un număr din ce în ce mai mare de neuroni şi, în consecinţă, numărul conexiunilor creşte. “Avem de-a face cu o orchestră simfonică în care cei care cântă sunt stabili ca poziţie dar mobili ca funcţie, şi care pot urma dirijorul sau pot improviza singuri melodia”, spune W. Grey Walter despre activitatea cerebrală.

Undele cerebrale şi stările psiho-mentale – două aspecte ale aceleiaşi realităţi

S-a observat că undele cerebrale sunt de cinci tipuri: alfa, beta, gama, delta şi teta. Cercetătorii au stabilit anumite corespondenţe între diferitele stări ale fiinţei umane şi caracteristicile activităţii electrice a creierului, obiectivată sub forma undelor celebrale care apar în fiecare stare.

În stare de veghe predomină undele beta. Frecvenţa lor este cuprinsă între 13 şi 30 Hz (cicli/secundă). Acestea caracterizează perioadele de concentrare mentală, rezolvarea problemelor, analiza centrată pe diferite probleme zilnice. 

Undele alfa sunt undele electrice din regiunile parietală şi occipitală ale creierului, având frecvenţa cuprinsă între 8 şi 12 Hz (după anumiţi oameni de ştiinţă, 13 Hz). Aceste unde caracterizează starea de luciditate, calm şi relaxare mentală, sau stările de visare cu ochii deschişi. Undele alfa sunt un semn de relaxare mentală, indicând absenţa stimulării senzoriale la o persoană conştientă.

Undele cerebrale delta apar în timpul somnului profund sau al stărilor de inconştienţă. Frecvenţa lor este cuprinsă între 0,5 şi 4 Hz.

Undele cerebrale gamma au cea mai mare frecvenţă: 40Hz şi sunt implicate în activitatea mentală foarte intensă. Prezenţa lor a fost de asemenea detectată în timpul procesului de trezire şi în timpul perioadelor de somn caracterizate de mişcări oculare rapide.

Undele cerebrale teta apar în stări de somnolenţă, inconştienţă, vis, când nu ne putem concentra, sau în stări de calm profund, relaxare, linişte, cum ar fi stările de trecere de la veghe la somn sau invers. Frecvenţa lor este de 4-7 Hz. Unii o consideră ca fiind de 5-8 Hz. Timpul prelungit de activitate mentală teta, în stare de veghe, indică prezenţa unei perioade de creativitate psiho-mentală foarte mare.  

Prin practică, meditaţia yoghină poate diminua frecvenţa de vibraţie a undelor cerebrale de la nivelul caracteristic activităţilor zilnice până la nivelul teta, permiţând persoanei să rămână în această stare mentală foarte relaxată, conştientă fiind.

Creierul este un organ dinamic şi foarte plastic

Timp de foarte mulţi ani, de când a fost decoperită celula nervoasă, s-a considerat că fiinţa umană are un număr limitat de neuroni cu care se naşte şi pe care îi „consumă” pe parcursul vieţii, iar conexiunile între neuroni se realizează doar în perioada de învăţare şi maturizare a copilului. Multiplele experimente care au luat amploare începând cu anii ’50 – ’60 , au promovat ideea reînnoirii celulelor nervoase şi a multiplicării conexiunilor între neuroni. Dar aceste idei nu au fost larg acceptate în rândul oamenilor de ştiinţă din acele timpuri.

În anii ’60, Maurice Barry Sterman, absolvent al facultăţii de psihologie al Universităţii California, Los Angeles (UCLA), a început să promoveze un concept care a fost acceptat de-abia în ultimii ani de către oamenii de ştiinţă. El consideră creierul un organ dinamic şi foarte plastic – adică un organ care se poate adapta structural şi funcţional la numeroase solicitări. Sterman a arătat, prin experimente ştiinţifice riguroase, că neuronii  se află acolo unde mintea întâlneşte corpul. El a arătat că prin simpla ghidare a modului în care cineva gândeşte se poate schimba structura ţesutului cerebral, ca mod de interconectare a celulelor nervoase şi ca densitate de celule. Prin simpla învăţare a unei persoane cum anume să abordeze anumite direcţii, s-a observat faptul că creierul este capabil de o transformare profundă.  Oameni cu una din cele mai severe probleme, epilepsie refractară, au putut fi învăţaţi să se vindece singuri, prin urmărirea propriilor unde cerebrale. Acest aspect dovedit ştiinţific susţine faptul că orice obişnuinţă bună în gândire ne aduce numai beneficii, întrucât permite o reorganizare extrem de armonioasă a structurii la nivel cerebral. 

Biofeedback-ul sau neuro-feedback-ul– ştiinţa prin care oamenii pot învăţa cum să îşi controleze activitatea cerebrală

Astfel, a apărut o nouă ştiinţă – biofeedback-ul sau neuro-feedback-ul– ştiinţa prin care oamenii pot învăţa cum să îşi controleze activitatea cerebrală, cu ajutorul unui aparat care obiectivează tipul de unde cerebrale predominant într-un anumit moment.

Biofeedback-ul implică faptul ca pacientul să îşi asume responsabilitatea propriei sănătăţi, un aspect extrem de important care la ora actuală este promovat doar de medicina naturistă. Pacientul urmăreşte să dobândească capacitatea de a înţelege cum anume mintea şi corpul funcţionează în interdependenţă, producând apoi modificări pe baza acestei înţelegeri. Este nevoie de răbdare şi o voinţă puternică pentru rezolvarea problemei de sănătate. Dar mulţi dintre cei care au aflat de această posibilitate de vindecare la timpul respectiv, şi care nu aveau probleme simple de sănătate – cel mai frecvent exemplu fiind epilepsia, au avut tenacitatea şi dorinţa de a se vindeca prin această modalitate.

