Franța și Germania s-au alăturat Comisiei Europene și altor 15 țări la Curtea de Justiție Europeană cerând renunțarea la legea maghiară de interzicere a propagandei homosexuale în școli

Franţa şi Germania s-au alăturat acţiunii judiciare pe care Comisia Europeană a declanşat-o împotriva Ungariei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cazul legii pentru protecţia minorilor, despre care Bruxellesul consideră că este o lege homofobă ce încalcă „drepturile fundamentale şi valorile europene” pentru că interzice în şcoli materialele despre homosexualitate, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Anterior, Finlanda s-a alăturat şi ea demersului, imediat ce Ungaria i-a ratificat aderarea la NATO, atitudine taxată de Budapesta ca fiind lipsită de onestitate. „Prietenii noştri finlandezi mai au multe de învăţat în materie de onoare. Să cerşeşti până obţii ceva, apoi să întorci imediat spatele nu este un comportament onorabil”, a remarcat secretarul de stat din MAE ungar Tamas Menczer.

Numărul statelor UE care s-au asociat acestei acţiuni a Comisiei Europene, susţinută şi de Parlamentul European, ajunge astfel la 15 – Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca, Portugalia, Spania, Suedia, Slovenia, Grecia, Finlanda, Franţa şi Germania.

Pentru noi este clar: legea ungară încalcă legislaţia UE, drepturile fundamentale şi valorile europene. Aducem Ungaria în faţa CJUE şi acum îi revine tribunalului să se pronunţe”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Cincisprezece state membre şi Parlamentul European, instituţie a poporului european, se poziţionează clar de partea libertăţii”, s-a bucurat eurodeputatul francez Pierre Karleskind, membru al grupului Renew Europe şi vicepreşedinte al intergrupului LGBTI din Parlamentul European.

Adoptată în anul 2021, noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli prevede că „pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu este indicat să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”.

Citiți și:
Ungaria ferește copiii de ideologia LGBT. Reacție uluitoare a Bruxellesului. Ce vrea să facă UE
Comisia de la Veneția: Interzicerea predării în școli despre homosexualitate și transgender încalcă drepturile omului

 

yogaesoteric
24 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More