Genetica şi tantra – secretele neuro-hormonilor şi fericirea în cuplu (2)

30.989 0

de Adina Stoian

Citiţi aici prima parte a acestui articol

Cum scăpăm din închisoarea instinctelor?

Cerebelul, creierul atavic sau ancestral, este partea de creier care începe să se dezvolte la toate mamiferele începând cu cele primitiv şi devine din ce în ce mai complex pe măsură ce specia evoluează.
La nivelul lui se află centrul echilibrului, memoria, capacitatea de a învăţa, funcţiile neuroendocrine, activităţile autonome, supravieţuirea în condiţii propice vieţii, instinctele, emoţiile şi sentimentele.
Aici există posibilitatea de a ne antrena să dorim lucruri binefăcătoare care să ne placă şi să le respingem pe cele care ne fac rău. Cerebelul poate fi antrenat să înveţe – dar ce anume alegem ţine de noi.
Frica, plăcerea, excitarea, sexualitatea, iubirea, fericirea, senzaţia de bunăstare, toate sunt experimentate la nivelul cerebelului. Trăirea neuronală a stării de orgasm se desfăşoară tot la nivelul cerebelului, unde se află aceşti centri ai plăcerii (de altfel, faptul că ejacularea este coordonată de altă parte a creierului dovedeşte ceea ce TANTRA a afirmat cu secole în urmă – orgasmul şi ejacularea sunt două activităţi diferite care pot fi disociate şi experimenate separat).
Hormonii produşi de cerebel sunt mesagerii creierului nostru ancestral care îi spun trupului când să respire, cum să digere, să asimileze, când să-i fie foame, când să-i fie sete, când să se teamă, când să simtă plăcere. Aceste impulsuri au rolul de a ne asigura supravieţuirea în condiţiile cele mai bune posibil, reglând amalgamul de instincte, emoţii şi sentimente.
Atâta timp cât acţionăm instinctual – deci lăsăm la voia naturii ceea ce experimentăm – suntem implacabil guvernaţi de creierul nostru ancestral, iar asta ne face să avem un comportament similar tuturo celorlalte mamifere. Lucrul este valabil şi din punct de vedere al sexualităţii – dacă nu depăşim nivelul strict biologic, instinctual, cel care reclamă „plăcerea mea cu orice preţ”, oricât am îmbrăca-o în haine spirituale, mai devreme sau mai târziu ne va conduce la apariţia fenomenului de saturaţie şi, respectiv, separare.

Cum se comportă mamiferele din punct de vedere sexual?

Există circa 4260 de specii cunoscute de mamifere. Mai puţin de 20 dintre ele sunt monogame şi niciuna nu manifestă fidelitatea sexuală absolută. Chiar dacă alcătuiesc un cuplu încă de la începutul vieţii sexuale, uneori se petrece că se duc şi se împerechează cu alţi parteneri pentru a asigura varietatea biologică necesară, genetică şi se-ntorc şi-şi cresc puii cu partenerul cu care trăiesc împreună toată viaţa.
Programul genetic coordonat de activitatea neuroendocrină a cerebelului dictează majorităţii celor 4260 de specii instinctul de combinare a genelor cu cât mai mulţi parteneri fertili posibili. Astfel, orientarea subconştientă este spre a detecta în permanenţă un nou partener potrivit. Aşa se împlineşte obiectivul genetic de combinare a genotipurilor nefamiliare pentru îmbunătăţirea zestrei genetice.
Odată găsit noul partener potrivit, hormonii secretaţi de creierul ancestral fac mamiferul să se simtă foarte tentat de noua apariţie, îi produc o stare de exaltare, de beţie, care face ca acesta să pară mai atrăgător, nu neapărat chiar să fie.
Această puternică „iluzie hormonală” este menţinută pentru ca cei doi parteneri să se poată împerechea o perioadă de timp suficientă din punct de vedere genetic pentru a produce urmaşi, după care, tot de la nivel hormonal este proiectat dezinteresul faţă de partener, manifestat prin scăderea dramatică a atracţiei sexuale.
Concluzia oamenilor de ştiinţă este că omul, ca mamifer instinctual, va reacţiona la fel ca toate mamiferele studiate. Natura a programat iubiţii care rămân la nivel instinctual (MULADHARA, SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA) să-şi piardă după un timp interesul unul faţă de celălalt, indiferent ce fel de relaţie de cuplu ar avea, şi să caute (mai mlt sau ami puţin conştient) să găsească pe altcineva, asigurând în felul acesta „varietatea genetică”. În folosul acestei programări sunt folosiţi cei mai puternici neurohormoni umani, produşi de creierul ancestral.
În perioada îndrăgostirii, în fiinţa umană se manifestă intens (ori direct în creier, ori indirect la nivelul altor organe) patru hormoni principali:

