Forumul Economic Mondial reiterează soluția urgentă ce dorește să fie aplicată pentru triumful „Marii Resetări” verzi: tranziția de la „a deține” la „a folosi în comun”

Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”, de la teorie la practică

Într-un articol publicat recent, Forumul Economic Mondial prezintă câteva măsuri care, în viziunea acestuia, omenirea este necesar să le aplice urgent pentru a netezi calea către Minunata Noua Lume Resetată tehnocratic.

FEM atrage atenția că, pentru tranziția de la combustibilii fosili la sursele regenerabile, „vor fi necesare rezerve mari de metale esențiale, cum sunt cobaltul, litiul, nichelul, pentru a numi doar câteva. Lipsa acestor metale critice ar putea determina creșterea costurilor tehnologiilor pentru energia curată.”

Iată că se recunoaște că trecerea la energia „verde” regenerabilă și implementarea utopiei „zero emisii” va presupune mari costuri. De fapt, înlocuirea energiei bazate pe cărbuni și gaze cu energia regenerabilă va însemna costuri de câteva ori mai mari. Însă, de dragul creării „paradisului verde” și pentru salvarea planetei, să nu ne dăm în lături de la niciun sacrificiu care ni se cere. Altfel, ne vom pierde calitatea de buni cetățeni globali.

Cea mai importantă măsură propusă de FEM (fiind trecută pe primul loc) este tranziția de la „a deține” la „a folosi în comun”. Vă amintiți celebrul dicton al „Marii Resetări” rostit de Klaus Schwab: „Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți!”.

În articolul respectiv este reiterată această teză distopică. Iată ce ne recomandă organizația globalistă:

1. Treceți de la «a deține» la «a folosi»

Fiți sinceri, probabil că aveți cel puțin un telefon mobil vechi ascuns în fundul unui sertar. Probabil și un hard disk neutilizat care ocupă spațiu. Nu sunteți singurii în situația aceasta. În medie, mașinile și furgonetele din Marea Britanie sunt conduse doar 4% din timp. În timp ce majoritatea oamenilor dețin deja un telefon personal, 39% dintre lucrătorii la nivel global au laptopuri și telefoane mobile furnizate de angajatori.

Acest aspect nu este deloc eficient din punct de vedere al resurselor. Mai mult accent pe folosirea în comun poate reduce deținerea de aparatură ce rămâne nefolosită și, prin urmare, utilizarea materialelor. Platformele de «car sharing» [folosirea mașinilor în comun] precum Getaround și BlueSG au pus deja la dispoziție această oportunitate, oferind vehicule pentru care plătiți pe oră de utilizare.

Pentru a permite o tranziție pe scară mai largă de la calitatea de proprietar la calitatea de utilizator, este necesar să schimbăm modul în care proiectăm obiectele și sistemele. De exemplu, folosirea în comun a mașinilor este posibilă prin noile funcții de deblocare fără cheie.

În mod similar, sunt necesare profiluri de utilizator care creează, pe același dispozitiv, o distincție între utilizarea personală și cea la locul de muncă pentru a reduce numărul de dispozitive per persoană. Esențial pentru această tranziție este un proces de proiectare care să se axeze pe satisfacerea nevoii în loc de proiectarea pentru achiziționarea de produse. Aceasta este mentalitatea necesară pentru a reproiecta orașele și pentru a reduce numărul vehiculelor private și alte utilizări.”

În „reproiectarea orașelor”, în care vor trăi cetățeni „fericiți și responsabili”, doar dacă vor renunța la calitatea lor de proprietari, un rol esențial îl va avea digitalizarea. Aceasta va fi indispensabilă în construirea orașelor „inteligente”, care se vor baza pe utilizarea „energiei verzi”.

De fapt, nici nu vom mai avea nevoie de prea multe obiecte, din moment ce vor putea fi create „modele virtuale de obiecte, procese și sisteme mari”, sau dubluri digitale din „orice material fizic care este conectat pentru date la senzori”, după cum visează promotorii transumanismului.

Într-o serie de articole intitulate „Technocracy and smart cities” (Tehnocrația și orașele inteligente), apărute pe technocracy.news, se prezintă care este, de fapt, planul tehnocraților privind desproprietărirea și construirea de „orașe inteligente”.

Iată un fragment relevant:

Companiile Big Tech din Silicon Valley și centre tehnologice similare se închipuie planificatori urbani, însă aceasta este un termen impropriu. Planificatorii urbani tradiționali urmăresc să construiască orașe funcționale care funcționează pentru oameni, în timp ce planificatorii orașelor «smart» construiesc orașe funcționale axate pe controlul oamenilor.

(…) un obiectiv principal al Tehnocrației, alias «Dezvoltarea durabilă», este transferul resurselor din mâinile și din proprietatea oamenilor și a instituțiilor lor reprezentative în mâinile unei trust comun global, operat de elita globală. Când David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală în 1973 pentru a crea o «Nouă Ordine Economică Internațională», acapararea resurselor a devenit planul principal, iar dezvoltarea durabilă, alias Tehnocrația, a devenit mijlocul pentru atingerea acestui scop.

Orașele nu au resurse fizice precum pământuri agricole, minereuri, lemn etc. Mai degrabă, zonele rurale ale lumii sunt cele unde se găsesc și se dezvoltă astfel de resurse. Prin urmare, pentru a pregăti acapararea unor porțiuni mari de zone rurale, tehnocrații au dezvoltat două strategii coordonate: în primul rând, mutarea oamenilor din mediul rural în mediul urban și, în al doilea rând, menținerea lor în orașe.”

Citiți și:
Rămâne cum s-a stabilit! Forumul Economic Mondial împinge ‘Marea Resetare’ în noul videoclip, ‘Capitalismul așa cum știm a murit’
Claudiu Târziu, în presa spaniolă: „«Nu veți deține nimic și veți fi fericiți». Am trăit asta în comunism și am fost sclavi”
Marea Resetare a lui Klaus Schwab este sortită eșecului. Iată de ce

 

yogaesoteric
4 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More