Până a se ajunge la validarea ipotezei care a existat iniţial, şi anume că omul îşi poate controla undele cerebrale, s-au făcut experimente ştiinţifice riguroase pe subiecţi voluntari sănătoşi.

Poate un EEG să arate dacă cineva este în stare de interiorizare? După cum s-a observat, multiplele experimente desfăşurate de diferiţi cercetători interesaţi de acest domeniu au arătat că există această posibilitate.

În vremurile de început ale acestor cercetări, subiecţii se antrenau pentru  a produce la comandă anumite frecvenţe cerebrale. Joe Kamiya – profesor la Universitatea Chicago, consideră că oamenii nu pot fi văzuţi doar ca o aglomerare de gene şi răspunsuri la stimuli externi. El consideră că fiinţa umană are, sau poate dobândi cu adevărat, controlul deplin şi conştient asupra propriei activităţi cerebrale.

El a schiţat un experiment pentru a afla dacă cineva poate diferenţia, prin percepţie corectă, între diferitele unde cerebrale ale creierului său. Persoana care l-a ajutat l-a acest experiment a fost Richard Bach. Acesta a fost plasat într-o cameră întunecată, cu electrozi amplasaţi în partea posterioară stângă a capului. Joe Kamiya îi urmărea pe electroencefalograf activitatea cerebrală. Se emiteau diferite tonuri sonore şi se urmărea răspunsul de unde cerebrale. R.Bach era întrebat ce tip de unde erau, prin perceperea obiectivă a stării sale. La început a ghicit doar jumătate din răspunsuri. Kamiya îi recomandase să fie atent la starea care apare în concordanţa cu undele cerebrale ca răspuns la tonurile emise. În a treia zi de  testări, Bach ajunsese să recunoască corect în 85% din cazuri ce unde cerebrale emitea creierul său. În foarte scurt timp, Bach a ajuns un adevărat maestru al detectării tipului de unde pe care le emitea creierul său.

A doua parte a experimentului a constat în intrarea la voinţă a subiectului în stare alfa: când clopoţelul suna o dată, R.Bach intra la voinţă în stare alfa. Dobândise capacitatea chiar de a varia de la frecvenţa alfa cea mai joasă la cea mai înaltă. A fost primul experiment controlat care a demonstrat că undele cerebrale, considerate a fi involuntare, pot fi obiectul controlului voluntar.

Astfel s-a lansat domeniul biofeedback-ului undelor cerebrale. R.Bach spunea că simţea că este în stare alfa când orice imagine din mintea sa dispărea şi când îşi imagina muzica unei orchestre. Alţi subiecţi spuneau că stările asociate undelor alfa apăreau atunci când lăsau mintea liberă, sau când îşi simţeau bătăile inimii, sau când nu mai gândeau.

La momentul respectiv, Kamiya nu a sesizat importanţa experimentului; dorea doar să vadă dacă oamenii îşi pot controla undele cerebrale. În lucrarea pe care a publicat-o ulterior în Psychology Today, în 1968, Kamiya afirma că „decât să înghiţi un tranchilizant, mai bine îţi induci starea de linişte prin metoda pe care am utilizat-o în experimentele noastre”.

Tot în perioada respectivă, testele realizate de Elmer Green prin înregistrarea activităţii cerebrale a unui yoghin în timpul meditaţiei, au arătat că aceasta era caracterizată de apariţia spontană a undelor alfa. De asemenea s-a observat că acesta putea să se „mişte” rapid între diferitele frecvenţe cerebrale. Această flexibilitate este un semn distinctiv al fiinţelor cum ar fi sfinţii şi yoghinii, după cum au arătat testele realizate de Green.

Poate nu toate fiinţele umane sunt înclinate să practice meditaţia yoghină, dar există posibilitatea să înveţe să îşi controleze activitatea cerebrală, prin biofeedback, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Ne putem întreba totuşi cât de uşor se poate învăţa acest control asupra undelor cerebrale? Un exemplu ar fi experimentele realizate de Sterman. În 1965, acest cercetător a început o serie de experimente pe animale de laborator. Cu ajutorul unui lot de pisici a reuşit să demonstreze capcacitatea acestora de a învăţa să îşi inducă unde de o anumită frecvenţă specifică, 12 – 15Hz, condiţionat – nu primeau ceva delicios de mâncare dacă nu erau în stare alfa. Nu credem ca unei fiinţe umane îi este mai greu decât unei pisici să dobândească acelaşi control, cu diferenţa că în cazul fiinţei umane aceasta se face la voinţă. Richard Bach a arătat cu prisosinţă capacitatea noastră de a ne alege la voinţă stările.

Toate studiile ştiinţifice finanţate de către autorităţile SUA, referitoare la biofeedback, au fost sistate, fără a se da prea multe explicaţii, în momentul în care s-a certificat eficacitatea acestei terapii. De ce? Vă lăsăm pe dumneavoastră să răspundeţi acestei întrebări. Ţineţi cont doar de faptul că firmele farmaceutice câştigă foarte mult din comercializarea medicamentelor pentru bolile aşa-zis incurabile.

Bibliografie:

1. Elizabeth Gould, Alison J. Reeves, Michael S.A. Granziano,and Charles G. Gross – Neurogenesis in the neocortex of adult primates, Science 15 oct 1999, 548-552.
2. Jim Robbins – A symphony in the brain – The evolution of the new brain wave biofeedback .

yogaesoteric
decembrie 2007