Mâinile omului religios sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (I)

„Și iată El e Cel ce-Ți tinde ție
Să guști din mâna Lui pâinea cea vie
Căci pâinea-n mâinile cerești sfințită,
Primește gust de taină săvârșită.” 

(Zorica Lațcu – Maica Teodosia, La Nazaret).

Mâinile Maicii Domnului

Mâinile Fecioarei-Mamă – Maria-Vlaherna-Carpatina, cele în care a legănat pe Fiul lui Dumnezeu și cu care a ținut la alăptat, a îmbrățișat și a alintat în cântece de leagăn pe Odorul dumnezeiesc, sunt de o frumusețe tulburătoare, de o gingășie răpitoare, de o perfecțiune în care Frumosul serafic își trăiește total și din plin cosmosul lui sublim! Degetele lungi și trandafirii, înmiresmate de un nard ceresc neasemuit aprind vâlvătaia unui Rug imens în rugăciune și Aurora unei boreale răsfrângeri în binecuvântare, risipind astfel pe întregul pământ și nesfârșitul cer har, bunătate, lumină, frumusețe, iubire și dragoste!

Mâinile plinuțe de culoarea caisei în pârg, cu degetele întotdeauna deschise și cu unghiile sidefii reflectă o bunătate fără margini ce se revarsă permanent, o credință nezdruncinată de vreun cutremur ivit, o autoritate imperială fără egal, o iubire dumnezeiască din care emană o frumusețe ca o Cântare a Cântării celei mai angelice, astfel încât prin desfacerea brațelor largi și armonioase de curcubeu să încapă ca într-o simfonie neegalată întregul Cosmos creat!

În netezimea palmelor Ei, ca într-o grădină a bunicilor, se adună întregul suspin și lacrimile mamelor de bucurie ori de grele încercări, în care își limpezesc sufletele și își aprind candele inimile cucernice, spre a-și crește și ocroti Odorul de preț – Viața vieții lor, spre a-și cinsti și binecuvânta familia, ca temelie a Bisericii Celei Una și stâlp al națiunii creștin ortodoxe!

Împreunarea în mănunchiul de cruci vii al degetelor Preacuratei Fecioare și Preamilosârdei Mame, care tresaltă la orice gând ca aripile de rândunică în zborul răsăritului de soare, pare că țes veșminte de brocart, de lumină pentru sufletele celor drepți, a celor aleși, a eroilor, martirilor și sfinților care și-au îngemănat destinul vieții cu nemărginirea mântuirii lor! În acele mâini de Preafrumoasă Crăiasă valahă a stat lipit de sânul ei dumnezeiescul prunc Iisus, alăptându-se, ascultând susurul gândurilor ei dalbe împletite în cântece de leagăn și mireasma de trandafir a graiurilor de miere, când degetele Mamei Fecioare Maria îi netezea buclele de aur, ciorchinii de soare ce îi mângâiau obrajii cu mireasma lor de flori de măr…….

Atunci, când Sfântul Prunc surâdea visului său pur dumnezeiesc, de încreștinare și mântuire a celor binevoitori, mărturisitori și jertfitori, Mama Maria legăna ca într-un basm românesc al Daciei Mari – Grădina Preacuratei, pe brațele-i regale, întregul Cer și tot Pământul la un loc!

Acele Mâini de-o gingășie celestă au croit și țesut veșmintele Fecioarei-Mame și tot ele au lucrat fără cusur din fir de in, tors prin suspinuri prevestitoare, Cămașa de Jertfă a Fiului Ei, pentru care soldații romani care păzeau crucile răstigniților au tras la sorți, împlinind profeția! Fericiți toți cei care au primit, primesc și vor primi binecuvântarea acestor Mâini cu adevărat princiare, cu efigie regală, cu aură dumnezeiască ale Preafrumoasei Împărătese Maria!

Mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Mâinile dumnezeiești ale Mântuitorului nostru Hristos, care netezesc Calea Luminii peste care se pogoară Adevărul revelat, întru care se încoronează Viața, făcând să pogoare Harul Duhului Sfânt peste creștinii teofori și mariofori, par reflectate de ape limpezi și adânci mângâiate mereu de soarele tămăduitor, ale căror binecuvântări sunt ca niște ramuri pline de flori și de zumzet de albine, revărsând rodul bogat tuturor celor harnici și cinstiți în toată vremea lor! Mâinile binecuvântătoare ale Domnului Iisus – Învățător, Profet și Rege, au îmbrățișat, cu iubirea Sa nemărginită, lumea pentru a auzi, a simți și a atinge pulsul catifelat al Inimii dumnezeiești din care se revarsă ca un torent necontenit de apă vie, de cascadă dumnezeiască peste cei aleși, frumusețea neasemuitelor splendori cerești! Mâinile dumnezeiești ale Mântuitorului Hristos au tors firul gândurilor de borangic în conștiința celor săraci cu duhul, au aprins în mângâierea lor perle de lumină în ochii celor înlăcrimați, au brodat stiharul bunătății celor blânzi, au frământat pâinea dospită și au rumenit-o în cuptorul sufletului Său pentru cei flămânzi și însetați de dreptate, au brodat chilimuri pentru cei milostivi, au înveșmântat cu aura lor pe cei curați cu inima, au împodobit cu mantie de aur pe făcătorii de pace, apoi au strâns la pieptul Lui pe toți ocărâți și prigoniți pentru dreptate și i-a înnobilat pe toți Cavalerii Danubiano-Pontici în rangul de Cavaleri ai Crucii lui Hristos!

„Voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte” (I Corinteni 12,27).

Profeții și sibylele srăbunilor pelasgo-traci aminteau despre cele două Mâini ale Tatălui Ceresc: una, cea a Fiului Cuvânt, care grăiește, binecuvântă, iubește și structurează; cealaltă, a Duhului Sfânt, care dă vieții: viață, har, adevăr, frumusețe, libertate, creație, jertfă și nemurire!

„Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea. Și luând paharul cu vin, mulțumind a zis: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Și luând pâinea, mulțumind, a frânt-o și le-a dat lor zicând: Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.” (Luca 22, 15-20)

Din păcate sunt și mâini fără inimă care fac samavolnicii satanice: „Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă” (Luca 22, 22). Arhiereii Ana și Caiafa împreună cu întreg Sinedriul au uneltit din timp vânzarea, prinderea și condamnarea la moarte a Mântuitorului lumii. Adus în fața lor, arhiereul Anna l-a întrebat despre ucenicii Lui și despre învățătura Sa. Iisus a răspuns: „Eu am vorbit pe față lumii: Eu am învățat întotdeauna în sinagogă și în temple unde se adună toți iudeii și nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Atunci unul din slujitorii care erau de față i-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Așa răspunzi Tu arhiereului?” (Ioan 18, 19-22)

Pilat s-a spălat pe mâini în fața mulțimii, dar a rămas murdar înaintea lui Dumnezeu: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia, iar mulțimea a răspuns: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”. Le-a eliberat lor pe Baraba iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit. În Mâinile dumnezeiești care au făurit Creația, iudeii prigonitori ai lui Iisus au bătut piroane, în palmele Lui crezând că-L țintuiesc pe Cruce. De fapt l-au înălțat întru slăvita Înviere! Fiind pe Cruce, soarele s-a întunecat, catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc și Iisus-Soarele dreptății a strigat tare: „Tată, în mâinile Tale încredințez duhul Meu!” (Luca 23, 46)

A venit Maria Magdalena – dulcea mironosiță vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul care a înviat. „Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminică), și ușile fiind încuiate unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa…….” (Ioan 20, 18-20), Apostolul Toma n-a fost de față atunci alături de confrați la Învierea Domnului, ajungând prin voia de sus abia după 8 zile. Deci au zis lui ceilalți ucenici: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

După opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fii necredincios, ci credincios”. A răspuns Toma și i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 26-28).

