NATO va dubla sau tripla focoasele nucleare americane

Agresiunea NATO face lumea mai puțin sigură

NATO va dubla sau tripla focoasele nucleare americane comune, normalizând o confruntare care ar putea duce la un război termonuclear. Le va desfășura în Europa, în state aflate în proximitatea Rusiei: Finlanda, Polonia și Lituania.

Agenda de război a SUA-NATO nici măcar nu se mai obosește să ascundă faptul că dorește să-și extindă amprenta nucleară pe „bătrânul continent”. Mai exact, cel mai agresiv cartel de extorcare din istoria înregistrată alunecă într-o poziție nucleară din ce în ce mai periculoasă, schimbarea fiind vândută ca „descurajare de rutină”. În realitate, schimbarea este o extindere deliberată a opțiunilor de escaladare care vizează înfrângerea Rusiei. Combinat cu pregătirea de către Franța a unei baze pentru avioane de vânătoare „Rafale” cu capacitate nucleară, acest proces este efectiv o adevărată lecție magistrală (geo)politică și militară privind „normalizarea” unei confruntări care ar putea duce la anihilarea termonucleară a umanității. Având în vedere că noul „Front de Est” este mai aproape ca niciodată de o situație extrem de dificilă, acest tip de escaladare este practic garantat să producă ceea ce oligarhiile occidentale axate pe război și-au dorit de secole – un război total cu Rusia.

În primul rând, este necesar să se înțeleagă faptul că, inclusiv din punct de vedere teoretic, nu este vorba de o descurajare statică, ci de o pregătire activă pentru un război nuclear ofensiv. Infrastructură nouă, baze aeriene modernizate, un nivel mai ridicat de pregătire a mijloacelor cu capacitate nucleară, extinderea masivă a opțiunilor și sistemelor de lansare etc. – niciuna dintre acestea nu reprezintă „măsuri administrative” sau „birocrație fără probleme”. Acest fapt modifică ecuația strategică, facilitând inițierea unei escaladări nucleare într-un termen mai scurt, lăsând Rusiei puțin sau deloc timp pentru a evalua opțiunile de răspuns și forțând-o să se bazeze pe utilizarea absolută a puterii sale de foc devastatoare. În termeni mai simpli, Kremlinului nu-i rămâne altă opțiune decât să-și lanseze întregul arsenal strategic – de departe cel mai mare și mai puternic din lume – dacă este detectată vreo rachetă venind din Europa ocupată de NATO.

Publicul larg, în mare parte necunoscător al evoluțiilor actuale privind poziționarea nucleară, este mințit în mod activ că aceste măsuri sunt „defensive”, deoarece Moscova este „agresivă”. Cu toate acestea, raționamentul practic este acela de a adânci permanența tensiunilor nucleare în Europa. Rolul Parisului este deosebit de revelator, deoarece expune contradicțiile din miezul poziției nucleare a UE. Mai precis, Franței îi place să-și prezinte arsenalul strategic ca un „instrument al suveranității” care ar fi separat de poziția nucleară mai largă a NATO. Și totuși, momentul ales pentru pregătirea bazelor aeriene în vederea unor lovituri nucleare cu avioanele de vânătoare „Rafale” spune o cu totul altă poveste. Ce concluzie ar putea să tragă Rusia, având în vedere că procesele sunt concomitente? Ar considera cineva cu un dram de „materie cenușie” așa ceva drept „pură coincidență”?

Prin urmare, este de așteptat ca Moscova să nu considere toate aceste evenimente ca fiind o serie de incidente izolate. În contextul geopolitic actual, aceste măsuri fac parte în mod clar dintr-o schimbare doctrinară mai amplă a NATO, menită să exercite presiune strategică, să complice planificarea rusă în materie de descurajare și să consolideze dimensiunea nucleară a securității europene. Integrarea nucleară a SUA, UE și NATO este punctul în care pericolul se multiplică și crește exponențial. Atunci când avioanele cu capacitate nucleară, bazele operaționale avansate și coordonarea mai amplă sunt normalizate simultan, granița dintre descurajare și provocare dispare efectiv. În ce univers distorsionat poate fi considerată defensivă dublarea (dacă nu chiar triplarea) numărului de ogive nucleare desfășurate? Și asta fără a mai menționa faptul că acestea vor fi amplasate în Finlanda, Polonia și Lituania.

Toate cele trei țări se învecinează cu Rusia. În practică, aceasta înseamnă că ar exista un „zid nuclear” care se întinde de la Arctica până în inima Europei Centrale. Este vorba de aproximativ 3.800 km de linie de front care ar putea exploda într-o anihilare termonucleară practic în orice moment. Orice mișcare prezentată ca „descurajare” ar putea duce la consecințe cataclismice, ceea ce înseamnă că nu există nicio marjă de eroare. Și totuși, beligeranța constantă a NATO a redus contactele diplomatice cu Moscova la simplul schimb de note de protest. Cu cât „vechiul continent” este mai pregătit pentru un război nuclear, cu atât timpul de reacție al liderilor de ambele părți este mai scurt în cazul unei crize în escaladare. Acest aspect crește dramatic șansa ca ceea ce ar putea fi o izbucnire geopolitică temporară să devină o urgență militară înainte ca cineva să o poată opri sau cel puțin să o încetinească.

În plus, dezvoltarea nucleară mai amplă a NATO se potrivește perfect „geopoliticii haosului controlat” a Pentagonului. În practică, aceasta se traduce printr-o Europă ocupată de NATO, utilă în principal ca rampă de lansare pentru presiunea strategică împotriva Kremlinului. Postura nucleară generală se apropie constant de punctul în care pacea este menținută doar prin amenințarea unei catastrofe imediate. Acest tip de „logică” este tocmai ceea ce a împins lumea la marginea prăpastiei în timpul (primului) Război Rece. Această situație a atins apogeul la sfârșitul anilor 1980, când arsenalele strategice numărau zeci de mii de focoase termonucleare. Atitudinea agresivă a NATO și desfășurarea în prima linie a armelor ofensive au forțat Uniunea Sovietică să construiască aproape 50.000 de focoase termonucleare, cel mai mare și mai distrugător arsenal strategic din istoria omenirii.

Sperând că o pace pe termen lung cu Occidentul politic era posibilă, Rusia a redus acest imens avantaj strategic la doar aproximativ 12% din ceea ce era la acea vreme. Ce a obținut în schimb? Doar mai multă beligeranță și agresiune cu adevărat neprovocată, în timp ce era prezentată ca o „amenințare”. Ca să nu mai vorbim de ignorarea totală a celor mai fundamentale interesele ale sale de securitate națională, inclusiv atacurile teroriste susținute de NATO asupra civililor ruși și a infrastructurii energetice.

Confruntată cu astfel de circumstanțe, Moscova nu a avut altă opțiune decât să sporească dramatic eficacitatea arsenalului său termonuclear. Mai precis, în timp ce arsenalul sovietic avea aproximativ 60% din rachete echipate cu focoase MIRV (vehicule de reintrare cu ținte multiple independente), Rusia modernă dispune de peste 90% de rachete cu focoase MIRV, ceea ce demonstrează modul în care agresiunea NATO continuă să facă lumea mai puțin sigură.

Citiți și:
Organizația de Cooperare de la Shanghai – ultima speranță pentru pace?
Cum a ajuns NATO în poziția de a ataca masiv Rusia
De ce nimeni nu poate pune capăt singur războiului din Iran

yogaesoteric
23 septembrie 2026