Fitoterapia în Europa

Tradiţia fitoterapeutică în Europa are la bază “teoria celor patru umori” şi aparţine lui Galieu. Ea rămâne în vigoare până în secolul al XVII-lea. Teoria lui Galieu se sprijină pe scrierile lui Hipocrate (460-377 î.H) şi Aristotel (384-322 î.H), care la rândul lor s-au inspirat din concepţiile egiptene şi indiene.

O contribuţie importantă pentru medicină au avut şi grecul Dioscoride (40-90), chirurg în armata romană, care a descris în a sa “De materia medica” aproximativ 600 de plante, precum şi Plinius (23-79), care a compilat în lucrarea sa “Istorie naturală” lucrările a mai mult de 400 de autori.

Una din plantele menţionate în lucrările celor doi autori, este mandragora (Mandragora officinarum) despre care se credea că are puteri magice şi terapeutice şi era recomandată în afecţiuni oculare şi pentru insomnie.

Studenţii medicinişti au învăţat după principiile sistemului umoral, învăţând să diagnosticheze un dezechilibru al umorilor şi mijloacele de a restabili echilibrul, în special prin sângerări şi purgaţii.

Cu timpul cărţile de fitoterapie au ajuns să fie la îndemâna mai multor persoane, care nu aveau studii medicale.

În oraşe, bogătaşii erau trataţi de către medici cu diplome universitare , cu plante aduse din import, în timp ce săracii se tratau cu plante indigene. Aceasta a făcut ca la oraşe, medicina să devină tot mai ştiinţifică şi îşi va renega originile renunţând la medicina cu plante medicinale pe care o consideră inferioară.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, fitoterapia devine ilegală, deoarece medicii cu diplome universitare nu suportau ideea ca fitoterapeuţii să dea consultaţii.

Totuşi situaţia fitoterapiei variază de la ţară la ţară. Tratamentele fitoterapeutice deşi au o durată mai lungă sunt totuşi durabile. Fitoterapeuţii iau în considerare şi viaţa socială a pacientului. Aceasta face ca în ultima perioadă fitoterapia să recâştige teren.

Plantele locale s-au bucurat întotdeauna de multă atenţie în anumite ţări din Europa. Plantele din zonele de munte cum ar fi arnica (Arnica montana) şi anemona (Anemone pulsatilla) sunt foarte utilizate în Elveţia, Germania, Franţa şi în Italia, în timp ce Symphytum officinale, este foarte apreciată în Marea Britanie.

De asemenea anumite plante exotice sunt foarte apreciate. De exemplu Ginkgo biloba, folosită pentru ameliorarea circulaţiei cerebrale şi îmbunătăţirea memoriei, este larg cultivată astăzi în Franţa.
În Franţa şi Germania fitoterapia a luat o asemenea amploare, încât în Franţa a fost creată o diplomă universitară de medici naturişti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More