HPV şi vaccinarea anti-HPV. Reacţii adverse şi reacţii ale autorităţilor (I)

 

Virusul papiloma uman (HPV) este una dintre cele mai obişnuite cauze de boală cu transmitere sexuală (BTS) atât la bărbaţi cât şi la femei, în întreaga lume. HPV a fost iniţial depistat ca fiind cauza verucilor cutanate, a aşa-zişilor negi obişnuiţi. Din cele peste 200 de tipuri de virus papiloma uman (HPV) detectate până în prezent, mai mult de 30 infectează tractul genital.

Asocierea HPV – cancer cervical, o condiţie necesară dar nu şi suficientă

Asocierea între anumite tipuri de HPV şi cancerul cervical este binecunoscută. Deşi HPV este un factor important în modificarea celulelor epiteliului cervical, totuşi pentru ca acestea să devină tumorale, virusul în sine nu este suficient şi s-a observat că o varietate de cofactori şi evenimente moleculare influenţează apariţia şi dezvoltarea acestei boli.

La modul general, se consideră că toate cancerele cervicale (CC) sunt asociate cu virusul papiloma uman (diferite tulpini). Dar aceasta nu înseamnă că orice infectare cu HPV conduce la cancer de cervix. S-a arătat că majoritatea femeilor cu HPV nu dezvoltă cancer cervical (!). După infecţia cu virus papiloma uman, femeile devin susceptibile de a dezvolta CC, dar mai sunt necesari şi alţi factori pentru ca acesta să apară.

În funcţie de asocierea diferitelor tipuri de HPV cu apariţia, la nivelul cervixului, a cancerului sau a unor modificări precanceroase, virusurile papiloma umane au fost clasificate în tipuri/tulpini cu risc înalt sau cu risc scăzut (de a determina dezvoltarea cancerului). Tipurile HPV cu risc scăzut sunt: 6, 11, 42, 43 şi 44. Tipurile HPV cu risc înalt sunt: 16, 18, 31, 33, 34, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 66, 68 şi 70. Aceasta nu înseamnă că nu pot fi găsite în carcinoamele cervicale şi tulpini HPV cu risc scăzut. Există studii care au arătat chiar acest aspect, doar că frecvenţa HPV cu risc scăzut în carcinoamele de cervix uterin este mult mai mică, fiind considerată ocazională.

Detectarea tulpinilor HPV de risc înalt este necesară dar nu este o condiţie suficientă pentru dezvoltarea cancerului cervical. Studiile arată că pentru ca o femeie să dezvolte cancer cervical sunt necesari mai mulţi factori adiţionali, care vor acţiona corelat cu tipurile asociate de HPV în procesul carcinogenezei.

S-a estimat că majoritatea adulţilor activi din punct de vedere sexual se infectează cu HPV cel puţin o dată în viaţă. Dar femeile cu vârste sub 25 de ani prezintă ratele cele mai mari de infectare HPV. Pe lângă vârstă (tânără) şi gen (femeie), factorii de risc pentru infectare HPV mai includ numărul mare de parteneri sexuali şi coinfectarea cu Chlamydia trachomatis sau cu virusul herpes simplex.

Răspunsul imun primar faţă de infectarea cu HPV este unul mediat celular, de aceea, condiţiile care afectează imunitatea mediată celular precum, spre exemplu, anumite infecţii (HIV), afectarea timusului sau transplantul renal pot creşte riscul persistenţei şi progresiei infecţiei cu HPV.

S-a afirmat de către unii cercetători că încărcarea virală (cantitatea de particule virale) de la nivelul epiteliului genital se corelează direct cu severitatea bolii. Studiile care au urmărit evaluarea acestei încărcări virale ţintit pentru anumite tulpini de virus papiloma uman des întâlnite la acel nivel, şi anume pentru HPV de risc înalt – 16, 18, 31, 33, 45, şi HPV de risc scăzut – 6,11, au arătat că, singurul, HPV16 poate atinge niveluri mult mai mari decât alte tipuri HPV, şi doar pentru HPV16 nivelurile crescute de încărcare virală se corelează cu severitatea crescută a bolii de la nivelul cervixului. S-a mai observat că tulpinile HPV cu risc înalt pot induce, în condiţiile specifice necesare, apariţia de tumori cervicale chiar dacă cantitatea în care sunt prezente este mică.

Studiile au arătat că pot exista şi infecţii cu mai multe tipuri de HPV. Frecvenţa acestor infecţii multiple este de aproximativ 39% din totalul infecţiilor genitale cu HPV. Prezenţa mai multor tulpini HPV tinde să crească severitatea bolii. Prezenţa simultană a mai multor tulpini HPV la nivel genital, cu cel puţin una de risc înalt, a fost detectată la 11,8% din pacientele cu citologie normală şi la 34,5% din pacientele cu diskarioză (modificări celulare specifice transformării tumorale) medie sau moderată. Dar prezenţa simultană a mai multor genotipuri HPV este mult mai mică în probele de ţesut tumoral din cancerele cervicale (4,4%). Studiile au arătat că majoritatea infecţiilor multiple conţin două genotipuri HPV.