Mâinile Mamei valahe

În tradiția noastră străbună, mama are superlativul de: „Micul dumnezeu”. Ea își însușește această sacră cinstire printr-o întreită putere hărăzită de Sus: puterea de a naște, de a crește, de a educa, virtuți îngemănate prin credință, nădejde, iubire, la care se adaugă corola virtuților cardinale: răbdare, intuiție, curaj, bunătate, suferință, jertfă, înțelepciune, iertare și dragoste. Întotdeauna mama valahă – „Micul dumnezeu” – inima inimii Odorului, își toarce firul gândului din Caierul tradiției străbune, urzindu-l în graiul de fluier, de nai, de harpă, de tulnic, de vioară, într-o cromatică divină aparte, nălbindu-și faptele în neaua colindelor, urmând să fie o flacără ce arde și o pildă neîntreruptă întru toate faptele binecuvântate!

Mâinile mamei aduc în extaz la sân, în scutece de crin alb, micul creștin atunci când alăptează odorul drag. Îl leagănă sfioasă sub unduiri de vise, răsfirându-i gânguritul delicat și îl acoperă cu șoapte și sărutări dulci, lăsându-ne la toți, apoi, vieții și dorului, într-o necontenită devenire, pecetea talisman – sărutul de părinte! Mâinile mamei îl sprijină și îl îndeamnă ca-ntr-o adiere de zefir să facă primii pași spre lumea lui. Când deja zburdă sub privirile veghetoare și sub surâsul de chihlimbar al bunicii, mâinile ei îl învață semnul Crucii, să se închine și să re roage lângă ea la Icoana Maicii Domnului – Maria. Mâinile mamei ori ale bunicii, dacă e fetiță – mlădiță de înger o piaptănă și îi împletește cosițele, iar când e mai mărișoară, cu degetele lor crini și trandafiri îi arată primele litere, silabilisindu-le pe imaginile color din Abecedar. Tot mâinile mamei ori ale bunicii o conduc sau îi conduc în drumul lor către Școală. Aceleași mâini îngerești îi au pe copiii / nepoți în grijă până când domnișoara are onoarea de a i se cere mâna de către un prințișor venind pe un cal alb, devenind o frumoasă mireasă, obicei păstrat din moși-strămoși. Și atunci se vorbește de zestre cât mai bogată țesută în casă de mâini măiastre la războiul păcii familiei, iar junelui din toate câte ceva deosebit…….

Mâinile Mamei – trepte de lumină, șipote de taină, șirag de mătănii au un limbaj celest de Cazanie, de Psaltire ca într-o dumnezeiască îmbrățișare cu un murmur șoptit de desfătare într-un noian de mărgăritare, adâncind mereu cu conștiința ei largă și inima necuprinsă Legile lui Dumnezeu înaintea căruia își pune sufletul ofrandă vie să suie scară la cer, ca să dea binețe maicii slăvilor senine, Cerului cu stele.

Veșnic Diamant și Minunea lumii Fiului Prea-înalt!

Monahia româncă e asemeni unui înger cu chemare și alegere aleasă, căreia Măicuța Domnului Maria îi hărăzește o putere asemănătoarei Mamei: de a „crește” și de a „educa” ucenicele obștei sale întru slujirea lui Hristos, a Maicii Sale, a sfinților și martirilor.

„Trandafirul poate fi
Chip al unei monahii:
Floarea lui cea delicată
Este inima curată
Și plină de gingășie.

Culoarea lui purpurie
E sfiala feciorească
Ce nu știe să privească
Cu-ndrăzneală niciodată,
Spre a se păzi curată.

Roua ce se strânge-n zori
Pe petalele lui moi
E blândețea sufletească
Ce nu poate să rănească,
Este dragostea curată
Ce nu cade niciodată.”

