Focar în SUA: 75% dintre persoanele cu covid, vaccinate. Dr. Beatrice Mahler: Aș susține varianta unei variante noi de vaccin

Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) din SUA a publicat un document din care reiese că 75% dintre persoanele infectate cu varianta Delta a SARS-CoV-2, dintr-un focar din statul Massachussets, erau vaccinate cu Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson, informează B1 TV.

Statul respectiv are un procent de vaccinați de 70%. În altă ordine de idei, 79% dintre cei infectați au prezentat simptome, iar 4 dintre cele 5 persoane care au avut nevoie de spitalizare erau vaccinate.

Iată cum Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București, a comentat aceste informații:

Aceste date să fie privite cu multă atenție și responsabilitate, pentru că suntem în fața unei variante Delta care începe să-și arate amploarea pe care poate să o inducă la nivel infecțios, în populația unei localități, indiferent dacă este vaccinată sau nu.

Știam și până în acest moment că persoanele vaccinate se pot infecta în momentul în care intră în contact cu persoane cu varianta Delta, dar acest procent este extrem de mare, ceea ce ne atrage atenția asupra faptului că în momentul în care există riscul de transmitere comunitară, și celelalte măsuri de protecție este necesar să facă parte din comportamentul pe care-l avem și vaccinul, singur, nu este suficient pentru a ne proteja de boală.

Dr. Beatrice Mahler: „Până în acest moment, nu avem date exacte, vizavi de modul în care vaccinul cu a treia doză poate să asigure protecție împotriva acestei tulpini”.

Beatrice Mahler nu este sigură că încă o doză de vaccin, în actuala formulă, ar putea oferi imunitate în fața noii variante a SARS-CoV-2. De aceea, medicul de la „Marius Nasta” crede că vaccinul este necesar să fie readaptat.

Depinde din ce este compusă cea de-a treia doză. Să nu uităm, suntem în fața unei forme oarecum modificate a virusului. Mai degrabă, aș susține varianta unei variante noi de vaccin, o variantă care să fie adaptată la varianta Delta, care să crească nu doar nivelul de anticorpi, dar și modalitatea prin care acești anticorpi pot lupta cu această variantă Delta, care este acum circulantă. Până în acest moment, nu avem date exacte vizavi de modul în care vaccinul cu a treia doză poate să asigure protecție împotriva acestei tulpini”, a declarat Mahler.

Citiți și:
În spitalul lui Beatrice Mahler, Marius Nasta, pacienții covid sunt lăsați să moară în agonie, fiind tratați cu paracetamol și codeină
Dr. Beatrice Mahler, despre vaccinul anti-covid: Nu există studii cu privire la eventualele efecte adverse, pentru următorii 2-3 ani

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More