Genocidul creştinilor din Africa


Cum se explică tăcerea elitelor politice şi mediatice față de aceste încălcări sistematice şi brutale ale drepturilor omului?


În ultimii ani persecuţia sângeroasă a creştinilor a căpătat proporţiile unui holocaust tăcut. În secolul 20 au fost martirizați aproximativ 40 de milioane de creștini, mai mult de jumătate din cele 70 de milioane de oameni uciși de-a lungul istoriei pentru credința lor în Iisus Hristos, conform site-ului persecution.com.

Dacă în lumea aşa-zis civilizată din Vest creştinii sunt supuşi unei crescânde presiuni societale, tinerii fiind făcuţi să îmbrăţişeze ideologii stranii şi dezaxate referitoare la teoria genului, de exemplu, care vin în contradicţie cu învăţăturile creştine, sau datorită faptului că mesajul dumnezeiesc al lui Iisus este pus pe picior de egalitate cu satanismul, sub pretextul libertăţii de opinie şi exprimare, în alte locuri de pe glob, în fiecare oră 11 creştini sunt pur şi simplu ucişi datorită credinţei lor.

Continentul African este scena unor atrocităţi cumplite. În aprilie 2019 un val de atacuri anticreştine a avut loc în Nigeria: 52 de creștini nigerieni din Kaduna au fost uciși de militanții Fulani, o grupare de jihadiști care a devenit mai periculoasă decât Boko Haram. Fulani au executat mai multe raiduri coordonate asupra unor sate din provincia Kaduna. Atacul face parte dintr-o serie care a avut loc într-o singură lună și care a dus numărul de victime creștine ale jihadiştilor la 120 persoane, în doar 3 săptămâni.

Având loc aproximativ în acelaşi timp cu atentatul din Noua Zeelandă împotriva moscheii de la Christchurch, atrocităţile împotriva creştinilor nigerieni au fost mai degrabă ignorate de mass-media centrală occidentală, combinația de african și creștin făcând ca victimele să fie total „neinteresante”. Poate că ele nu sunt suficient de spectaculoase, în sensul de „performance crime”; sau poate că ele nu reprezintă o miză foarte mare, în bătăliile ideologice care se poartă în mass media: aceşti fermieri creştini sunt „prea creştini” pentru a stârni interesul Stângii, şi „prea străini” pentru a stârni interesul Dreptei.

În Nigeria, atentatele comise împotriva creştinilor sunt frecvente. Nu este vorba atât despre „teatrul terorii”, cât despre o campanie de intimidare şi exterminare a fermierilor creştini din nordul Nigeriei de către jihadişti.

Între timp, Open Doors USA ne aminteşte că numărul creştinilor ucişi în Nigeria, în ultimii ani, de către islamiştii Fulani, a trecut de 6000. Este o soartă de care au parte, însă, mulţi creştini africani.

Sute de milioane de creștini africani se confruntă cu persecuție fie din partea statului, fie din partea celorlalte grupuri religioase (cu precădere musulmane), fie cu ambele forme de persecuție. Sunt cetățeni de rangul doi. Sunt răpiți. Sunt uciși. Sunt vânați. Satele lor sunt incendiate. Bisericile lor sunt închise. La slujbele lor se comit acte teroriste. Femeile riscă să fie violate. Bărbații să fie luați în sclavie.

Implicarea agresivă a unor state occidentale a amplificat persecuția. Cazul cel mai clar este al Libiei.

Este trist că nu se vorbește (măcar) şi nu se conștientizează amploarea tragediei. În Africa se moare şi se trăiește periculos doar pentru că ești creștin.

Open Doors, Pew Research Center, Aid to the Church in Need şi alte organizații au inventariat diferite formele de persecuţie anticreştină din ţările africane. Încălcări ale libertăţii religioase se înregistrează în Algeria, Egipt, Eritrea, Kenya, Libia, Mauritania, Nigeria, Niger, Somalia, Sudan şi Tanzania. Cele mai grave cazuri sunt considerate a fi în Republica Central Africană, în Egipt, Nigeria şi Sudan.

