Fitoterapia în Asia

În Asia, de unde provin şi cele mai vechi tratate de întelepciune şi medicină, se remarcă două mari filoane ale acestei ramuri. În primul rând, din tradiţia hindusă, aflăm despre ayurveda, sau “ştiinţa vieţii”, care nu este doar un sistem terapeutic ci un mod de viaţă, în acelaşi timp ştiinţă, religie şi filosofie. Această ştiinţă a luat naştere în urmă cu 5000 de ani, în Himalaya, provenind din profunda întelepciune spirituală a profeţilor iluminaţi. Cunoştinţele acestei tradiţii au fost transpuse, mult mai târziu, într-o lucrare intitulată Charaka Samhita. În aceeaşi lucrare sunt descrise peste 1500 de plante, din care 350 cu proprietăţi terapeutice. Ulterior va fi scris un tratat ce stă la baza chirurgiei moderne intitulat “Sushruta Samhita”.

Tratamentele bazate pe plante prescrise în tratatele ayurvedice sunt clasate în funcţie de influenţele lor asupra celor trei forţe vitale fundamentale sau dosha-uri, ce alcătuiesc constituţia pacientului. Ayurveda priveşte omul ca un sistem global luând în considerare aspectele fizice, psihice, mentale şi spirituale ce caracterizează fiecare individ.

Ayurveda a servit drept matrice deopotrivă medicinilor chineze, tibetane şi arabe. (Unaru Tible).

Al doilea filon puternic este medicina chineză ce se bazează în primul rând pe cele două principii fundamentale, cele două polarităţi opuse şi complementare ce stau la baza Universului, principiile yin-yang. O a doua teorie ce s-a dezvoltat autonom de prima este teoria celor cinci elemente asociate elementelor naturii: lemn, foc, pamânt, metal şi apă. Teoria celor cinci elemente este una din bazele fitoterapiei chineze în virtutea asociaţiei stabilite între mirosurile plantelor şi diferitelor părţi ale organismului.

În “Enciclopedia Substanţelor Medicinale Tradiţionale Chineze” apărută în 1977 sunt descrise 5757 de noutăţi, în majoritate plante.

În China sunt renumite multe plante printre care şi ginsengul, recomandat pentru vitalizare, alinare, echilibrare şi pentru creşterea forţei sexuale.