HPV – patogenie, răspuns imun şi manifestări clinice

Celulele care pot fi infectate de HPV sunt celulele din stratul bazal al epiteliului scuamos stratificat. Alte tipuri de celule par a fi rezistente la această infecţie. Infectarea cu HPV a stratului bazal necesită o minimă abraziune sau o microtraumă a epidermului pentru a se produce. Odată ajuns în celulă, HPV se înmulţeşte pe măsură ce celulele stratului bazal se diferenţiază şi progresează spre suprafaţa epiteliului. Pe măsură ce avansează spre suprafaţa epiteliului, viteza sa de replicare şi numărul de còpii ADN pe care le produce creşte, astfel că în keratinocitele diferenţiate ale straturilor suprabazale ale epiteliului, virusul trece şi la sintetizarea de proteine, determinând formarea de particule virale complete. Astfel, (doar) celulele de la suprafaţa epiteliului vor conţine particule virale complete, infectante. Aceasta explică modul uşor în care se poate lua virusul HPV, prin contact direct cu zona cu astfel de celule infectate.

Întrucât ADN-ul HPV codifică doar 8-10 proteine, ceea ce este puţin pentru a se putea produce HPV complet, infectant, şi cum se cunoaşte că virusurile în general folosesc substanţe/molecule din celula gazdă pentru a se înmulţi şi a genera particule virale complete, infecţioase, aceasta arată că şi pentru HPV este necesară implicarea unor factori proprii celulelor infectate pentru replicare completă. Acest fapt demonstrează ceea ce s-a afirmat mai sus, şi anume că nu este determinantă infectarea cu HPV pentru apariţia unei neoplazii, şi că factorii care ţin de gazdă sunt implicaţi într-o mare măsură în apariţia şi dezvoltarea cancerului.

Studiile au arătat că majoritatea modificărilor celulare ale cervixului sunt tranzitorii, iar 90% (!!) regresează spontan în 12-36 de luni, pe măsură ce sistemul imun elimină virusul. Reacţia imună primară la infecţia cu HPV este una mediată celular şi are loc la nivelul ganglionilor limfatici locali. Apare şi un răspuns imun umoral. Dar local, în secreţia vaginală, nivelul de imunoglobuline G (IgG) şi A (IgA) specifice anti-HPV nu se corelează cu clearance-ul viral (gradul de eliminare a virusului). Însă nivelul sistemic (sanguin) de IgA specific antiHPV a putut fi corelat cu clearance-ul viral. Nivele sistemice de IgG specifice antiHPV au fost depistate mult mai frecvent la pacienţi cu infecţie HPV persistentă.

Factori precum predispoziţia genetică, frecvenţa reinfectării, variaţia genetică în cadrul acelei tulpini de HPV, coinfecţia cu mai mult de un tip HPV, pot influenţa capacitatea organismului de a elimina infecţia cu HPV. De asemenea, alţi factori importanţi care contribuie la achiziţionarea virusului şi progresia infecţiei spre carcinogeneză sunt: starea sistemului imun, starea sistemului endocrin, stresul psihic, nivelul de radiații electromagnetice la care este supus organismul, traumele emoţionale de diferite tipuri şi dieta.

Transmiterea sexuală a infecţiei HPV poate conduce la unul din cele trei rezultate posibile:
– veruci anogenitale (condiloma acuminatum) la nivelul organelor genitale sau pe pielea din jur, chiar la nivel anal, atât la bărbaţi cât şi la femei. Condiloamele genitale sunt asociate în general cu tulpinile HPV 6 şi 11, şi nu conduc la cancer. Majoritatea sunt asimptomatice şi se pot resorbi spontan în 3-4 luni, sau pot rămâne la fel, sau creşte ca mărime şi număr în funcţie de factori care ţin de gazdă;

– al doilea rezultat este infecţia latentă sau inactivă, în care simptome clare apar rareori, iar zona infectată rămâne normală din punct de vedere citologic. ADN-ul virusului în aceste cazuri este prezent la aproximativ 10% dintre femeile cu citologie normală la nivelul epiteliului cervical. Tipurile HPV întâlnite în aceste cazuri sunt cele de risc scăzut – de obicei 6, 11 dar şi altele;

– al treilea rezultat este infecţia activă, care este asociată cu tipuri de HPV cu risc înalt, în care modificările celulare induse de virus la nivelul celulelor infectate pot conduce la neoplazii intraepiteliale peniene, uretrale, vezicale, vaginale, vulvare sau cervicale. Tipurile HPV de risc înalt sunt cele care determină modificări puternice la nivel celular şi cancer cervical. S-a observat că riscul progresiei către cancer cervical este mult mai mare (aproximativ 40%) pentru HPV 16 şi 18 decât pentru alte tipuri de virus papiloma uman. Cercetările au arătat că prezenţa de ADN HPV la nivel genital, în absenţa simptomatologiei, conduce la apariţia bolii în maxim 2 ani în 15-28% din cazuri, comparativ cu absenţa ADN HPV la care apariţia bolii neoplazice ar apare doar în 1-3% din cazuri.