Feniletamina – o monoamină alcaloidă naturală care funcţionează aproape ca un drog psihoactiv cu efecte stimulante. Este hormonul care dă stările supereuforice ce-i fac pe oameni să reacţioneze ca şi cum ar fi „high”. FEA este produsă şi funcţionează în sistemul nervos central al mamiferelor ca neuromodulator. Asta înseamnă că le modulează stările emoţionale, reacţiile şi comportamentul, iar ca neurotransmiţător transmite mesajele şi altor gland din zona trupului, în special celor suprarenale, care produc adrenalină şi celor din zona testiculelor sau ovarelor care produc hormoni erotici. Feniletilamina este sintetizată şi în alte organisme, uneori sub acţiunea anumitor substanţe şi chiar alimente, precum ciocolată sau cacao. Este similară amfetaminei, un drog foarte puternic, care produce sinteza crescută de norepinefrină şi dopamină. Supranumită drogul „ectasy” produs natural de organism, declanşează senzaţia de euforie extraordinară, supra-aprecierea tuturor aspectelor, nivel energetic ridicat, bună dispoziţie debordantă, stare generală de bine şi confort, fericire excepţională fără motiv.
E de dorit să învăţăm cum să determinăm producerea constantă a acestei feniletilamine prin activităţi benefice care menţin nivele ridicate de dopamină, norepinefrină şi altele şi ajută balanţa hormonală să rămână în armonie.

Al doilea hormon prezent în cantităţi semnificative pe perioada îndrăgostirii se numeşte Dopamină – este hormonul răsplăţii şi al satisfacţiei, al motivării prin minimalizarea neplăcerii şi sporirea plăcerii. Este produs în cantitate mare ori de câte ori ne sunt îndeplinite nevoile fundamentale de hrană şi odihnă, dar şi când trăim satisfacţia de a atinge un ideal, un ţel ori chiar de a căpăta un anumit obiect. Acest hormon creează dorinţa de plăcere sub orice formă, întăreşte motivaţia de a dobândi plăcerea şi chiar dependenţa de acea plăcere, printr-o schemă rigidă de comportament compulsiv.

Dopamina este eliberată în mod natural prin procesele resimţite ca plăcute: hrana, băutura, sexualitatea, dar şi prin consumul de droguri sau chiar prin activităţi speciale, de exemplu sporturi extreme sau experienţe neutre care sunt asociate de noi cu plăcerea.
Secreţia de dopamină antrenează şi secreţia de adrenalină, un hormon puternic ce creşte starea de excitaţie, produs de glandele suprarenale – la nivelul rinichilor. Aceasta ne determină să spunem că există astfel o legătură evidentă între dopamină, adrenalină şi SWADHISTHANA CHAKRA (principiul plăcerii care se manifestă la nivelul acestui centru de forţă) şi MANIPURA CHAKRA (principiul centrării plăcerii în favoarea egoistă a individualităţii).
Dopamina creează dependenţă de stimulul care a produs-o şi, exact ca drogurile psihodinamizante, creează saturaţie şi dorinţa de a avea mai mult. Nu mai este suficient un pahar de alcool, trebuie două, nu mai e suficientă o cantitate de drog, trebie unul mai puternic, nu mai e suficientă o medalie, trebuie mai multe – pentru a resimţi aceeaşi satisfacţie de la început.
Dopamina, de altfel, se administrează de foarte multe ori sportivilor pentru a-i motiva să se antreneze, mereu nemulţumiţi cu ceea ce au dobândit şi dorind mai mult.
Este asociată mai ales cu faza de dorinţă intensă de a dobândi, de a realiza, nu cu mecanismul de a te bucura de ceea ce ai obţinut. Schema de comportament bazată pe excesul de dopamină este numită motivaţia satisfacţiei: lupta pentru a dobândi, consumarea experienţei şi dependenţa de ea.
Scanările activităţii cerebrale a persoanelor foarte îndrăgostite, care prezintă un nivel foarte ridicat de FEA şi dopamină sunt aproape identice cu ale persoanelor care se află sub influenţa drogurilor puternice.

