În luna august, celebrii scriitori David Icke şi Frank Hatem vor ţine conferinţe în România
Ei vor participa la Simpozionul Internaţional de Yoga de la Costineşti
de Maria Nicola
Ca în fiecare an, în cadrul Simpozionului Internaţional de yoga Costineşti, 2008, sunt aşteptate evenimente excepţionale în premieră în România. Vara aceasta, veţi avea ocazia să îi cunoaşteţi pe celebrii scriitori David Icke şi Frank Hatem care, la invitaţia Şcolii de Yoga MISA, vor susţine conferinţe în cadrul Simpozionului. La aceste conferinţe extraordinare intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
David Icke şi Frank Hatem sunt nume celebre pentru toţi cei care sunt pasionaţi de literatura metafizică şi de dezvăluirile despre conspiraţia universală planetară. Primul dintre ei este destul de bine cunoscut în România, datorită cărţii sale “Secretul suprem”, care a apărut şi în limba română. Frank Hatem, deşi probabil mai puţin accesibil publicului român, are un succes fulminant în Occident.
Inventatorul “metaştiinţei” propune soluţii pentru umanitate
Frank Hatem este inventatorul “metaştiinţei”, pe care el o consideră a fi ştiinţa viitorului. În replică faţă de ştiinţa contemporană, din ce în ce mai tributară teoriilor complicate, dar lipsite de semnificaţie, Frank Hatem şi colaboratorii săi propun o ştiinţă bazată pe principii spirituale esenţiale, care să reducă ipotezele şi teoriile matematice complicate, înlocuindu-le cu unele revelaţii spirituale. Metaştiinţa ia în discuţie teorii precum fizica cuantică, raportându-le la aspectele metafizice, spirituale, legate de existenţa lui Dumnezeu şi a spiritului, creaţia universului şi a materiei etc. În demersul lor, ei fundamentează teoretic atât existenţa energiei libere, cât şi a nivelurilor superioare de conştiinţă, dând naştere unei veritabile revoluţii a ştiinţelor cognitive.
După aceste descoperiri ştiinţifice principiale, Frank Hatem şi-a îndreptat interesul către situaţia efectivă a umanităţii contemporane, aservită intereselor unui grup minuscul elitist, “guvernul din umbră”, care, prin tehnici de manipulare şi control, reuşeşte să înlănţuie masele mari de oameni. Frank Hatem propune o “psihologie holistică” şi o veritabilă “socioterapie”, care vor duce la vindecarea colectivă a umanităţii de această stare de transă malefică, prin care ea este acum ţinută în sclavie.
După o tinereţe dedicată cercetării în domenii aparent atât de deosebite – fizica cuantică şi filozofia – pentru a continua descoperirile epocale ale tatălui său, Léon Raoul Hatem, după două doctorate şi o mulţime de titluri onorifice, Frank Hatem îşi dedică acum activitatea popularizării descoperirilor sale, care le oferă oamenilor cheile ezoterice secrete pentru a se opune instaurării Noii Ordini Mondiale a “iluminaţilor” francmasoni.
Cea mai cunoscută lucrare a sa este “Cele cinci chei – rezistenţa umanitară a umanităţii împotriva reptilienilor şi Noii ordini mondiale a iluminaţilor” (LES CINQ CLEFS. La résistance „HUMANI-TERRE” face aux REPTILIENS et au nouvel ordre mondialiste des Illuminati). Pornind de la ideea că liderii mondiali vor să ne aservească prin slăbirea vitalităţii oamenilor, prin dezinformare şi prin divizare, el pune oamenilor la dispoziţie anumite cunoştinţe metafizice care pot fi puse cu uşurinţă în practică şi care pot modifica radical destinul planetei.
Printre altele, Frank Hatem oferă o explicaţie foarte raţională şi plauzibilă privind modul de operare al fiinţelor inferioare de provenienţă extraterestră denumite “reptilieni”. Ca antidot la influenţa acestora, el enunţă nişte principii legate de dezvoltarea conştiinţei supramentale a oamenilor, într-o veritabilă premieră iniţiatică în peisajul literaturii metafizice occidentale. Despre toate acestea şi despre multe altele, veţi putea afla din conferinţele pe care Frank Hatem le va susţine în luna august, la Costineşti, la invitaţia şcolii de yoga MISA.
