Scrisoare către cei necunoscuți

Dragii mei,

Împărtășim toți aceeași dezamăgire atunci când ne uităm de jur împrejur. Avem aceeași disperare ca și voi atunci când constatăm că tot ceea ce știam că-i al nostru e călcat în picioare, maculat de bocancii ideologici ai cuceritorului. Ne crucim și noi ca și voi atunci când vedem cum copiii îmbrățișează fără să-și dea seama ideile tembele care-i duc la pierzanie. Am ajuns și noi să ne temem că șenilele murdare ale ideologiei anulării ne vor călca pentru a ne aduce la același nivel cu masa tembelizată a Occidentului. Da, dragii mei, aceleași realități le vedem și noi!

Doar că e o diferență între noi și voi. Noi, chiar dacă suntem mulți, suntem neputincioși, poate chiar fără voință și proști. Probabil de aceea noi nu am fost voi. Voi ați fost cei care v-ați încoronat, care v-ați considerat campioni și „cei mai buni dintre noi”. Știm bine cu toții că în realitate n-a fost chiar așa, că și voi ați fost cernuți astfel încât să fiți culeși de prin zona mediană, considerată cameleonică, adaptabilă, dar și ușor de modelat și disciplinat. Mă rog, sunt elemente pe care vi le spun nu pentru a vă jigni, ci pentru a vă face să înțelegeți bine care vă sunt deficiențele.

Așadar, dragii mei, cam 80% din ceea ce s-a făcut, a fost făcut cu complicitatea voastră. De aceea e o diferență de la cer la pământ între noi și voi. Noi avem propriile noastre păcate printre care se numără delăsarea, autoamăgirea, credulitatea exagerată ș.a.m.d. Ni le știm și ni le asumăm. Însă, este necesar să conștientizați că pentru toată pecinginea asta pe care-o suportăm noi suntem vinovați într-un procent de doar 20%, pe când restul de vină vă aparține. Și voi știți asta!

Mai mult, așa castrați cum am ajuns, nu mai suntem capabili de prea multe. Da, îmi asum, suntem niște proști, niște moluște dresate cu telecomanda. Însă și voi, când lăsați ca întreaga golănie să penetreze necontrolată, știați că la asta se va ajunge, că proștii vor fi ținuți în cotețul digital până când cineva îi va elibera de acolo. Știați că ne veți băga în pușcărie, dar vă fals-amăgeați că „o faceți pentru un scop înalt”, anume acela de a ne fi bine. Nu, nu ne e bine! Și știți asta pentru că începe să nu vă fie nici vouă bine.

Nu așteptați mai nimic de la noi. La război nu mergi cu castrații. N-ai cum să faci asta decât dacă vrei să preschimbi totul într-un măcel hilar. Ne-ați luat instrumentele, ne-ați lăsat ca pe niște biete animale fără puteri. Știți, în Maroc localnicii mai glumesc aruncându-le turiștilor mai fraieri câte-o cobră în brațe. Turistul se îngrozește deoarece acela e cel mai de temut șarpe pe care îl cunoaște. Aproape că leșină de frică. Ei bine, ceea ce nu știe e că acea cobră nu mai are pic de venin. E sterilă, iar mușcătura ei nu mai face nici cât un măr degerat. E bună doar de speriat proștii, însă stăpânul ei știe că-i demnă de milă și că un turist mai slab de înger o poate călca în picioare ucigând-o fără nicio problemă. Iată realitatea tristă: noi nici măcar cobre nu mai suntem, ci niște iepuri cărora, din rațiuni de securitate, le-au fost extirpați dinții. Iată, dragii mei, în ce ne-ați preschimbat!

De-aceea vă spun că există diferențe între privirile noastre, chiar dacă vedem aceleași elemente. Într-adevăr, pe toți ne sperie. Însă, spre deosebire de noi, voi mai puteți face ceva. E acel ceva cu care amenințați mereu, dar pe care n-ați avut curaj să-l duceți niciodată la cap. De fiecare dată ați abandonat lucrarea în stadiile incipiente, când vi s-a părut că ați obținut răspunsul potrivit. Și niciodată n-a fost corect că n-ați dus demersurile până la cap. Doar vedeți unde s-a ajuns.