Oxitocina – al treilea hormon, este secretat din fericire de glanda pituitară. Glanda pituitară se află în legătură cu SAHASRARA, aşadar există o legătură importantă înte centrul subtil suprem al fiinţei şi trezirea şi secretarea acestui hormon, supranumit şi hormonul iubirii şi al tandreţii. Multă vreme s-a crezut că este important numai pentru femei, fiind asociat cu alăptarea şi contracţiile uterine necesare naşterii, însă studii de ultima oră demonstrează că oxitocina este produsă în cantităţi impresionante în timpul mângâierilor delicate, în timpul jocului amoros, în special foarte tandru şi în timpul orgasmului, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Experimentele dovedesc că oxitocina este eliberată în sânge de perceperea mângâierii afectuoase, tandre şi non-egoiste, de stimularea sânilor şi de alte manifestări ale iubirii.

Al patrulea hormon prezent din belşug în acest mecanism al îndrăgostirii este testosteronul. El se manifestă prin buclă de feedback, dopamina angrenează glandele suprarenale care produc adrenalina, prezenţa acesteia activează producerea hormonului masculin activ, testosteronul, în testicule sau în ovare, iar o cantitate mică se produce chiar în glandele suprarenale. Testosteronul creşte excitarea, dorinţa, libidoul, producând şi un sentiment de atracţie fatală faţă de aspectul dorit care, în cazul de faţă, este iubitul sau iubita.

Genetica nu este impresionată de non-ejaculare

Feniletilamină, oxitocină, testosteron şi dopamină, povestea de iubire apare puternică şi nesfârşită, viaţa este idealizată, totul este văzut prin ochelarii cei mai roz cu putinţă, fiinţa iubită este „cea mai cea”.
Momentul culminant este amorul. Într-o astfel de manifestare a îndrăgostirii se află cheia fericirii şi a relaţiei armonioase, stabile şi de lungă durată. Dacă cei doi iubiţi vor angrena o relaţie erotică de tip „sexualitate instinctuală” (adică subordonată programării genetice care doreşte fertilizarea partenerului), menţinându-se, de fapt, la nivelul mamiferelor obişnuite, indiferent de ceea ce ei cred sau îşi doresc, atunci atracţia erotică, motorul energetic al relaţiei, se va diminua şi va dispărea într-un timp relativ scurt.
Dar dacă vor alege şi vor lucra conştient şi perseverent pentru a avea o relaţie tantrică spirituală reală, nu imaginară, pot depăşi blocajele genetice şi pot clădi o relaţie de cuplu fericită şi de lungă durată.
Chiar şi din perspectiva geneticii, sexualitatea fertilizatoare şi relaţia afectivă fericită de lungă durată sunt bazate pe producerea constantă a anumitor hormoni specifici fiecăreia.
Furtuna hormonală din timpul sexualităţii instinctuale (de fertilizare) face ca dopamina şi testosteronul să crească foarte mult, fenietilamina, drogul natural euforizant, şi oxitocina, hormonul iubirii, cresc şi ele, însă nu atât de tare, până-n clipa orgasmului, cu sau fără descărcare. Creierul arată ca sub influenţa unei substanţe psihodinamizante.
După starea de orgasm, dopamina scade dramatic şi aici este cheia sevrajului, producând simptomele uzuale de deprivare. Reacţia tinde să fie imediată în cazul bărbaţilor care au ejaculat (unde scade dramatic şi testosteronul datorită epuizării testiculelor survenită în cazul ejaculării), mai lentă în cazul femeilor care s-au descărcat, şi nu aşa teribilă, dar semnificativă în cazul celor care au controlat ejacularea sau descărcarea. Atenţie! Această reacţie de deprivare există, nu se suspendă complet NUMAI DACĂ NU S-A PRODUS DESCĂRCAREA, asta este ceea ce trebuie să ţinem minte. Ea este în legătură cu angrenarea în interacţiunea erotică INSTINCTUALĂ.
Efectele scăderii nivelului de testosteron sunt prezente, de asemenea, chiar şi la bărbaţii care nu au ejaculat sau la femeile care nu s-au descărcat şi, dacă se ajunge sub un anumit nivel fără a fi compensată de prezenţa altor hormoni (cum ar fi oxitocina sau endorfinele) induce o anumită stare de iritare şi de furie care se manifestă prin aşa numita sensibilitate masculină iraţională, foarte mare, la observaţiile feminine „de după”, manifestate ca acces subit de mânie şi, în cazul femeilor, printr-o stare de iritabilitate şi frustrare.
Mulţi bărbaţi se plâng: „Fac dragoste cu iubita câteva ore şi în poziţii care activează centrii energetici subtili, încheiem cu succes, iar la jumătate de oră, ea-i nervoasă şi pretenţioasă, ce să mă fac, ce mai vrea?” De ce e nervoasă? Neuroştiinţa spune că e nervoasă pentru că sexualitatea instinctuală determină apariţia prolactinei şi scăderea testosteronului şi femeia nu a compensat scăderea aceasta cu producerea de oxitocină.