David Icke şi revelaţia unei misiuni planetare
Lucrările autorului englez David Icke tratează subiecte precum: originea, istoria şi liniile genealogice ale Iluminaţilor, societăţi secrete, Big Brother, manipularea războaielor, politicii, afacerilor, băncilor şi a media, microcipuri, 11 septembrie şi terorism, agenda reptiliană, menţinerea maselor într-o stare de adormire şi îndobitocire, prin tehnici de manipulare mentală.
Având o carieră politică în ascensiune, David Icke a preferat totuşi să renunţe la aceasta pentru a deveni scriitor şi a face cunoscute oamenilor secretele murdare ale conspiraţiei planetare. Pe siteul său (www.davidicke.com), David Icke povesteşte faptul că Betty Shine, un medium din Brighton, i-a transmis un mesaj care spunea că el are misiunea de a contribui la vindecarea planetei, că va părăsi politica şi va deveni celebru, scriind cinci cărţi în trei ani.
Profeţia s-a împlinit. David Icke este astăzi unul din cei mai cunoscuţi autori de dezvăluiri despre conspiraţia globală. Este autorul a 17 cărţi şi a numeroase documentare. Analistul politic american, Michael Barkun, îl numeşte într-un studiu realizat în 2003: „cel mai fluent autor de dezvăluiri, care scrie cu o claritate rar întâlnită în acest domeniu”.
A scris prima carte în 1989. Având titlul „Nu ar trebui să fie aşa” (It doesn’t have to be like this), aceasta conţine o serie de critici la adresa politicii din acea perioadă. În 1991, după o călătorie în Peru, a scris „Vibraţiile Adevărului” (Truth Vibrations), o lucrare autobiografică, în care povesteşte despre revelaţiile pe care le-a avut şi care l-au determinat să meargă pe acest drum. Imediat după ce şi-a povestit experienţele, David Icke a fost dat afară din Partidul Ecologist. Din acel moment s-a declanşat şi o amplă campanie de presă, menită să îl ridiculizeze şi să îl prezinte ca fiind nebun. „A fost ca un coşmar,” relatează autorul, „însă această exeprienţă m-a ajutat să dobândesc curajul de a lupta pentru ideile mele şi m-a făcut să nu mă mai tem de ce o să creadă lumea despre mine.”
În 1999, a publicat cea mai cunoscută carte a sa, „Secretul suprem” (The biggest secret), în care dezvăluie faptul că lumea este condusă de o reţea de frăţii secrete, cum ar fi francmasoneria, la rândul ei coordonată de un grup, numit Elita globală sau Iluminaţii. Aceştia provin dintr-o rasă extraterestră, ajunsă pe pământ din constelaţia Draco şi sunt numiţi reptilieni. Au aparenţa unor reptile care merg în picioare şi pot să îşi schimbe înfăţişarea, adoptând o aparenţă umană, în măsura în care consumă sânge uman. Istoria omenirii este presărată cu dovezi despre existenţa lor, începând cu faptul că în toate tradiţiile, demonii au aparenţa unor reptile şi continuând cu texte străvechi care consemnează despre sacrificii umane sângeroase făcute pentru astfel de fiinţe, statui care îi înfăţişează sau relatări despre existenţa vampirilor. Cercetările lui David Icke continuă să aducă noi şi noi dovezi despre existenţa şi modul de acţiune al reptilienilor. În septembrie 2004, el a realizat un documentar în care mai mulţi martori povestesc despre reptilieni şi atrocităţile pe care aceştia le comit asupra fiinţelor umane, în special copii.
Până în prezent, David Icke a ţinut numeroase conferinţe în Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. În luna august, el va veni la Costineşti pentru a-şi prezenta ideile, revelaţiile zguduitoare şi posibilele soluţii la această criză globală cu care se confruntă umanitatea.
Citiţi şi:
MISA a găzduit Congresul Internaţional Yoga şi Înţelepciunea Planetară Milenară 2008
Iniţierea în stările benefice de transă, o poartă deschisă către paradisurile astrale
yogaesoteric
28 iunie 2008