Fuga din iadul sedării de la Grădişte, în Arad. Un fost pacient descrie un spital al groazei, în care a stat zile întregi sedat

Doar fuga l-a scăpat de la o moarte sigură pe un pacient internat cu covid-19 în spitalul arădean din Grădişte. Este mărturia şocantă a unui bărbat, care descrie un spital al groazei, în care a stat zile întregi sedat. La trei luni de la externare, încă nu îşi simte mâna şi picioarele. Medicii pun totul pe seama sechelelor neurologice.

Bărbatul a reușit să fugă din spital abia după ce a fost mutat de la ATI într-un salon.

28 de zile a durat calvarul bărbatului de 48 de ani în spitalul covid din Grădişte. „E aproape un loc de exterminare, as putea spune”, spune acesta. Unele amintiri sunt vagi, din cauza sedativelor care i-au fost administrate în perioada când a fost legat de patul de spital. Fusese mutat între timp din salon în secţia de Terapie intensivă.

Iată mărturia sa: „Vreo două zile am stat legat de mâini si de picioare, sedat. Când m-am trezit, m-am trezit efectiv cu mâinile și picioarele amorțite. În momentul în care te-ai zbătut era greșeala vieții tale pentru că imediat veneau cu o seringă pregătită și o băgau în perfuzie.

Bărbatul nu își simte nici acum mâna dreapta și tălpile picioarelor

A scăpat greu de urmele de pe mâini şi picioare, lăsate de legăturile prea strânse care au provocat oprirea circulaţiei. Însă mâna dreapta și tălpile picioarelor tot nu şi le simte, în ciuda medicamentelor luate. Încă nu îi vine să creadă că a scăpat viu din spitalul în care a văzut moartea cu ochi. Zi de zi, noapte de noapte, pacienţi de lângă el se stingeau. „Primul a fost mai șocant pentru mine, pentru că nu m-am așteptat. A zis să-l ajut puțin să se ridice şi omul și-a dat duhul, efectiv.”

Mama l-a ajutat să fugă, după 28 de zile de spitalizare

Abia după ce a fost mutat de la ATI într-o secţie normală a putut să fugă. Mama lui este cea care l-a aşteptat în faţa spitalului, într-un taxi. „Când l-am văzut, am văzut filme d-astea cu Auschwitz: arăta mai rău. I-am zis: «Doamne, Dumnezeule, dar tu arăți groaznic, cum îți dă drumul din spital?» N-a zis nimic, hai că nu mai pot.

Medicul care l-a tratat spune însă că bărbatul nu a fost legat. Iată declarația doamnei Izodora Matei, medic ATI: „Din ziua a treia de internare pe Terapie până la transfer a fost conştient şi cooperant, nu ar fi avut nimeni niciun motiv să îl lege. Iar acele vânătăi, acea sensibilitate despre care vorbeşte, le pun pe seama afectării neurologice, care există pe computer tomograf.” Iar dacă este necesară legarea, se face fără a afecta pacientul, explică medicii.

Rudele pacienților decedați în spital aduc acuzații grave

Totuşi, rudele mai multor bolnavi decedaţi în acelaşi Spitalul Judeţean din Arad, spun la rândul lor că medicii şi asistentele le sedau apropiaţii cu mai multe substanţe, ca să nu fie deranjaţi. Adică exact aşa cum dezvăluia un fost asistent că se procedează şi la Sibiu.

Adriana Beldiman, fiica unei paciente decedate: Opt zile a primit mama sedative neuroleptice. Și la intubare, la fel, i s-a administrat o cantitate foarte mare de substanțe. Femeia spune că medicamentele administrate mamei ei au omorât-o cu zile. „Apare furosemid, apare fentanil, midazolan, exact ce se spunea la Sibiu. Diazepam, haloperidol, fenobarbital, concomitent.” Femeia îndoliată încă aşteaptă să se facă dreptate în cazul morţii mamei ei.

Oana Lăzarescu, fiica altei paciente decedate: Mama mea a fost omorâtă”. Este fiica unei alte paciente decedate în acelaşi spital la trei zile de la internare. Femeia s-a dus pentru o evaluare post covid, însă tratamentul primit i-ar fi fost fatal, spune fiica. Un şef de secţie a fost schimbat şi mai multe cadre medicale s-au ales cu salariile tăiate după anchetă, dar fiica pacientei este hotărâtă să meargă mai departe.

Citiți și:
Asistentă în spitalele morții covid: „I-am filmat omorând pacienții”
SUA – Directorul CDC admite că spitalele primesc stimulente financiare pentru a umfla datele COVID-19
Medicii de familie, stimulaţi de stat să-şi cheme pacienţii la vaccinare! Câţi bani le oferă

yogaesoteric
26 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More