Hollywood: fabrica de vise este de fapt o afacere evreiască

 

Producția de filme, o afacere evreiască?

Cărțile The Movie Moguls (Mogulii Filmului), a lui Philip French, și The Moguls (Mogulii), a lui Nolan Zierold, oferă o bună imagine de ansamblu și portrete colective / comparative ale micului grup de antreprenori de top născuți evrei, care au construit fabricile de vise din Hollywood: Marcus Loew, Adolph Zukor, Sam Goldwyn, Carl Laemmle, Selznicks, Jesse Lasky, William Fox, frații Warner, Louis B. Mayer, BP Schulberg și Harry Cohn.

 
Clericul atașat (lt.col.) Samuel W. Chomsky aprinde lumânările de Hanukkah la o întrunire și cină pentru întrajutorare, USO-Evreiască (USO – United Service Organizations), în 19 decembrie 1954 la Hollywood, California

Născuți în America sau veniți din Europa în copilăria sau tinerețea lor, majoritatea mogulilor ar putea fi clasificați drept evrei americani de a doua generație, din familii sărace sau cu venituri modeste. Ei au fost extrem de harnici și ambițioși și, interesant, câțiva au venit în industria cinematografică din diverse meserii cu amănuntul, în special în industria confecțiilor. Zukor și Loew, de exemplu, au început ca negustori de blănuri, Fox și Laemmle ca negustori de îmbrăcăminte, Goldwyn ca vânzător de mănuși. Controlul a fost câștigat în mod surprinzător prin teatre și, ulterior, prin studiouri, care leagă distribuția și producția.

 
Actorul Lionel Barrymore sărbătorindu-și vârsta de 61 de ani la MGM, în august 1939. În spate, de la stânga, Mickey Rooney, Robert Montgomery, Clark Gable, William Powell, Robert Taylor. În centru, Louis B. Mayer. În față, de la stânga Norma Shearer, Barrymore și Rosalind Russell.

Actorul Lionel Barrymore sărbătorindu-și vârsta de 61 de ani la MGM, în august 1939. În spate, de la stânga, Mickey Rooney, Robert Montgomery, Clark Gable, William Powell, Robert Taylor. În centru, Louis B. Mayer. În față, de la stânga Norma Shearer, Barrymore și Rosalind Russell.

Crearea celor două industrii nu a fost absolut diferită. Atât în industria textilă, cât și în producțiile cinematografice, antreprenorii evrei, pornind de la baza de distribuție în masă, au creat industrii de producție în masă pentru îmbrăcăminte și divertisment. Cu îndrăzneală și abilitate, au organizat nenumărate meșteșuguri individuale (de cusut sau de fotografiere), pentru vasta piață a consumatorilor tăcuți.

Mogulii au adus, prin urmare, la Hollywood anumite abilități de afaceri dobândite în comerțul aferent cu amănuntul și, până în anii 1930, șase din cele opt studiouri majore au fost controlate și conduse de evrei. În plus, persoanele născute evrei au fost evident, printre al doilea și al treilea nivel de producători, manageri, asistenți, agenți și avocați ai afacerilor.

Cât de evreiesc era de fapt Hollywood-ul evreiesc?

Care a fost forma iudaismului religios formal sau explicit și a iudaismului etnic practicat și exprimat de Hollywood-ul evreiesc? În această perioadă, aproape că nu s-au făcut filme despre așezările, experiențele sau personajele specifice evreilor. Deși majoritatea mogulilor au provenit din case evreiești respectuoase și au învățat ceva ebraică și/sau au avut Bar Mitzvah-ul, ca adulți au ajuns să trăiască și să gândească într-un stil de viață asimilat cultural, îndepărtat de conținutul, activitățile sau practicile culturale ale evreilor, de moștenirea sau de afacerile comunității evreiești din Los Angeles. Îşi trăiau viaţa ca evrei oarecum pasivi, deși fără să se ruşineze de originile lor, folosind unele cuvinte idiș, având apartenență la templu, dar fără participare frecventă și susținând filantropia evreiască.

Scenaristul Ben Hecht a caracterizat și a explicat această postură după cum urmează: „El găsește convenabil să-și uite originile sale evreiești în lumea înaltei clase în care a săltat. El este astfel dornic să-și dovedească apartenența evreiască în secret, prin donații către evrei în suferință. El va susține o sinagogă cu daruri mari, timp de treizeci de ani, fără să intre vreodată în ea. Cel mai mult se apropie de acest iudaism secret, pe care și-l impune cu încăpățânare, atunci când pretinde că respectă câteva principii religioase, cum ar fi faptul că nu se duce la cursele de cai de sărbătorile evreiești, sau că face aranjamente ca un rabin să-i oficieze slujba de înmormântare (în limba engleză).”

