Guvernul noii Securități

Șapte miniștri liberali din totalul de opt au trecut pe la Colegiul Național de Apărare sau pe la Academia Națională de Informații. Unii dintre ei, precum ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-au instruit la ambele unități ale noii Securități. Din cei nouă miniștri PSD, șase au studiat în una din cele două instituții de securitate. De la UDMR, doi miniștri din patru au fost luați în evidență.

Asta arată Doru Bușcu în Cațavencii, constatând că cel din fruntea acestor „securiști”, Nicolae Ciucă, de profesie militar, și l-a ales purtător de cuvânt pe Dan Cărbunaru, fost chestor în Ministerul de Interne, absolvent al Colegiului de Apărare și al Academiei de Informații, jurnalist sub acoperire susținut de structuri în societatea civilă. Tot în guvern e ministru la Agricultură un fost ofițer la serviciul secret DIPI, fostul „Doi și-un sfert“, poate cea mai politizată structură de informații după SRI.

Din cei 23 de membri numiți ai guvernului PNL-PSD-UDMR, doar șapte sunt, așadar, feriți de învățătura de securitate. De fapt, vorbim de cel mult șapte, fiindcă e posibil ca unii să-și fi șters din biografie antrenamentele de apărare, mai ales după ce aceste studii securiste au început să facă un zgomot strident. Nu mai punem la socoteală acoperiții și persoanele recrutate direct, fără să mai fie nevoie de certificatul de absolvire a unui curs.

Avem, prin urmare, un guvern dominat în proporție de 70% de oameni cu tendințe militare, fascinați de securitate, certificați prin documente, marcați de codul aproape invizibil al contraselecției anticivile.

Se pune întrebarea: se respectă acest procent și în Parlament? Tristă întrebare, căci răspunsul dat de Camera Deputaților e înfricoșător: 288 din cei 329 de deputați au votat recent „ordonanța interceptărilor”, formulată de Raluca Prună în 2016 și devenită acum lege. Adică 87% din deputați vor ca serviciile secrete să instrumenteze dosare penale. Practic, nu are rost să mai scormonim în CV-uri după colegii de apărare și academii de securitate, căci răspunsul e dat cu o ridicare de mână, ca la un apel pe unitate. Există șase decizii ale CCR care au găsit situația asta neconstituțională, dar nimeni nu pare să se împiedice în lege. Cât despre Senat, să lăsăm orice speranță.

Această configurație politică a fost posibilă prin numărătoarea militarizată a voturilor, căci România e singura țară din UE unde un serviciu secret militarizat, STS, stabilește cu cine au votat alegătorii. Dar la capitolul întâietate militară mai avem recorduri: suntem singura țară NATO – cu excepția Turciei și a SUA – cu servicii secrete militarizate. Apoi, suntem țara NATO cu cele mai mari efective de agenți pe cap de locuitor și cu cele mai mari bugete procentuale alocate serviciilor secrete.

În 2016, de pildă, numărul cadrelor SRI și SIE, aflate pe ștatul oficial de plată, era de 30.444, de aproape trei ori mai mult decât cadrele angajate în 1989 în Departamentul Securității Statului, care număra atunci 13.000 de subofițeri și ofițeri activi. Nu cunoaștem numărul colaboratorilor acoperiți ai Serviciilor de azi, dar dacă păstrăm raportul de multiplicare față de vechea Securitate, îl putem estima la 10.000. Să-i adăugăm la aceste cifre pe militarii de la Armată (79.000) și de la Interne (110.000, în care sunt cuprinse și cele trei structuri informative din minister), apoi pe cei de la STS, SPP și fosta SIPA, pe care îi estimăm la câteva mii.

Obținem astfel un total de peste 230.000 de oameni angajați în proiecte de siguranță și securitate de natură militară, adică generali, ofițeri, soldați, spioni, turnători, ofițeri acoperiți și „persoane de încredere“. Ei înseamnă 1,2% din populația României. Cu toate astea, după cum am văzut, ei au o reprezentare în guvern de 70% și o reprezentare în Parlament de 87% (cel puțin în Camera Deputaților). În timp ce restul populației – populația civilă a țării –, adică 98,8% din români, are o reprezentare în Guvern de 30% și în Camera Deputaților de 13%.

