Fizica cuantică şi spiritualitatea

 

Fizica cuantică este denumirea dată unui ansamblu de teorii relativ noi, pentru că aparţin secolului al XX-lea, şi care marchează o ruptură în raport cu teoriile fizicii clasice. Mai exact, teoriile cuantice descriu comportamentul atomilor şi al particulelor într-o manieră care a răsturnat multe dintre adevărurile considerate, până pe la începutul secolului trecut, imuabile, ceea ce a permis şi elucidarea anumitor proprietăţi ale câmpului electromagnetic.

„Părintele” fizicii cuantice este Max Planck, fizician german, laureat al Premiului Nobel, în 1918. Sintagma „fizică cuantică” derivă de la „cuantă”, definită de Planck drept cantitate de energie radiantă (cea mai mică, indivizibilă), cu o valoare proporţională cu frecvenţa radiaţiei, adică este cea mai mică particulă încărcată cu energie şi, prin urmare, imprevizibilă.

La modul foarte general, fizica cuantică se bazează pe câteva aspecte importante, care au transformat esenţial percepţia asupra universului, asupra lumii materiale şi a celei invizibile:
– Sistemele materiale se caracterizează prin dualitatea undă – particulă;
– Interacţiunea particulelor se face ca şi cum ar fi conectate (invizibil) la un întreg;
– Particule aflate la distanţă pot să interacţioneze, fără a se putea defini exact natura acestei interacţiuni şi, mai mult, un observator al unui sistem poate modifica starea sistemului respectiv, prin simplul fapt al observării lui (priveşti, de exemplu, un copac şi, la nivel cuantic, starea copacului respectiv se modifică, drept urmare a fixării atenţiei asupra lui);
– Epocala descoperire a lui Einstein, concentrată în formula E=mc², demonstrează că masa unei particule este o formă de energie, prin urmare implică un proces dinamic şi nu este vorba, ca în fizică tradiţională, de o substanţă;
– Întregul este conţinut în fiecare parte şi fiecare parte conţine întregul.

Pornind de la teoriile lui Planck, în 1913, Ernest Rutherford, fizician din Noua Zeelandă, a elaborat un model atomic, arătând ca electronii încărcaţi negativ se mişcă în jurul nucleului atomic, încărcat pozitiv, precum planetele în jurul Soarelui.

În 1926, un fizician vienez, Erwin Schrondinger, a calculat cuantele (cantităţile de energie), pentru electronul unui atom de hidrogen, pe care Planck le descrisese doar teoretic.

În 1927, austriacul Wolfgang Pauli defineşte modelul orbital al atomului, orbitele fiind sfere ordonate în jurul nucleului atomic.

Toate aceste descoperii legate de fizica cuantică, făcute într-un interval scurt de timp, au transformat fundamental multe interpretări ştiinţifice, generând apariţia unor noi domenii ale cunoaşterii şi a unor noi tehnologii, precum energia nucleară, imagistica medicală bazată pe rezonanţă magnetică, apariţia microscopului electronic şi a laserului, astrofizică, chimia cuantică şi, recent, în 1990, în informatică, apariţia calculatorului cuantic, pentru a cărui funcţionalitate încă se mai fac cercetări.

Hologramele lui David Bohm

Pe baza principiilor fizicii cuantice, potrivit cărora particulele pot comunica între ele, fie că se află la un centimetru distanţă sau la zeci, mii de kilometri, adică este vorba de o comunicare ce depăşeşte viteza luminii, David Bohm a definit şi dezvoltat conceptul de „univers holografic”, potrivit căruia lumea obiectivă este doar o „iluzie”, o „hologramă”. Consecinţa unei asemenea interpretări ar fi că particulele aflate la distanţă nu sunt interconectate prin cine ştie ce forţe încă nedescoperite, ci că acestea sunt reprezentări holografice ale unei singure entităţi.

David Bohm a avansat, pe baza legilor fizicii cuantice, şi conceptul de „ordine implicită”, vizând ordinea Universului, construit după principiul că întregul este în parte şi partea în întreg şi că, dincolo de planul fizic, există alte dimensiuni. Oare nu aceleaşi aspecte sunt prezente şi în cărţile de învăţătură spirituală, care au marcat istoria de milenii a omenirii şi care, astăzi, sunt redescoperite cu din ce în ce mai multă fervoare?

Holograma, aşa cum a fost experimentată de fizicianul francez Alain Aspect, este o imagine tridimensională rezultată din intersecţia mai multor raze laser, experiment care a relevat şi că fiecare parte a unui obiect conţine şi imaginea întregului. Aşadar, tot ceea ce există în acest univers este interconectat, iar ipostazele timpului pe care noi le numim trecut, prezent şi viitor, sunt, de fapt, simultane.

Karl Pribram, psihiatru la Universitatea Stanford, susţine că şi creierul uman funcţionează pe principiul hologramei, informaţiile stocându-se în impulsuri nervoase, astfel explicându-se capacitatea de memorare, actualizare şi conexiune a miliarde de informaţii. Pribram considera că adevărata realitate se găseşte în energia pe care o detectează simţurile noastre, şi nu în obiectele pe care noi le numim „reale”. Gânduri, dorinţe, visuri se adună, rezonează şi iau forma materială, forma pe care conştiinţa noastră o hotărăşte.

Aşadar, tot mai multe adevăruri ştiinţifice, multe dintre ele aparţinând fizicii cuantice, conduc spre ideea că ceea ce acceptam până acum ca fiind de domeniul filmelor ştiinţifico-fantastice (călătoriile în timp, telepatia, teleportarea, modificarea unei realităţi prin concentrarea asupra ei, universurile paralele etc.) sau ceea ce am moştenit de la vechile civilizaţii despre „Marele Tot”, despre „Marea Conştiinţă Universală” sunt mai adevărate decât ne-am închipuit vreodată.

Citiţi şi:

Dumitru Constantin Dulcan: Noua Știință și Noua Spiritualitate

Fizica cuantică ne explică actualmente sensul vieţii

Dr. Jeffrey Satinover şi Michael Laitman – Conceptul de libertate în fizica cuantică

 

yogaesoteric
6 noiembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More