Louis Mayer, șeful MGM, a fost probabil destul de tipic, în această privință. Îndepărtându-se de ortodoxia tinereții sale din Boston, el avea tendința de a-și practica religia „mai degrabă ocazional”, aparținând unui templu, dar participând rareori la predici. Unii, desigur, au fost mai neloiali. David Selznick, care nu a vrut să fie considerat un evreu de la Hollywood, i-a spus odată lui Hecht: „Sunt un american și nu un evreu”. Harry Cohn, din Columbia, a evitat templele, iar la înmormântarea lui „nereligioasă”, în 1958, nu s-a făcut nicio referire la nașterea și originea sa evreiască.

Biograful său relatează că: „Într-o după-amiază, Louis B. Mayer a petrecut o oră la telefon, înainte de a putea evoca o contribuție din partea lui Cohn către fondul de ajutor evreiesc. Mayer și-a folosit toate puterile considerabile de persuasiune, pentru a apela la loialitatea lui Cohn ca evreu, dar Cohn nu a avut aşa ceva. După ce s-a angajat într-o donație considerabilă, Cohn s-a plâns unui ajutor de-al său: «Ajutor pentru evrei! Cineva ar trebui să strângă fonduri pentru eliberarea de evrei. Toate necazurile din lume au fost cauzate de evrei și irlandezi.»”

În timp ce nu era foarte evreiesc din punct de vedere cultural, Hollywood-ul evreiesc a fost oarecum separat de societate în structurile sale, constituindu-și propriul său cerc social (sau mai bine zis cercuri, pe diferite niveluri și cu diverse roluri) de prieteni evrei și asociați, pentru nepotismul locurilor de muncă, sau cluburi country, de golf, jocuri de noroc și chiar căsătorii în interiorul coloniei (cum ar fi cea a fiicei lui Louis B. Mayer cu David Selznick).

Însemnătatea statutului de imigrant

Din moment ce Hollywood-ul evreiesc a avut puțin iudaism sau sentiment evreiesc explicit în contribuția adusă la acei ani de apariţie a filmelor sonore, care era atunci motivația sa? Atât Zierold, cât și French detectează, mai mult sau mai puțin, că ceva legat de statutul de imigranţi se află în spatele realizărilor, a punctelor tari și a neajunsurilor lor.

În primul rând, dorința lor de imigranți, sau aproape-imigranți, să fie pe deplin acceptați ca „americani”, „sută la sută americani”, le-a dat un entuziasm aparte pentru a transmite, a idealiza și a crea cultura populară americană. Prin filmele lor, ei au prezentat lumii propria percepție selectivă asupra trăsăturilor, valorilor și virtuților americane.

În al doilea rând, s-a afirmat frecvent că, în calitate de imigranți ce deveneau americani, ei aveau un simț special, sau „instinct”, pentru ceea ce voia și ce plăcea publicului de film, aceasta fiind de obicei ceea ce doreau și le plăcea lor, ca americani de rând sau aspiranţi la a fi americani obişnuiţi. Cohn, de exemplu, a ordonat odată ca un cuvânt cu trei silabe să fie scos dintr-un scenariu deoarece: „Dacă eu nu știu ce înseamnă asta, omul de rând din cinematograf sigur nu va ști.” O metodă „sigură” pentru a determina calitatea unui film: „Dacă îmi ţâţâie fundul, e rău. Dacă nu, e bine. E atât de simplu.” Instinctul lui Goldwyn era ghidul lui. În retrospectivă, se pare că judecățile lor intuitive au fost corecte de cele mai multe ori.

Acest entuziasm al imigranților faţă de cultura populară americană și această înțelegere a gusturilor masei de cetăţeni americani au îmbrăcat diferite forme în diversele studiouri evreiești. În timp ce MGM, de exemplu, sub conducerea lui Mayer, a realizat filme care au fost descrise ca fiind populare, sentimentale, strălucitoare, filme siropoase pentru clasa de mijloc, frații Warner, sub Jack Lo Warner, au produs filme mai puțin siropoase, polițiste, melodrame, biografice și de conștientizare socială, pentru și despre clasa muncitoare. Ambele seturi de filme erau variațiuni pe temele culturii populare americane, așa cum se vedeau prin lentilele imigranților care au făcut istorie.


Traducere a articolului Jews in Hollywood, 1930-1950. American Jews and the making of the movie industry de Norman L. Friedman, profesor de sociologie la California State University, Los Angeles

Citiți și:

Când Pentagonul şi CIA îşi bagă coada la Hollywood…

Elita perversă, homosexuală care operează la Hollywood

Kevin Sorbo, actorul care nu se teme să-și strige credința: Hollywood-ul te desființează dacă îndrăznești să spui că ești creștin

 

yogaesoteric
16 aprilie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More