Pew Research separă ţările unde există restricţii statale asupra creştinilor de cele în care există ostilitate socială. În prima categorie s-ar regăsi state ca Algeria, Egipt, Eritrea, Etiopia, Mauritania, Maroc, Somalia, Sudan, Tanzania, Tunisia şi Sahara de Vest. În a doua, Algeria, Burkina Faso, Camerun, Republica Central Africană, Congo, Egipt, Kenya, Nigeria, Somalia, Libia şi Uganda.

Aşadar, în unele dintre aceste ţări, creştinii se confruntă atât cu persecuţie din partea statului, cât şi cu ostilitate socială. În altele, „doar” cu ostilitate socială. În Nigeria, creştinii sunt trataţi ca cetăţeni de rangul doi, zeci de mii au fost ucişi, milioane transformaţi în refugiaţi. Unul din cele mai impresionante cazuri a fost cel al unei eleve de 15 ani, Leah Sharibu, răpită în februarie 2018 de Boko Haram, alături de alte 104 colege, şi care nu a fost eliberată nici până astăzi, alături de celelalte, pentru că a refuzat să renunțe la creștinism. Tot aici, în aprilie 2018, militanţii Fulani au ucis în timpul liturghiei doi preoţi şi 17 enoriaşi catolici.

În Egipt, creştinii copţi sunt supuşi atacurilor mulţimilor şi teroriştilor, pot fi discriminaţi legal şi sunt vizaţi de legile anti-blasfemie. Convertiţii sunt supuşi presiunilor sociale şi legale.

Eritrea, denumită Coreea de Nord a Africii, autorizează doar patru biserici, pe care le închide regulat; acestea sunt asaltate şi sunt arestate mii de persoane pentru credinţa lor. Comisia pentru libertate religioasă internaţională a SUA detaliază „violări sistematice, teribile, ale libertăţilor religioase”. Trupele guvernamentale au făcut, în 2019, raiduri din casă în casă în comunităţile de creştini, aruncând sute de persoane la închisoare, în condiţii îngrozitoare, unii în containere, la temperaturi extreme.

Etiopia a folosit o Proclamaţie Anti-Teroristă împotriva celor religioşi. În zonele rurale, unde musulmanii sunt predominanţi, creştinii se confruntă cu discriminarea. În 2018, în luna august, în două zile de violențe, mulţimile musulmane au vizat minoritatea creştină din regiunea somaleză etiopiană. 15 preoţi ortodocşi s-au numărat printre cei ucişi. 10 biserici ortodoxe au fost incendiate, iar 9 evanghelice vandalizate şi jefuite.

În Kenya, membrii grupului extremist islamist somalez al-Shabab au lansat atacuri teroriste, iar guvernul şi-a extins controlul asupra grupurilor religioase.

În Libia, guvernele rivale au creat haos, permiţând grupurilor extremiste să acţioneze, atacând creştini şi alte minorităţi religioase. Creştinii se roagă underground, femeile sunt expuse asalturilor sexuale, iar bărbaţii la muncă forţată. Imigranţii creştini din alte ţări sub-sahariene sunt atacaţi, violaţi, transformaţi în sclavi. Minorităţile religioase sunt vizate de legile care interzic insultarea Islamului şi „instigarea la diviziune“.

În Mauritania, cetăţenia este limitată la musulmani şi renunţarea la credinţa islamică poate fi pedepsită cu moartea. Se aplică Sharia şi legi anti-blasfemie, iar gândirea jihadistă este larg răspândită.

Guvernul central din Somalia s-a prăbuşit în 1991, şi ce a mai rămas aplica legea Sharia. Convertirea este pedepsită şi interzisă. Minorităţile religioase îşi practică credinţa underground. Al-Shabab (grup jihadist fundamentalist cu sediul în Africa de Est) şi-a exprimat hotărârea să „vâneze” toţi non-musulmanii în regiunile pe care le controlează.

În Sudan, minorităţile religioase sunt hărțuite continuu de guvern şi se confruntă cu confiscarea şi distrugerea proprietăţilor bisericeşti. Convertiţii sunt persecutaţi şi supuşi presiunii sociale; ofensele religioase sunt judecate de regulă după legea islamică. Regimul a atacat bisericile din Nuba Mountains, unde are loc o insurgenţă izbucnită mai demult.