(Poezii cu iz de Filocalie, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Ed. Bonifaciu 2011)

Mâinile tatălui valah

Mâinile tatălui valah cresc din rădăcini de vremelnicie milenară, de la începutul zorilor lumii care s-au așezat cu bucurie, cu emoție și smerenie deasupră-i, surprinzându-i truda în chibzuință și armonie, migala în menire și primenire și jertfa întru dăinuire și desăvârșire! Mâinile lui din cremene carpatină au pus temelie și stâlp, trăinicie și grandoare, altar și catapeteasmă, casei, școlii, bisericii, între puținele momente de respiro dintre luptele neîncetate cu dușmanii permanenți care ne-au poftit și profanat sacra țărână, prăvălindu-ne grădina, tinda, ogorul, viile, lanurile de grâu, Patria rotundă ca o horă-n prag, bunicul, muma și odorul drag, adâncul, codrii, cerul – stea cu stea, tot ce era firesc, sfios și cald în bătătură, și Sfânta noastră Pâine de la gură…….

Acele Mâini de țăran și voievod, de plugar și vlădică, de baci și învățător, de meșter și poet, de ostaș și pictor, de rapsod și sculptor, de biruitor și învins, de prinț și cerșetor, de monah și voievod, au cimentat limba, ruga, tradiția, obiceiul, datina, menirea și pururi dăinuirea noastră! Mâinile tatălui valah poate nu au fost fine, delicate, sensibile, îmbujorate, dar au fost aspre de cremene, mari și puternice, fiindcă ele au ținut ori coarnele plugului, ori coasa sau uneori condeiul……. Adesea au dăltuit piatra și lemnul făcându-le să cânte chemării lucrurilor de datină și trebuință. Au înfăptuit „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”, porțile maramureșene, simbol al dăinuirii carpatine, dăinuirea arhitecturii Sfântului Voievod Brâncoveanu, hambarul pentru aurul grâu, butoiul și teascul pentru vin, plosca de nuntă, leagănul și pătuțul pentru prunc, vadra pentru apă, masa, scăunele, rafturi pentru cărți, lada de zestre, galerie de tablouri…….

Dar toate, absolut toate minunile înfăptuite de mâinile tatălui valah au fost însoțite de binecuvântata cruce săpată în piatră sau în lemn, dar mai ales în sufletele celor care îi dădeau puterea de a-i ocroti întru credința străbună.

Mâinile lui viguroase au ținut sabia, scutul, arcul, sulița, pușca, au împins tunul și au ținut frâiele calului în luptele pentru neatârnarea Patriei, pentru măreția Bisericii, pentru dăinuirea neamului ! Tot acele mâini au scris apoi cronici, ode, poeme, doine, balade, acatiste, imnuri, proză, teatru……. Mâinile bărbatului valah au dăruit lumii în toate timpurile sublime tablouri și sacre Icoane în care au preamărit frumusețea Chipurilor Mântuitorului Hristos, al Maicii Domnului, al eroilor, martirilor, al sfinților, al fecioarelor, al femeilor și al mamelor !

Chiromanție

„Aceste mâini au fost odată moi
când le pierdeam prin părul tău de fată.
Pe-atunci erau mai albe și mai moi
și nu știau să ardă pe lopată.

În palma stângă te lăsai să-mi cazi
adeseori, cu-a frunții vâlvătaie.
Care mă frige urma ei și azi,
sau numai focul rănilor mă taie?

Cu mâna asta dreaptă care-a vrut
să scrie basmul nostru de mai bine,
acum, pe file putrede de lut,
scriu cea dintâi poveste fără tine.

Privesc în palme și mă-ntorc scârbit
de strâmbătatea ce-o citesc în ele,
căci linia vieții curge liniștit
cum nu-i fu dat să curgă vieții mele.

Dar poate sus, în slavă, Dumnezeu,
cândva, la ora de caligrafie,
a pus să măzgălească lutul meu
vreun înger mic, ce nu știa să scrie…….”

(Andrei Ciurunga, Poemele cumplitului Canal (1950-1954), Ed. Universalia, Craiova, 1992)

(va urma)

Autor: Prof. Gheorghe Constantin Nistoroiu

Citiți și:
Apariţii uluitoare şi miracole contemporane ale Fecioarei Maria (I)
Inima creștinului ortodox – Sângele dorului pământesc și ceresc

 

yogaesoteric
14 septembrie 2026