Halucinant! Medicamentele pentru răceală provoacă atacuri cerebrale

După interdicția la antibiotice, Uniunea Europeană ne avertizează acum că și banalele medicamente pentru răceală, care conțin pseudoefedrină, sunt extrem de periculoase.

Astfel, potrivit unei alerte emise de Agenția Europeană a Medicamentului, acestea pot provoca sindromul de encefalopatie reversibilă posterioară și sindromul de vasoconstricție cerebrală reversibilă, care pot produce accidente vasculare cerebrale ischemice și hemoragice.

Medicamentele pe bază de pseudoefedrină, adică aproape toate produsele recomandate pentru răceală, au devenit, brusc, periculoase. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a transmis o alertă referitoare la riscurile de apariție a sindromului de encefalopatie reversibilă posterioară (PRES – posterior reversible encephalopathy syndrome) și a sindromului de vasoconstricție cerebrală reversibilă (RCVS – reversible cerebral vasoconstriction syndrome).

A fost raportat un număr mic de cazuri de sindrom de encefalopatie reversibilă posterioară (PRES) și sindrom de vasoconstricție cerebrală reversibilă (RCVS) în asociere cu utilizarea medicamentelor care conțin pseudoefedrină. Medicamentele care conțin pseudoefedrină sunt contraindicate la pacienții cu hipertensiune arterială severă sau necontrolată, precum și la cei cu insuficiență renală / boală renală acută sau cronică severă, deoarece aceste afecțiuni cresc riscurile de apariție a PRES și RCVS”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Simptomele PRES și RCVS includ cefalee severă apărută brusc sau cefalee fulgerătoare, greață, vărsături, confuzie, convulsii și/sau tulburări de vedere. Pacienții vor fi sfătuiți să oprească imediat utilizarea acestor medicamente și să solicite asistență medicală, dacă apar semne sau simptome de PRES sau RCVS.

Fără tratamente

Pseudoefedrina este autorizată în România, în combinație cu alte substanțe active, pentru ameliorarea simptomatică pe termen scurt a congestiei nazale sau sinusale, cauzate de răceala obișnuită, rinita alergică sau rinita vasomotorie. Cazuri de sindrom de encefalopatie reversibilă posterioară (PRES) și de sindrom de vasoconstricție cerebrală reversibilă (RCVS), care sunt afecțiuni grave ce afectează vasele de sânge de la nivel cerebral, au fost raportate la pacienții care utilizează medicamente care conțin pseudoefedrină, potrivit EMA.

Cele mai multe cazuri raportate s-au rezolvat după întreruperea utilizării medicamentului și administrarea unui tratament adecvat și nu au fost raportate cazuri fatale. „În urma unei analize la nivelul Uniunii Europene a cazurilor raportate și a altor date disponibile pentru a evalua riscurile de apariție a PRES și RCVS legate de utilizarea medicamentelor care conțin pseudoefedrină, s-a ajuns la concluzia că pseudoefedrina este asociată cu riscuri de apariție a PRES și RCVS și că informațiile privind medicamentele vor fi actualizate pentru a include detalii despre aceste reacții adverse și măsurile de reducere a riscurilor. Riscurile nou identificate de PRES sau RCVS sunt de luat în considerare în contextul profilului general de siguranță al pseudoefedrinei, care include și alte evenimente cardiovasculare și cerebrovasculare ischemice”, mai precizează EMA.

Pericol de AVC

PRES se poate manifesta prin numeroase simptome neurologice acute sau subacute, care includ cefalee, alterarea stării psihice, convulsii, tulburări de vedere și/sau deficite neurologice focale. Un debut acut sau subacut al simptomelor (ore, până la zile) este tipic. RCVS se manifestă, de regulă, prin cefalee fulgerătoare (durere severă care ajunge la nivel maxim în câteva secunde), de obicei bilaterală, cu debut posterior urmată de durere difuză însoțită frecvent de greață, vărsături, fotofobie și fonofobie.

Deficite neurologice focale tranzitorii pot fi prezente la unii pacienți. Complicațiile majore ale acestui sindrom sunt accidentul vascular cerebral ischemic și cel hemoragic, transmite EMA. Printre cele mai cunoscute medicamente cu pseudoefedrină se numără Nurofen și Advil răceală și gripă, Aerinaze, Aspirin Complex 500, Clarinase, Biofen, Bioflu, Coldrex, Ibugrip, Sinufen, Larofen, Ibusinus, Revigrip, Modafen, Paduden, Prosinus, Humagrip, Parasinus și Olygrip.

Citiți și:
Noua găselniță a EMA: Atacurile de cord pe bandă rulantă sunt provocate de medicamentele pentru răceală
Remedii ayurvedice pentru răceală
yogaesoteric
27 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More