În Tunisia, potrivit Open Doors, pentru creștini „viaţa în societatea islamică se desfăşoară în ostilitate şi presiune zilnică”. Credincioşii se tem de întoarcerea extremiştilor din Statul Islamic din Orientul Apropiat.

Aceeaşi organizaţie considera că, în timp ce violenţa Statului Islamic şi a altor militanţi islamici a dispărut din Orientul Apropiat, pierderea de teritorii a făcut ca luptătorii acestor organizaţii să se disperseze într-un număr mai mare de ţări nu doar din regiune, ci şi, tot mai mult, în Africa sub-sahariană. Ideologia lor radicală a inspirat, sau s-a infiltrat prin numeroase grupuri, cum ar fi Statul Islamic din Provincia de Vest a Africii, un grup criminal ce s-a separat de Boko Haram.

Implicarea SUA şi a Europei de până acum a exacerbat tensiunile. Înlăturarea lui Gaddafi a creat haos în Libia şi proliferarea grupurilor islamice radicale. Susţinerea lui Al Sisi, conducătorul militar din Egipt, impus după eşecul „revoluţiei Facebook” din Cairo, care a generat o victorie electorală a Frăţiei Musulmane, a izolat şi expus minoritatea coptă. Uneori, persecuţiile sunt alimentate politic de regimuri care percep în grupurile religioase creştine, care au loialităţi transnaţionale, grupuri de opoziţie.

Cum se explică faptul că această persecuţie sistematică este aproape ignorată de elitele politice şi mediatice din „lumea civilizată”? Cum se explică lipsa de empatie cu aceste minorități, într-o lume care face caz tocmai de drepturile minorităţilor? Cum se explică lipsa de interes faţă de soarta femeilor creştine, care sunt supuse unor persecuţii şocante, conform Open Doors, într-o lume a cotelor obligatorii, a lui #metoo şi a denunţării „patriarhatului”? Dar față de imigranţii creştini din ţările africane, supuşi atacurilor şi transformaţi în sclavi, într-o lume care face apologia imigranţilor? Cum arată corurile de bocitori şi grupurile de vigilenţi ai revoluţiei genului care demască „opresiunea”, „exploatarea”, „discriminarea” şi „ura” în societăţile prospere şi răsfăţate ale Occidentului în comparaţie cu aceşti sărmani care se confruntă zilnic cu ostilitate mortală?

Compararea situaţiei auto-proclamatelor minorităţi, burduşite cu privilegii şi apărate de blocuri masive mediatice şi politice, din Occident, cu minorităţile religioase, cele mai multe creştine, din Africa şi din alte regiuni, pune în evidență cel puțin două aspecte. În primul rând, falsitatea, dar şi laşitatea discursului despre oprimare şi „rezistenţă” a acestor grupuri de privilegiu şi de radicalism ideologic, care folosesc autovictimizarea pentru punerea în defensivă a grupurilor sociale definite drept adversare. Aceste grupuri sunt identificate în rândul creştinilor tradiţionali. Tocmai din această cauză, în al doilea rând, se trece cu vederea şi se minimalizează tragedia creştinilor persecutaţi din Africa şi din alte regiuni.

Adică tocmai pentru că sunt creştini, ei nu merită statutul de victimă şi nu îşi pot găsi locul în panteonul de zei, eroi şi victime recunoscute politic şi simbolic, puse în centrul spaţiului public, panteon care are funcţia concretă de a produce noile fanatisme ale noilor religii seculare. Dacă eşti minoritar, dar creştin, nu mai eşti demn de statutul de victimă. La fel şi dacă eşti femeie sau imigrant creştin.

Revenind la creştinii din Africa, menţionăm că, în ultimii ani, se manifestă şi o prezenţă românească ortodoxă în misiunea din unele ţări africane. Ziarul Lumina a informat că în Congo au loc, în ciuda persecuţiilor, botezuri în masă.


Citiți și:

Există chiar şi în prezent un holocaust silenţios al creștinilor? 
În China s-a pornit prigoana împotriva creştinilor. Sunt interzise crucile pe turnul bisericilor, iar cei ce se împotrivesc sunt arestaţi
Administraţia SUA: Creştinii sunt supuşi unui genocid în Orientul Mijlociu

 

yogaesoteric
13 septembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More