Germania se joacă cu focul: „democrația militantă”, arma cu care UE vrea să decupeze scenele politice

Germania are o problemă. De fapt, are una foarte mare: pe 6 septembrie, AfD a câștigat zdrobitor alegerile din Saxonia-Anhalt. Aproape 45% dintre alegători au pus ștampila pe partidul considerat de establishmentul german drept extremist, pro-rus și o amenințare la adresa ordinii democratice. Iar a doua zi, la nici 24 de ore după numărarea voturilor, mii de germani au ieșit în stradă și au cerut ceea ce de ani buni se discută tot mai apăsat la Berlin: declanșarea procedurii pentru interzicerea AfD. De aici, putem asista la un proces extrem de periculos în care, în numele salvării democrației, să se dea jos din pod o militărie extrem de păguboasă exact pentru democrația care se vrea salvată.

Democrația care spune „până aici”

La Frankfurt au fost aproximativ 2.500 de oameni. La Berlin și Mainz au ieșit sute, iar zilele următoare au avut loc noi manifestații. Imaginea este aproape neverosimilă. Un partid câștigă alegerile cu un scor uriaș, iar o parte a societății iese imediat în stradă cerând ca partidul respectiv să fie scos în afara legii. Și aici apare una dintre cele mai complicate noțiuni ale politicii europene contemporane: democrația militantă. Sună ca un oximoron. Cum să fie democrația militantă? Ei bine, exact aici începe povestea.

Ideea s-a născut dintr-o traumă germană. După experiența nazismului, juriștii germani au ajuns la concluzia că democrația nu poate fi construită ca un club în care intră oricine, primește cheia de la ușă și apoi poate schimba încuietoarea din interior. Pentru că asta se petrecuse, în esență, în Republica de la Weimar. Nazismul nu a ajuns la putere pur și simplu călcând în picioare Constituția, ci a folosit instituțiile existente. A participat la alegeri, a intrat în parlament, a exploatat libertatea de exprimare, a exploatat slăbiciunile sistemului. Iar după ce a dobândit suficientă putere, a început să distrugă chiar sistemul care îi permisese să ajungă acolo.

Juristul Karl Loewenstein a pus în anii ’30 problema într-un mod care avea să influențeze profund constituționalismul german de după război: o democrație este necesar să aibă dreptul să se apere împotriva celor care vor să o distrugă folosindu-se de mecanismele ei. De aici vine conceptul de „streitbare demokratie”, democrația militantă sau, mai simplu spus, democrația care știe să-și apere pielea. Și Germania chiar și-a construit Constituția în jurul acestei idei. Nu este o metaforă, partidele chiar pot fi interzise. În Germania, interzicerea unui partid nu este o figură de stil și nici o lozincă de protest.

Constituția germană permite ca un partid să fie declarat neconstituțional dacă urmărește sau acționează pentru eliminarea ordinii fundamentale democratice și liberale. Dar aici apare o diferență esențială: nu guvernul decide, nu cancelarul, nu ministrul de Interne, nu Bundestagul printr-un simplu vot. Partidele sunt protejate de așa-numitul „privilegiu al partidului”, și numai Curtea Constituțională Federală le poate interzice în cadrul procedurii prevăzute de Constituție.

Germania a făcut asta deja. În 1952 a interzis partidul neo-nazist SRP, în 1956 a interzis KPD, Partidul Comunist German. Dar au trecut decenii de când arma nu a mai fost folosită, tocmai pentru că este o armă extrem de grea.

AfD și tentativa care nu mai este doar o discuție de cafenea

În cazul AfD, discuția despre interzicere nu este nouă. În 2024 și 2025, problema a ajuns inclusiv în Bundestag. În ianuarie 2025, parlamentul german a dezbătut două inițiative privind posibilitatea unui proces de interzicere a AfD. Una dintre ele era semnată de 113 parlamentari din mai multe partide și cerea sesizarea Curții Constituționale Federale pentru stabilirea neconstituționalității partidului. Așadar, nu vorbim despre o idee apărută ieri pe Facebook. Se încearcă de ani buni să se găsească o cale juridică prin care AfD să poată fi scoasă din joc, până acum, fără succes.

Dar rezultatul din Saxonia-Anhalt pune benzină peste această dezbatere, pentru că este una să discuți despre interzicerea unui partid care are 5% sau 8% și este cu totul altceva să te gândești la interzicerea unui partid care tocmai a primit aproape jumătate din voturile alegătorilor unui land german – și aici începe adevărata nebunie

Aici democrația militantă începe să meargă pe sârmă, pentru că problema nu mai este doar dacă AfD este sau nu compatibilă cu Constituția. Problema e ce se petrece cu societatea atunci când o parte foarte mare a ei ajunge să voteze un partid pe care instituțiile încearcă să îl elimine. În politica germană există deja celebrul Brandmauer, „zidul de protecție” împotriva AfD. Partidele tradiționale refuză să formeze guverne cu AfD, nu negociază alianțe, nu intră în coaliții, nu îi oferă acces la putere. Ideea este simplă: poți vota AfD, dar de pomană, votul tău nu va fi transformat într-o participare a AfD la guvernare.