Te-ai săturat de furtuni hormonale în cascadă?

În clipa în care testosteronul şi dopamina scad, iar oxitocina (implicit şi serotonina, hormonul mulţumirii şi al optimismului) şi feniletilamina (hormonul fericirii euforice) nu compensează, ceea ce e posibil dacă sexualitatea s-a manifestat instinctual şi nu există manifestări foarte tandre, foarte afectuoase şi foarte rafinate după încheierea actului erotic, intervine un alt hormon supranumit „frână sexuală” – prolactina.
Acesta este hormonul care semnalează trupului saţietatea, senzaţia că a avut destul, şi caută să contrabalanseze efectele scăderii dopaminei care produce totuşi excitarea sexuală, inducând o stare refractară faţă de erotism. În mod natural, prolactina este asociată cu scăderea interesului sexual la femeile care alăptează. Cantitatea de prolactină poate fi un indicator al saturaţiei sexuale şi relaxării, însoţit chiar de respingere. Procentul mare de prolactină este considerat responsabil de impotenţă şi pierderea completă a libidoului.
Considerând toate aceste informaţii prezentate ajungem la concluzia că experienţa erotică dominată de instinctul de perpetuare a speciei reprezintă pentru creier o adevărată „furtună hormonală”, urmată de o „mahmureală aversivă”. Sunt termenii celei mai cinstite descrieri. Iar cercetările arată că refacerea completă la nivel hormonal astfel încât toţi aceşti patru hormoni (feniletilamină, dopamină, testosteron şi oxitocină) să fie echilibraţi şi la normal durează cam două săptămâni!
Iar iubiţii ce fac? Când simt pe propria piele efectele erotismului instinctual şi apare starea de nelinişte, iritare, frustrare, se gândesc: „Dacă mai facem încă o dată amor, poate o să fie mai bine!” Dar dacă nu modifică nimic în felul cum abordează erotismul şi lasă numai instinctul să acţioneze, controlând eventual doar ejacularea, asta adânceşte furtuna hormonală. O a doua angrenare erotică în următoarele două săptămâni realizată în aceeaşi manieră instinctuală care nu depăşeşte MULADHARA, SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA, în care automat se produc hormonii de care am vorbit, adânceşte dezechilibrul…
În momentul în care dezechilibrul se adânceşte, producerea de prolactină va semnala cerebelului că ceva este în neregulă. Cu cine? Şi pentru că omul comun nu este capabil să discearnă corect, o să dea vina inconştient pe celălalt. Sentimentele de insatisfacţie şi de saturaţie vor fi proiectate asupra persoanei iubite. Este ca şi cum subconştientul începe să lupte împotriva cauzei nefericirii (insatisfacţiei, iritării), care e asociată cu iubitul/iubita. Inconştient la început, din ce în ce mai evident şi mai pe faţă cu timpul, ajungând până la fenomenul de respingere completă a celuilalt.

Actul erotic instinctual ne aruncă în caruselul emoţiilor

Comportamentul indus de aceste ridicări şi coborâri bruşte ale nivelului de dopamină poate fi numit „trebuie să am asta cu orice preţ”, obsesia răspăţii mult dorite. Dacă e cazul unui iubit, suntem obsedaţi să ne întâlnim cu el iar şi iar (chiar şi atunci când chiar nu este necesar), dacă e cazul unui joc, suntem obsedaţi să ne jucăm, dacă e cazul unui viciu, suntem obsedaţi să ne dedăm lui. Producerea dopaminei la nivelul creierului este justificată de asigurarea supravieţuirii, de aceea apare la satisfacerea instinctelor primare cum ar fi foamea, setea sau sexualitatea fertilizatoare.
În lumea mamiferelor, producerea acestui hormon este limitată, însă societatea artificială în care trăim a dezvoltat multiple oportunităţi de suprastimulare a producerii de dopamină, cu toate consecinţele nefaste implicate: alcoolul, shopping-ul compulsiv, drogurile, jocurile de noroc şi, foarte recent, s-au adăugat dependenţa de televiziune, dependenţa de telenovele, dependenţa de jocuri pe calculator şi dependenţa de internet. Toate intră la satisfacerea nivelului de dopamină.
Subliniem că nivelul exagerat de dopamină prezent în creier generează o stare de stres, creează dependenţă, asumarea riscurilor stranii, dorinţe nesănătoase, feţişuri, anxietate, conducând chiar la schizofrenie.
Dopamina scade întotdeauna sub nivelul normal după un act erotic instinctual, cu sau fără ejaculare, iar asta distorsionează perspectiva asupra vieţii şi stârneşte sentimentul de gol lăuntric, lipsa motivaţiei interioare, incapacitatea de a iubi şi, mai presus de toate, dependenţa care implică suferinţă şi dorinţa disperată de a elimina acea suferinţă.
Sexualitatea de tip instinctual produce pendularea între cele două extreme, prea mult şi prea puţin, prinzând omul într-un carusel emoţional. Ambele extreme au efecte negative intense asupra individului şi a comportamentului său ce se reflectă negativ asupra relaţiei de cuplu.
Ca să scape din acest carusel emoţional, în care ba vede totul foarte roz şi vrea cu disperare acel lucru, ba este în depresie şi vrea cu disperare să scape de suferinţă, creierul omului secretă automat prolactină.