Specificul distribuţiei geografice a cazurilor de cancer de cervix

Există o distribuţie geografică unică care a fost publicată de grupul numit Globocan, care prezintă numărul de cazuri şi incidenţa cancerului cervical (CC) în diferite regiuni/ţări pe glob. Conform observațiilor, cazurile de CC sunt puternic concentrate în zona sudică a emisferei nordice şi zona nordică a emisferei sudice, adică de-o parte şi de alta a ecuatorului, în zona constant mai caldă a globului.

Cea mai mare concentrare de cazuri este în America de Sud – aproximativ 71.000 de cazuri noi pe an, în Africa subsahariană – 78.000 de cazuri noi pe an, apoi India şi Asia de S-E cu 26.000 de cazuri pe an. Cea mai mică incidenţă (număr noi de cazuri apărute) a CC s-a observat în America de Nord, Europa şi Australia. Aceste rezultate au fost obţinute în urma programelor de screening prin teste Papanicolau.

Cancerul cervical este pe locul patru printre cauzele de deces la femei

Cancerul de sân este cel mai frecvent diagnosticat tip de cancer la femei (24,2%) – aproximativ unul din patru cancere nou diagnosticate, la nivel planetar. Cancerul de sân este de asemenea cauza primară de deces prin cancer la femei (15%), fiind urmată de cancerul pulmonar (13,8%) şi cancerul colorectal (9,5%), care sunt de asemenea cel de-al doilea şi respectiv al treilea tip de cancer care se întâlneşte cel mai frecvent la femei. Cancerul cervical este pe locul patru atât la incidenţă (6,6%) cât şi la mortalitate (7,5%), la femei, la nivel internaţional.

Date fiind toate aspectele care ţin de infecţia HPV şi evoluţia acesteia, este justificată vaccinarea antiHPV?

10% sau mai puţin din cazurile de infecţie cu tulpină HPV cu risc înalt ajung la infecţie persistentă care poate determina cancer, în timp ce marea majoritate a oricărei leziuni precanceroase (CIN) care se poate dezvolta în urma infectării HPV, se elimină înainte de a deveni canceroase. Astfel, cercetătorii au estimat că doar 0,15% din persoanele infectate cu HPV cu risc înalt dezvoltă cancer cervical. Această valoare scăzută nu justifică vaccinarea! Şi chiar în situația în care cancerul începe să se dezvolte, verificările periodice pot ajuta la detectarea lui într-un stadiu timpuriu, iar tratamentul adecvat va împiedica evoluţia nefastă a acestuia.

Luând în considerare toate aceste aspecte, promovarea unei activităţi educaţionale care să instruiască persoanele asupra importanţei screeningului (verificărilor periodice) şi detecţiei timpurii a infecţiei HPV, ca şi crearea condiţiilor necesare pentru recoltarea testelor Papanicolau, ar fi mult mai eficientă pentru prevenirea cancerului cervical decât obligarea psihologică a adolescentelor de a se vaccina antiHPV şi de a suporta toate problemele acesteia.

Cei care propun vaccinarea antiHPV pretind că aceasta ar fi 98-100% eficientă în prevenirea cancerului cervical. Din moment ce doar 0,15% din persoanele infectate cu HPV de risc înalt ar putea dezvolta cancer cervical, restul de 99,85% din persoanele infectate cu HPV cu risc înalt nu vor face CC, indiferent dacă sunt vaccinate sau nu (!), deci proponenţii vaccinurilor sunt „acoperiţiˮ nu pentru că vaccinurile ar fi eficiente, ci pentru că aşa se derulează infecţia HPV în interacţiune cu organismul uman. Deci nu este cazul ca publicul să se mai lase păcălit de tot felul de reclame mincinoase şi persuasive în mod malefic.

Conform calculului realizat de către cercetătorii japonezi pe baza tuturor datelor existente, în realitate, valoarea absolută a reducerii riscului prin vaccinare antiHPV este de cel mult 0,1-0,7%. Mai mult, aceasta indică doar reducerea riscului de dezvoltare a leziunilor precanceroase, în timp ce riscul de dezvoltare a cancerului cervical rămâne necunoscut(!).

Citiţi a doua parte a articolului

Citiți și:

Ca să nu le scape, vaccinul HPV este administrat și băieților în Anglia

Lecții învățate în Japonia în urma reacțiilor adverse ale vaccinului Gardasil – O perspectivă a eticii medicale (I)

 

yogaesoteric
24 iulie 2019