Gândiți-vă că a sosit momentul să faceți pasul hotărâtor sau să muriți. Deja chirurgul lor e cu bisturiul pregătit să vă castreze și pe voi. Știu că asta vă sperie, dar este necesar să înțelegeți că n-o să vă mai puteți fofila. Și, după ce toată treaba murdară va fi fost făcută, degeaba vă veți mai tângui: veți fi la fel de proști și la fel de neputincioși ca și noi.

Însă și-aici e o diferență între noi și voi. Nu pe noi ne blestemă cei care se răsucesc în morminte, cei care și-au vărsat sângele pentru a opri de-atâtea ori fluviile de dușmani care s-au revărsat peste noi. Nu, noi suntem ceea ce am ajuns, niște proști castrați, niște sclavi orbi și surzi, care se mișcă haotic. Noi suntem cei demni de milă cu care nu-și mai murdărește nimeni mâinile. Doar să fii degenerat ca să te apuci să te cobori la nivelul unor astfel de animale fără direcție. Voi însă purtați pe umerii voștri întreaga vină. Și de-aceea judecata care vă așteaptă va fi dură.

Purgatoriul vostru va fi precum un crematoriu din care nu mai iese nicio urmă a celui ars, în care chiar și cenușa e dezintegrată pentru a nu mai otrăvi lumea cu germenii trădării. Gândiți-vă că purtați pe umerii voștri poate cel mai mare păcat pe care un muritor îl poate face. Voi n-ați omorât un om, ci o națiune! V-ați făcut părtași atât la uciderea memoriei noastre cât și la îngroparea viitorului. Ceea ce-ați făcut e un act criminal pe care l-ați justificat cu arginții pe care cei ce v-au fost stăpâni vi i-au strecurat în palmele tremurânde și murdărite de crimă.

Am însă și-o veste bună: spre deosebire de criminalii pe care-i știți, voi vă puteți răscumpăra păcatele în viața aceasta. Ceea ce ați făcut, încă este reversibil. Știți că puteți opri nebunia și păreți că vreți s-o faceți înainte de a fi sacrificată toată turma. Chiar dacă nu mă mai amăgesc deoarece știu că ați avut atâtea tentative pe care le-ați abandonat, totuși, îmi răcesc gura strigând cât pot de tare ca să auziți adevărul! Să știți că de-aici de jos, știm bine ce, cum și, mai ales, cine!

Acum, dragii mei, e ultima strigare! Faceți ceea ce-i de făcut sau altfel veți deveni ca noi. Știți bine că nu veți fi iertați, că oricum veți intra în turma proștilor și că veți fi mai supravegheați decât noi. De-aceea e bine să vă jucați cartea acum! Ați văzut de-a lungul timpului ce-au pățit cei mai în vârstă ca voi. Puteți aștepta și veți avea parte de același deznodământ tragic. Gândiți-vă bine!

V-ați călcat în picioare jurămintele, ați trădat legea acestui pământ, aveți atâtea păcate care vor atârna greu. Știu că știți asta, dar v-o spun în față, cu subiect, predicat la care adaug și disperarea noastră, a neputincioșilor. Vedem împreună groapa plină cu jăratic spre care suntem mânați. Noi nu ne putem opune, însă voi încă mai puteți opri nebunia.

Ascultați-l pe Sfântul Andrei, cel de la care a început totul pentru noi! Vă va spune că e timpul să scoateți sabia și să curățați pădurea de paraziți. Arestați-i pe trădători, aruncați-i pe ocupanți din țară și opriți sacrificarea neamului vostru. Încă mai aveți puterea s-o faceți! Nu uitați că e ultimul minut al ultimei ore. Faceți ceea ce e de făcut! Altfel știți că veți avea parte de-un destin groaznic pe acest pământ. Iar blestemele celor ce-au fost, alături de cele ale noastre, vă vor urmări în eternitate. Arătați că ați fost demni de pământul acesta! Timpul nu mai are răbdare cu nimeni.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Cine, cât și cum îi fură pe români
De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României) (I)
Pas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

yogaesoteric
30 mai 2022