Apar și alte întrebări: ce mai pot face civilii în apărarea lor? Sau: mai poate fi oprită această năvală în creștere a sistemelor militare asupra democrației civile? Și ar fi timpul să dăm la o parte Armata din aceste socoteli, căci nu despre milităria clasică e vorba aici, ci despre securism. Nu există un cuvânt mai adecvat pentru a descrie acest desant copleșitor al Serviciilor, care sufocă societatea în toate compartimentele ei, de la bunăstare la justiție, de la morală la libertate și de la drepturi la viitor.

Securismul nu mai e de mult atributul unor ofițeri de modă veche cu chipiu și petlițe albastre, care țin cetățenii sub teroare și-i trag de limbă pe informatori, după cum Securitatea nu mai e de mult un corp militar sau politic. Securismul e o stare de spirit neagră, descrisă de lăcomie și incompetență, de violență și cinism, o formă de imoralitate brutală, care iradiază de la conducerea politică a structurilor de siguranță națională și se revarsă asupra întregii societăți, antrenând după sine politicienii, Justiția, mediul de afaceri, presa și societatea civilă.

Civilii nu mai pot face nimic în apărarea lor. Lupta pare de mult pierdută, chiar dacă n-a îndrăznit nimeni s-o dea cu adevărat. Securismul a pătruns atât de profund în fibra statului încât a devenit prima lui natură. Cu metodă și pe fondul inerției publice, România a ajuns un stat controlat de securism, dominat de gândire securistă și utilizat în folosul unei minorități politice inepte, organizată militar.

Nu „întâmplător” zace la coada tuturor clasamentelor de civilizație: „cel mai ușor de furat e oaia rămasă în urmă”.

În acest context, merită să ne amintim ultimele cuvinte ale Elenei Ceaușescu, înainte de a fi legată și dusă în fața plutonului de execuție:

„Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneți mâna pe noi, nu ne legați, nu ne jigniți, nu ne legați, nu e voie să ne legați! Vă e frică de popor. Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, îmi rupeți mâna, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!”

Un militar: „Jumătate dintre colegii noștri sunt morți din cauza dumneavoastră. Ai noștri, colegii, frații noștri!”

Nicolae Ceaușescu: „Nu! Nu! Vă minte.”

Militarii: „Nu ne minte.”

Elena Ceaușescu: „Ăia sunt ai Securității, nu sunt ai noștri. Noi suntem aicea așa, mai avem noi puterea? Voi o aveți! Întrebați-i pe cei care au puterea!”.

Securitatea, complice a „agenturilor străine”, a căror implicare în „Revoluția din decembrie” nu mai poate fi un secret pentru nimeni, preluase deja puterea…

Iar despre implicarea continuă a serviciilor secrete în politica românească, în realitate administrarea politicii de către servicii, o altă dovadă a apărut chiar la sfârșitul lui noiembrie 2021, când Teodor Meleşcanu, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, susţine, potrivit cotidianului Adevărul, că l-a avertizat pe Victor Ponta, în anul 2014, că nu poate câştiga alegerile prezidenţiale deoarece „situația este altfel”:

„Victor Ponta era în campania electorală atunci… Eu personal am avut o discuţie cu Victor Ponta şi socrul său la Vila Lac 1 şi i-am spus foarte clar şi deschis că nu poate fi ales şi nu poate câştiga alegerile pentru că situația este altfel. Era un punct de vedere ca rezultat al informaţiilor din toate părţile. În calitate de şef SIE ştiam că nu va câştiga şi i-am zis. A zis că bine, vom merge înainte. I-am zis că nu e bine să candideze pentru că nu va câştiga. Sunt informaţiile mele, nu sunt pentru televizor.”

Citiți și:
Securitatea – păcatul originar al democraţiei din România. De la Iliescu la Iohannis, nimeni n-a ştiu prea bine cine pe cine slujeşte, ea pe ei, sau ei pe ea
Securitatea a trădat, după care s-a reinventat… «Pe băieţii deştepţi nu-i interesează naţiunea, ţara sau alte prostii, ci propriul profit»
Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

yogaesoteric
30 mai 2022