Instalarea fără acordul vecinilor a antenelor de transmisie wireless, inclusiv 5G, pe proprietăți private din SUA, a intrat în vigoare la sfârșitul lunii martie

Robert F Kennedy a inițiat un proces împotriva Comisiei Federale de Comunicații

Organizația de apărare a sănătății copiilor Children’s Health Defense, condusă de Robert F. Kennedy Jr., se judecă cu autoritățile federale din SUA împotriva unui amendament la legislația privind dispozitivele de recepție prin aer, care ar permite instalarea de antene wireless pe proprietăți private, fără acordul vecinilor și fără drept de veto, informează CHD.

În 26 februarie 2021, Children’s Health Defense (CHD) a deschis un nou dosar în instanță, numit „O petiție de revizuire”, împotriva Comisiei Federale de Comunicații (FCC), în care contestă amendamentul la regula privind dispozitivele de recepție prin aer („Over-the-Air Reception Devices” – OTARD). Regula modificată a fost adoptată de FCC pe 7 ianuarie 2021 și a intrat în vigoare pe 29 martie 2021.

Petiției CHD i s-au alăturat 4 reclamanți individuali, printre care un medic și părinții a 5 copii care au fost vătămați de radiațiile wireless. Procesul a fost intentat la Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Circuitul Districtului Columbia.

Ce este OTARD și de ce i se opun americanii

OTARD va crea un „Vest Sălbatic al wireless-ului”, permițând instalarea antenelor de transmisie wireless pe proprietăți private, fără informarea vecinilor și înlăturând orice posibilitate ca aceștia să se opună. OTARD le va permite deținătorilor de proprietăți private să instaleze antene fixe punct-la-punct ce susțin serviciile wireless și, pentru prima dată, să furnizeze servicii date-voce, inclusiv 5G, unor utilizatori de pe proprietăți învecinate, instalând antene de tipul „hub-uri/noduri” sau „releu” pentru a propaga semnalele.

OTARD va duce, cel mai probabil, la proliferarea cea mai consistentă și rapidă a tehnologiei 5G, a celor 1.000.000 de antene pentru sateliții SpaceX și a rețelelor Wi-Fi de tip „mesh” (sistem ce creează o pătură uniformă de semnal radio prin care dispozitivele conectate la rețea primesc acces la Internet), atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, folosind case și proprietăți private pentru implementare.

Aspectul cel mai îngrijorător legat de OTARD este faptul că elimină intervenția oricărei autorități asupra acestor antene, fie ea statală sau locală. Nu se cere niciun acord și sunt ocolite contractele restrictive privind folosirea spațiului, precum și restricțiile asociațiilor de proprietari. Nu se cere informarea sau acordul vecinilor, astfel că cei afectați și expuși involuntar la radiații nocive nu vor avea dreptul să obiecteze sau să prevină instalarea antenelor.

OTARD subminează grav eforturile comunităților și a municipalităților de a ține tehnologia 5G departe de locuințe și comunități. Multe asociații de proprietari, municipalități, precum și Conferința Primarilor, s-au opus acestei reglementări. Cu toate acestea, Comisia Federală de Comunicații a aprobat-o.

OTARD ocolește și legile privind drepturile civile federale și statale pentru protejarea persoanelor cu dizabilități. Cei care au fost deja vătămați de dispozitivele și infrastructura wireless (precum antene Wi-Fi și turnuri celulare) vor fi forțați să își părăsească locuințele (neavând, oricum, mari șanse de a scăpa de radiaţiile nocive în altă parte) și nu vor avea dreptul să ceară despăgubiri.

Robert F. Kennedy Jr. descrie OTARD pe bună dreptate ca fiind o „reglementare draconică”, deoarece va avea implicații ce depășesc orice limită.

Citiți și:
Pericolele frecvențelor 5G și ce puteți face pentru a le evita
Legătura dintre 5G, cip-uri, nanoparticule și actele biometrice (I)
Elveția a amânat implementarea tehnologiei 5G
 

yogaesoteric
28 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More