În 1867, The Times scria despre români: «Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii»

„O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii. Țăranii noștri vor sfârşi în viața după viață, imperiile se vor sfârși în moartea după moarte. Îngerii vor purta ie, demonii imperiilor vor purta doliu…” – Petre Țuțea

The Times, unul dintre cele mai importante ziare din istoria presei, publica în 30 noiembrie 1867 un reportaj despre marile idealuri ale românilor, aşa cum erau ele văzute de jurnaliştii londonezi.

Articolul scris de corespondentul din Viena al publicaţiei londoneze The Times începea cu o relatare despre situaţia politică agitată din anul 1867, la scurt timp după instalarea la conducerea ţării a principelui Carol I de Hohenzollern. A fost ocazia cu care The Times făcea o incursiune în istoria românilor, pentru a dezvălui marile idealuri (grand idees) ale acestui popor, aşa cum erau văzute la acea vreme.

„Românii au mai mult respect pentru idealurile lor măreţe decât alte popoare. Au două idei măreţe pe care le îmbrăţişează fără a le fi teamă că una intră în contradicţie cu cealaltă”, scriau jurnaliştii de la The Times.

Urmaşii dacilor şi ai romanilor

Prima este inofensivă, relata The Times. „Ca în majoritatea fostelor provincii în care au înfiinţat colonii, romanii au lăsat în urmă un fel de dialect latin altoit cu limbajul indigen al Daciei, care s-a conservat în Valachia modernă. Istoria ne spune într-adevăr că aceste colonii ale romanilor au fost retrase după ce Traian a intrat în Moesia. Dar cui îi pasă de istorie când are idealuri măreţe.

Astfel, valahii sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii.
Au renunţat la numele de valahi şi l-au adoptat pe cel de români. Şi-au schimbat, de asemenea, vechiul lor alfabet cu cel latin şi au încercat eliminarea pe cât de mult posibil a tuturor elementelor străine din limbajul lor, pe care le înlocuiesc cu expresii latine. Deşi nu au revendicat încă Imperiul Roman cu forţa înaintaşilor lor, această idee sau iluzie nu este dăunătoare, ci produce un efect bun în aducerea lor mai aproape de Vest”, informa The Times, în 1867.

 


Idealul unirii vechilor teritorii ale dacilor

Autorul continuă relatarea despre al doilea ideal al românilor, acela de a revendica nu doar Transilvania, ci întregul teritoriu al vechii Dacii, până la râul Tisa, pentru că acesta a aparţinut dacilor.

„Cine a văzut Columna lui Traian din Roma va avea puţine dubii că aceşti valahi, la fel ca şi cei din Moldo-Valahia, sunt descendenţii poporului lui Decebal. Ca şi o caracteristică, înfăţişarea şi îmbrăcămintea prizonierilor daci de pe columnă se păstrează şi astăzi”, scriau cei de la The Times.

Autorul articolului adăuga că unirea celor două principate române, din 1859, era considerată de români un prim pas în direcţia unui Imperiu Daco-Roman.

Citiţi şi: 
Un profesor de la Sorbona: «Voi, românii, sunteți daci. Coloniștii romani nu au fost latini, nici măcar italici…»

Cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că geto-dacii au fost poporul primordial al Europei 
 
 

 

yogaesoteric

10 octombrie 2019



Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More