Interviu Incorect Politic cu Florin Măneanu. „Nu mă pot opri, nici dacă mă închid, nici dacă mă ucid”

Într-o epocă în care tineretul își redescoperă valorile, după cum vremurile grele fac bărbați puternici, dictatura scoate la iveală luptători pentru libertate. Un astfel de om, care s-a ridicat împotriva tiraniei și și-a pus pielea la bătaie în stradă, este tânărul inginer Florin Măneanu.

Sterie Ciumetti: Domnule Măneanu, am avut bucuria să vă descopăr urmărind un videoclip de la protestele pe care le-ați organizat în Severin împotriva legilor liberticide, unde ați manifestat susținere pentru Vasile Zărnescu, românul condamnat la închisoare pentru că a publicat studii despre holocaust. Este limpede că aveți conștiința vie, pricepeți ce se petrece în țară si în lume și mai mult decât atât, aveți voința de a vă implica activ pentru cauza libertății și a românismului. Când și cum ați ajuns naționalist? Ce v-a determinat să intrați în Noua Dreaptă și cum ați ajuns să vă implicați direct ca lider și ca organizator de proteste?

Florin Măneanu: Epopeea mea naționalistă a început la vârsta fragedă de 4 ani. Bunicul meu este cel care m-a inițiat în tainele misterioase și nemuritoare ale istoriei strămoșilor noștri geto-daci. Din acel moment, am început să simt acel legământ de suflet cu neamul românesc și cu glia strămoșească. Tot atunci mi-am făcut un obicei pe care mi-l mențin și în prezent. În fiecare dimineață, mă trezesc să ascult Imnul Național al României difuzat pe canalul de televiziune TVR1. După aproape trei decenii, încă simt acel fior la fel de profund, că mi se face pielea de găină când aud notele melodiosului nostru imn, iar cuvintele îmi scurtcircuitează inima.

Naționalismul este ca un virus care mi-a pătruns în organism, și nu mai vrea să-mi dea pace! Un alt factor important al copilăriei mele a fost chemarea pe care o simțeam pentru a conduce grupuri și echipe, mai târziu clase și proiecte, firme sau mici afaceri, iar în prezent un partid politic de ideologie naționalist-creștină, Noua Dreaptă.

După ce am terminat masterul, am dorit să mă angajez și să fac carieră în România, dar clasa politică coruptă, infectă din Drobeta-Turnu Severin s-a pus de-a curmezișul aspirațiilor mele, în orașul în care m-am născut, am crescut și am fost educat. Nu pot să uit nici astăzi momentul în care investitorul care urma să deschidă o afacere în municipiu a fost pus pe fugă de mita nesimțită cerută de mafia locală PSD-istă.

Pentru scurt timp, am hotărât să plec peste hotare, în căutare de resurse și de noi experiențe care la întoarcere să mă ajute să fac dreptate și să înlătur mafioții de la conducerea municipiului, care au pecetluit soarta mai multor generații de tineri severineni. Șederea departe de țara mea, de poporul meu, de casa mea, de familia mea, mi-au accentuat și mai mult dorul și dragostea de țară. Fiecare zi pe care mi-o petreceam peste granițe mi se părea o lună grea de temniță, până într-o zi când am zis: „Gata, mâine mă întorc în țară!”. Zis și făcut! Mi-am făcut bagajele și am revenit la sânul patriei mamă, România. Din acel moment și până la primul contact direct cu viitorii mei camarazi din Noua Dreaptă, nu au mai trecut decât câteva luni.

Organizarea de către UDMR a unui eveniment șovin în Arad, în care se cerea explicit autonomia Ardealului, organizatorii adresându-se conaționalilor maghiari în limba cailor, sub imaginea debordantă a drapelului românesc arborat în bernă, ne-au făcut pe mine și pe viitorii camarazi să luăm foc, așa că am desfășurat un tricolor de câteva zeci de metri lungime și am întrat în mijlocul mulțimii cântând Imnul Național al României. S-a făcut liniște deodată, UDMR-iștilor pierindu-le cheful de discuții șovine. De asta am ales să întru în Noua Dreaptă! Pentru că a fost singurul partid din România care a ținut piept tendințelor revizioniste maghiare, care doreau ruperea din pieptul țării a Ardealului istoric. Pentru că a fost singurul partid politic din România care s-a opus paradelor și festivalurilor homosexuale sponsorizate de UE. Pentru că este singurul partid politic din România care nu s-a făcut preș nici în fața americanilor, nici în fața rușilor și nici în fața UE. Coloana vertebrală pe care o au camarazii mei din Noua Dreaptă nu am regăsit-o la nimeni alții. Asta le lipsește politicienilor din vârful politicii românești, coloana vertebrală, demnitatea, dragostea de Neam și Țară, credință, valori imuabile pe care un trădător sau un alogen nu și le poate însuși niciodată.