Problema este că acest zid arată, cum spuneam, într-un fel când partidul are 5% și altfel la 15%; la 25% devine o problemă, la aproape 45%, începe să semene cu un dig în care apa a ajuns deja la nivelul de sus. Și aici Germania intră într-o zonă politică extrem de periculoasă, pentru că, dacă electoratul continuă să împingă AfD în sus, establishmentul are doar câteva variante: să încerce să recâștige alegătorii, să accepte, eventual, colaborarea, să păstreze cordonul sanitar, sau să meargă pe calea democrației militante și să încerce eliminarea juridică a partidului. Niciuna nu este o variantă confortabilă, nu-i de mirare că Merz și CDU sunt în prag de leșin.

De ce revine acum în forță conceptul de „democrație militantă”?

Pentru că Europa trece printr-o perioadă în care centrul politic pierde teren. Războiul din Ucraina, migrația, criza energetică, inflația, slăbirea economiilor europene, nemulțumirea față de Bruxelles, conflictul dintre progresism și conservatorism, ascensiunea naționalismului, neîncrederea în presa tradițională ori neîncrederea în partidele tradiționale.

Și, peste toate, senzația tot mai puternică a unei părți din populație că nimeni de la vîrf nu mai ascultă ce se petrece jos. Într-o asemenea atmosferă, partidele radicale cresc. Iar atunci sistemul înșurubat la butoane începe să se „apere”. Uneori prin argumente politice, alteori prin legi, ori prin cordoane sanitare. Iar în cazurile extreme, prin ceea ce germanii numesc democrație militantă.
Este o reacție de apărare, dar, ca orice reacție de apărare, poate deveni excesivă.

Aici apare comparația cu România. Care a trecut prin anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și eliminarea abuzivă din cursă a unor candidați.

În România, instituțiile au spus, în esență: procesul democratic a fost compromis și trebuie oprit pentru a proteja democrația. În Germania, argumentul democrației militante spune: anumite forțe politice trebuie împiedicate să folosească democrația pentru a distruge democrația. Parcă e mai rău chiar decât la noi.

Cele două situații au aceeași întrebare ascunsă în spate: cât de mult poate limita o democrație voința exprimată prin vot pentru a se apăra pe ea însăși? Asta este întrebarea cu adevărat grea.

Și aici apare ceva ce ar putea fi chiar mai grav decât cazul românesc.
Anularea alegerilor din România a suspendat rezultatul unui proces electoral aflat la jumătate.
O eventuală interzicere a AfD ar elimina însă din competiția politică o formațiune care a primit milioane de voturi în Thuringen sau în Saxonia-Anhalt. Și care va mai lua masiv duminica viitoare în Berlin și Mecklenburg-Western Pomerania.

Poate că cea mai mare provocare pentru Germania nu este dacă AfD va ajunge sau nu la putere, ci să demonstreze că poate învinge AfD fără să fie obligată să o interzică. Și la fel și în alte state europene care au alegeri în următorul an, de la Suedia, Italia, Bulgaria și Germania, la Franța, Polonia, țările baltice, Olanda, Spania șamd.

„Defectul fundamental al democrației militante este că impune statului să restricționeze libertățile și să limiteze participarea politică a anumitor grupuri, subminând chiar principiile pe care încearcă să le apere. Acordând statului puterea de a suprima partide, idei sau mișcări considerate «periculoase», se creează o pantă alunecoasă: aceste puteri pot fi ușor abuzate, fie prin vizarea opoziției legitime, fie prin consolidarea autorității în moduri care erodează normele democratice. În esență, riscă să transforme democrația într-un regim autoritar în numele autoconservării. În ciuda bunelor intenții, deschide ușa către depășiri periculoase, deoarece definirea unui «dușman al democrației» este orice altceva decât simplă. Acest aspect este evident mai ales atunci când astfel de «dușmani» sunt, în ochii multor alegători, reprezentanți legitimi ai voinței poporului, în timp ce alții îi etichetează drept demagogi, populiști sau autoritari”, scria, în ianuarie, politologul Bojan Bugaric pe prestigioasa platformă germană Verfassungsblog.de.

Bine de reamintit la vremuri fierbinți, cum se anunță în perioada următoare, am spune.

Citiți și:
Ce înseamnă, cu adevărat, victoria AfD în Germania
Premierul Slovaciei, Robert Fico, speră ca Germania să nu declanșeze războiul cu Rusia pentru a nu permite AfD să guverneze

yogaesoteric
14 septembrie 2026