În Franţa compania AstraZeneca a fost acţionată în instanţă de familiile celor 15 victime ale efectelor secundare legate de vaccinare
15 persoane au murit după ce au fost vaccinate cu AstraZeneca, de la începutul campaniei de vaccinare din Franța. Unii au dezvoltat o formă rară de tromboză. Sunt deschise douăsprezece investigații care urmăresc să determine cauzele.
Sunt aceste 15 decese datorate AstraZeneca? Este întrebarea adresată de familiile victimelor, care au decis să meargă în instanță pentru a afla. Majoritatea aveau peste 55 de ani; erau în mare parte pensionari, eligibili pentru vaccinare. Dar au fost și doi asistenți medicali, în vârstă de 38 și 41 de ani. Au dezvoltat o formă rară de tromboză venoasă la câteva zile după vaccinarea cu AstraZeneca.
Printre victime se află și Anthony, un student la medicină în vârstă de 24 de ani, care a murit la Nantes pe 18 martie. „Autopsia lui Anthony indică faptul că moartea a fost cauzată de o hemoragie puternică, în urma unei tromboze în zona splinei. S-au găsit și cheaguri de sânge în creier”, spune pentru France Inter Etienne Boittin, avocatul familiei victimei. „În acest moment, nu există niciun indiciu clar care să arate că vaccinul a cauzat decesul”, continuă el. „Dar încep să apară o serie de dovezi care să indice acest fapt.”
O plângere colectivă pentru omor
Familia lui Anthony și celelalte paisprezece familii reprezentate de avocatul Boittin au depus plângere pentru omor. Un calificativ dificil de demonstrat, dar pe care avocatul l-a ales pentru a obține deschiderea rapidă a unei anchete. „Evident, calificarea este progresivă”, menționează avocatul. „În funcție de elementele anchetei, intenționăm să depunem o plângere pentru înșelăciune agravată sau pe baza altor calificări juridice relevante pentru anchetă”.
Din partea asociațiilor de asistență pentru victime, povestea este aceeași. „Nimic nu ne permite să spunem că moartea acestor persoane este legată de vaccin”, explică Catherine Gaches, președinta asociației victimelor accidentelor legate de vaccinare. „Majoritatea plângerilor se adresează AstraZeneca; familiile victimelor consideră că rudele lor au murit din cauza trombozelor care apar după injectarea acestui vaccin”.
Familiile așteaptă acum rapoartele de autopsie pentru a afla cauzele exacte. În total, douăsprezece investigații sunt în desfășurare în toată Franța, inclusiv trei efectuate de către departamentul de sănătate publică de pe lângă parchetul din Paris. În paralel, parchetul de la Valenciennes a decis deschiderea unei anchete judiciare.
Citiți și:
‘Astra Zeneca nu a produs niciodată vaccinuri, iar Moderna e un start-up care a prins această oportunitate și s-a lansat în producerea de vaccinuri’
Interviu cu profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel, despre medicină, pandemie, coronavirusuri, vaccin anti-covid-19
Doctor francez despre vaccinul anti-covid de la Pfizer: N-am văzut niciodată o frecvență atât de ridicată de efecte secundare la un vaccin!
yogaesoteric
21 mai 2021