Încă un scandal de corupție în Ucraina: oligarhul Igor Kolomoiski, care i-a sponsorizat pe Zelenski și Hunter Biden, este acuzat că a deturnat un miliard de dolari

Oligarhul a condus BURISMA

Prins în războiul declanșat de Rusia, și cerând o aderare accelerată la UE, președintele Volodimir Zelenski este acum necesar să lupte și cu corupția din interior – care îngrijorează cel mai mult Bruxelles-ul în dosarul de aderare a Kievului, scrie Tudor Borcea în Ziarul Național:

Le vom pune cătușe”

Astfel că autoritățile au lansat recent un val de percheziții vizând administrații, funcționari și personalități ucrainene. „Vrem să dăm o lovitură inamicului din interior”, a declarat Vasil Maliuc, directorul Serviciului de Securitate ucrainean, adăugând: „Acesta este doar primul pas și nu ne vom opri aici. Le vom pune cătușe celor care au îndrăzneala de a face rău Ucrainei”.

David Arakhamia (David Braun), șeful partidului președintelui Zelenski, „Slujitorul poporului”, a oferit câteva detalii suplimentare despre aceste descinderi. Ele i-au vizat pe miliardarul Ihor Kolomoiski, pe fostul ministru de Interne, Arsen Avakov, și autoritățile fiscale ucrainene. Arakhamia a adăugat că șeful serviciului vamal a fost, de asemenea, afectat de scandalul corupției, informează La Libre.

Țara se va schimba în timpul războiului. Dacă cineva nu este pregătit să se schimbe, oamenii înșiși vor veni să îl ajute să facă aceasta”, a continuat David Arakhamia pe Telegram.

Zelenski își execută finanțatorul

Potrivit presei locale, Kolomoiski este suspectat că a participat la o fraudă fiscală de amploare. În plus, acesta ar fi vândut ilegal produse petroliere. Prețul acestei vaste operațiuni: 920 de milioane de euro.

Kolomoiski este un oligarh care a finanțat campania lui Zelenski în urmă cu patru ani. De atunci, cei doi nu au mai fost în relații bune, deoarece președintele ucrainean a lansat o campanie împotriva influenței și puterii oligarhilor în 2021. În plus, războiul a fost extrem de dăunător pentru afacerile lui Kolomoiski. Acțiunile sale în companiile de petrol și gaze au fost confiscate când a început conflictul iar el este anchetat încă de anul trecut.

La rândul său, Avakov este acuzat că are legătură cu accidentul de elicopter în care a murit ministrul de Interne Denis Monastirski, la mijlocul lunii trecute. După acest tragic accident, anchetatorii au analizat mai multe posibilități, inclusiv o eroare de pilotaj, o defecțiune tehnică și, mai ales, un sabotaj.

Avakov este departe de a fi un necunoscut în Ucraina, unde are o reputație proastă. Fost ministru de Interne, el a fost nevoit să demisioneze în 2021 după numeroase scandaluri de corupție. Potrivit unor articole din ziarul online Ukrainska Pravda, autoritățile „au investigat contractele cu constructorul aeronautic Airbus de acum șase ani, încheiate în timpul mandatului lui Avakov în fruntea ministerului, între 2014 și 2021”.

Avakov a negat toate aceste acuzații: „Nu s-a găsit nimic în timpul perchezițiilor. Contractele au fost aprobate de Parlament. Elicopterele au salvat și vor salva mii de vieți”.

Ceasuri de lux, mașini și colaborare cu Rusia

Nici departamentul fiscal nu a fost cruțat. Se spune că șefa departamentului fiscal, Oksana Dati, a închis ochii la aproape un miliard de euro în taxe neplătite. De asemenea, poliția anticorupție ar fi găsit la domiciliul ei sute de milioane de euro în numerar, precum și ceasuri și mașini de lux.

Motor Sich, o companie ucraineană, este considerată unul dintre cei mai mari producători de motoare de aeronave din lume. Problema este că ar fi colaborat cu invadatorul rus. Directorul, Viaceslav Bohuslaiev, a continuat să plătească impozite și taxe separatiștilor pro-ruși din Donețk, după invazia rusă.

În principal, el este suspectat că ar fi oferit sprijin militar inamicului cu piese de avion în valoare de 3,5 milioane de euro, potrivit site-ului de știri The Kyiv Independent. La domiciliul său au fost găsite zeci de medalii și distincții din Rusia. Bohuslaiev fusese deja arestat în octombrie anul trecut, iar compania sa trecuse în întregime în mâinile Ministerului ucrainean al Apărării din cauza războiului.

Înainte de această operațiune polițienească de amploare, Zelenski a anunțat că pregătește noi reforme în Ucraina. „Acestea vor modifica realitățile sociale, juridice și politice în multe feluri și le vor face mai umane, mai transparente și mai eficiente”. Toate aceste evenimente au avut loc, de asemenea, în contextul summit-ului UE-Ucraina care s-a desfășurat în data de 3 februarie, la Kiev.

Citiți și:
Hunter Biden: Ce făcea în China și în Ucraina?
Noi documente ale FBI dezvăluie faptul că Joe Biden fost implicat în afacerile murdare ale fiului său

 

yogaesoteric
28 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More