Importanța declarației de la Sankt-Petersburg

În România „Declarația de la Sankt Petersburg” va fi probabil ignorată sau bagatelizată, mai ales că una dintre cele trei semnături de pe document este a Dianei Iovanovici Șoșoacă (ceea ce creează o discrepanță uriașă între tratamentul mizerabil aplicat europarlamentarei în țară și respectul de care se bucură la nivel internațional). Documentul este, formal, o declarație politică comună, rezultată dintr-un dialog parlamentar între reprezentanți ai Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Dumei de Stat a Federației Ruse și un grup de membri ai Parlamentului European. Este intitulată „Déclaration de Saint-Pétersbourg”, datată 4 iunie 2026, și este semnată de Leonid Sluțki, președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Dumei de Stat, și europarlamentarii Fernand Kartheiser și Diana Iovanovici-Șoșoacă.

În legătură cu importanța acestui document este necesar să fie făcute mai multe nuanțări. În primul rând, deoarece nu este tratat internațional, nici acord bilateral, nici rezoluție a Parlamentului European, nici poziție oficială a Consiliului UE și nici document al Comisiei Europene, Declarația de la Sankt Petersburg nu produce efecte juridice directe. Din punct de vedere politic, situația se modifică. În contextul în care, după 2022, contactele oficiale dintre instituțiile UE și Federația Rusă au fost reduse drastic, faptul că europarlamentarii se întâlnesc cu reprezentanți ai Dumei, semnează o declarație comună și discută explicit despre normalizarea relațiilor reprezintă un semnal politic care nu poate fi ignorat. Documentul transmite că există în interiorul Uniunii Europene un curent politic care consideră necesară reluarea dialogului cu Rusia. Aceasta este adevărata sa importanță politică. Mult mai mare este importanța simbolică.

Așa cum s-a constatat de nenumărate ori de-a lungul timpului, în diplomație simbolurile preced adesea modificările reale. Avem ca exemplu istoric Acordurile de la Helsinki (1975), care au fost precedate de ani de contacte informale. În această perspectivă, Declarația de la Sankt Petersburg poate fi considerată unul dintre primele documente publice europene care vorbesc explicit despre restabilirea relațiilor UE-Rusia după ruptura produsă de războiul din Ucraina. Adevărata semnificație este însă de ordin geo-politic și este necesar să fie analizat cu atenție modul în care este formulată declarația. Observăm că documentul nu vorbește deloc despre stereotipurile cunoscute: capitularea Ucrainei, ridicarea sancțiunilor sau recunoașterea anexărilor teritoriale. În schimb vorbește despre dialog, securitate internațională, cooperare pragmatică și normalizarea relațiilor. Aceasta sugerează că autorii urmăresc să creeze un spațiu de discuție fără a intra direct în subiectele care divizează profund cele două părți. În limbaj diplomatic, aceasta este o tehnică clasică de „deschidere a canalelor”.

În concluzie, Declarația de la Sankt Petersburg nu este un document cu efecte juridice sau instituționale imediate, dar are o semnificație politică și simbolică reală, deoarece reprezintă una dintre puținele inițiative publice de dialog între reprezentanți ai Federației Ruse și membri ai Parlamentului European într-o perioadă în care relațiile oficiale dintre Bruxelles și Moscova se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Dacă această inițiativă va rămâne izolată, documentul va avea doar valoare istorică. Dacă însă va fi urmată de alte contacte și de o eventuală reluare a negocierilor UE-Rusia, este posibil ca, peste câțiva ani, Declarația de la Sankt Petersburg să fie privită ca unul dintre primele acte politice care au marcat începutul dezghețului diplomatic dintre cele două părți.

Să vedem acum ce efect poate avea elaborarea unui asemenea document asupra relațiilor externe ale României, având în vedere că unul dintre semnatarii Declarației este europarlamentara româncă Diana Iovanovici Șoșoacă. Chiar dacă un europarlamentar, indiferent de notorietatea sa, nu poate încheia tratate, nu poate angaja statul roman, nu poate modifica poziția oficială a României și nu poate negocia în numele Guvernului…….

Se știe că diplomația modernă nu se reduce la canalele oficiale. Există diplomații parlamentare, academice, religioase, culturale și informale („Track II diplomacy”). Declarația de la Sankt Petersburg face parte din această ultimă categorie. Iar în condițiile în care România a expulzat mai mulți diplomați ruși, Consulatul General al Rusiei de la Constanța a fost închis iar contactele politice bilaterale sunt aproape inexistente, orice canal de comunicare devine mai vizibil decât ar fi fost în vremuri normale. Din această perspectivă, Moscova poate interpreta semnătura unui europarlamentar român ca dovadă că în România există și alte voci decât cele exprimate de Guvernul de la București. Din punctul de vedere al Kremlinului, valoarea principală nu este juridică, ci simbolică. Mai ales că România este în prezent unul dintre statele UE și NATO cu poziții foarte ferme împotriva Rusiei. Tocmai de aceea, o semnătură venită din România poate avea pentru Moscova o valoare simbolică mai mare decât una venită, de exemplu, din Ungaria sau Slovacia, unde există deja contacte mai frecvente.

Dacă actualul conflict din Ukraina continuă, efectul va rămâne în principal simbolic. Dacă însă, în următorii ani, se ajunge la un armistițiu în Ucraina, apar negocieri UE-Rusia și începe procesul de normalizare, atunci Declarația de la Sankt Petersburg va putea fi invocată ca exemplu de contact care a rămas deschis când toate celelalte erau închise. Istoria diplomatică este plină de asemenea situații. Iar semnătura unui europarlamentar român pe un document care vorbește despre „normalizarea relațiilor UE-Rusia” va avea inevitabil o încărcătură politică mai mare decât ar avea aceeași semnătură venită din Belgia, Spania sau Portugalia.

Din punct de vedere politic și simbolic, semnătura europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă are o mare greutate, deoarece reprezintă singura participare a unui reprezentant politic român la un document comun care pledează explicit pentru reluarea dialogului și normalizarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă într-o perioadă de confruntare aproape totală între cele două părți. Valoarea documentului nu constă în puterea lui juridică, ci în mesajul pe care-l transmite: că există actori politici europeni, inclusiv din România, care consideră că dialogul cu Rusia este necesar să fie menținut chiar și în condiții de conflict și de deteriorare severă a relațiilor diplomatice.

Există în Declarația de la Sankt Petersburg o frază care merită o atenție specială: „Ei (participanții) iau act de discuțiile aflate în desfășurare în cadrul Consiliului Uniunii Europene privind desemnarea unui negociator însărcinat cu reluarea dialogului oficial cu autoritățile ruse”. Este una dintre cele mai importante fraze din întregul document, deoarece sugerează existența unor discuții privind desemnarea unui interlocutor oficial pentru reluarea dialogului instituțional UE-Rusia. Dacă această informație este exactă și nu reprezintă doar o exprimare politică a semnatarilor, atunci ea constituie elementul cu cea mai mare relevanță diplomatică din declarație.

Autor: Miron Manega

Citiţi şi:
Bolșevicii de la Russia Today: Unificarea României cu Moldova ar duce la revendicarea Transilvaniei de către Budapesta
Cum a ajuns NATO în poziția de a ataca masiv Rusia

yogaesoteric
5 iulie 2026