După beţie… mahmureala hormonală

Printre alte funcţii, prolactina domoleşte sexualitatea epuizantă atât vital, cât şi emoţional. Când dopamina scade îngrijorător după erotismul instinctual (indiferent dacă orgasmul a fost cu sau fără descărcare) şi nu este prezent un hormon de echilibrare (cum ar fi oxitocina, serotonina sau endorfinele), producţia de prolactină creşte în creierul ambilor iubiţi, activând mecanismul de saţietate sau saturare. Este demonstrat fără îndoială că la bărbaţi generează fenomenul „întoarce-te pe partea cealaltă şi sforăie”. La femei, efectul se poate manifesta cu întârziere, dar există.
Prolactina influenţează comportamentul de cuplu în general şi, la fel ca dopamina, ne afectează profund negativ dispoziţia interioară, ca şi cum am vedea totul prin ochelari cu sticle întunecate. Prolactina a fost denumită hormonul de stres, iar în exces induce pe termen lung sentimente de disperare, deznădejde, descurajare, viziune pesimistă şi resemnare.
Cercetările neuroştiinţei demonstrează că exact aceste sentimete, în special resemnarea şi pesimismul, caracterirează relaţiile de cuplu nefericite în care unul sau ambii iubiţi îşi acceptă nefericirea şi frustrarea din consecinţe materialiste.
Excesul de prolactină declanşează pierderea libidoului, dispoziţie schimbătoare şi depresire, ostilitate, anxietate şi iritabilitate la femei, impotenţă la bărbaţi, dureri de cap pentru ambii, sindrom premestrual sau de menopauză pentru femei, chiar dacă estrogenul este suficient, infertilitate şi pierderea interesului erotic la bărbaţi.
Când prolactina este manifestată în exces la femei şi, cu alte cuvinte, se manifestă această frână şi saţietate, femeile dezvoltă caractere masculine: le creşte mustaţa, devin ostile, anxioase, iritate, se transformă într-un fel de mame vitrege. La bărbaţi produce scăderea anormală a nivelului de testosteron printr-un fel de efeminare stranie. Ambii cresc în greutate.
Modificările comportamentale induse de beţia şi mahmureala hormonal, acţiunea conjugată a prăbuşirii nivelului de dopamină şi testosteron, combinată cu creşterea prolactinei conduc la schimbarea radicală a perspectivei. Ceea ce mai înainte era perceput drept fiinţa perfectă, sufletul pereche, apare acum drept bestia nesimţitoare, versus isterica nemulţumită. Defectele lui sunt subliniate arţăgos, ea vine cu pretenţii, frici şi nemulţumiri din senin, bărbatul reacţionează, de asemenea, excesiv şi furios, se simte îngrădit, sufocat, manipulat, şantajat.
Suspiciunile generează scandaluri, ambii vor avea tendinţa să găsească pentru o nouă proiecţie iluzorie o altă persoană mult mai atractivă. Perioada de sensibilitate şi refacere hormonală, când caruselul încă se leagănă, dă sentimentul de lipsă acută, deoarece inconştient urmărim să creştem la normal nivelul de dopamină şi să percepem bunăstarea interioară şi satisfacţia.
Tot instinctual, datorită faptului că sexualitatea este asociată cu o plăcere mare, oamenii cred că dacă ar mai face încă o dată amor, lucrurile s-ar rezolva. Este o greşeală fatală, pentru că, în realitate, repetarea experienţei în acelaşi fel, adică instinctual şi limitat, cu energiile care rămân numai la nivelul centrilor de forţă MULADHARA, SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA (deci nu sunt sublimate corespunzător – aşa cum ne învaţă TANTRA) adânceşte dezechilibrul emoţional.