Începutul PLANdemiei m-a găsit în municipiul natal, Drobeta-Turnu Severin, un loc în care abuzurile săvârșite de autorități contra propriului popor se petreceau la ordinea zilei. Într-o buna zi, am zis Stop, până aici! Am făcut un live pe Facebook și am chemat în stradă toată suflarea municipiului. Acela a fost punctul în care tânărul Măneanu Florin-Ion a devenit Vocea Severinului! A urmat o săptămână plină cu proteste, cu mii și mii de oameni. Nu au lipsit nici confruntările directe cu forțele de ordine detașate la fața locului, dar eu știam că libertatea se câștigă luptând, ceea ce am și făcut.

În urma desfășurării acestor evenimente, am câștigat respectul autorităților care deja se temeau de mine, precum se temeau pe vremuri turcii de Vlad Țepeș. De atunci, au încetat abuzurile săvârșite de polițiști și jandarmi, și au început bătăliile în instanță. De data aceasta, sunt pe teritoriul lor, al mafiei politice, care deține puterea asupra justiției, a poliției, a jandarmeriei și a presei. Procesele intentate de mine și de protestatari au devenit un fel de loterie, deși la loterie șansa de câștig cred că este mai mare. […] Aceasta este bătălia generației noaste, așa că fiți alături de noi, până nu va fi prea târziu. Orice s-ar petrece lupta merge mai departe, iar de va fi nevoie să lupt din închisoare, o voi face și de acolo, iar de îmi voi găsi sfârșitul luptând pentru neamul și țara mea, tot n-am să renunț la luptă, iar sufletul meu va duce lupta mai departe!

S.C.: În discursul revoluționar de la Cluj ați făcut afirmații pe care mulți români le gândesc, dar nu au curajul să le spună. Ați îndemnat oamenii să ia cu asalt instituțiile și să-i ia de gât pe reprezentanții care nu mai reprezintă interesele românești, ci fac jocul coloniștilor din România. Ce urmări a avut un astfel de discurs? Ați primit susținere de unde nu vă așteptați? V-au hărțuit autoritățile cum nu au mai făcut-o până atunci?

F.M.: Urmările discursului de la Cluj s-au văzut în Timișoara, câteva luni mai târziu, ele fiind de ordin spiritual, trezind conștiința națională la tinerii români cărora le-a ajuns cuțitul la os. Această trezire a conștiinței naționale a băgat frica în politicienii corupți, precum cei din USR, care s-au grăbit să facă plângeri penale către parchet, George Simion fiind victima lor de această dată. Legat de mine, autoritățile mă lasă în pace, aparent, mai ales de când m-am mutat în Timișoara. În timpul șederii mele în Drobeta-Turnu Severin situația a fost alta, dubele de poliție și jandarmerie îmi vizitau zilnic adresa de reședință din buletin, îmi hărțuiau inclusiv vecinii, încercând să afle noile mele mișcări.

S.C.: Știrea pătrunderii în primăria lui Fritz a făcut furori în România, dar detaliile nu sunt cunoscute. În primul rând, cum ați ajuns să vă întâlniți cu George Simion și să intrați împreună în primărie? În al doilea rând, am înțeles că s-au deschis dosare penale, ați fost chemat la audieri? Cum veți gestiona amenzile și aceste plângeri în așa fel încât să continuați lupta pentru libertate?

F.M.: Această acțiune de comando, așa cum a numit-o presa neo-marxistă aservită ocultei, a fost de fapt mâna destinului întinsă către noi, de către bunul Dumnezeu, care i-a arătat primarului ateu al Timișoarei că zilele lui la conducerea municipiului sunt numărate. Personal, am cerut și obținut autorizația de la comisiile de avizare ale primăriei pentru desfășurarea protestului din data de 14.01.2022. Decizia de a intra în primărie a fost luată ad-hoc, protestatarii dorind să îi ceară socoteală primarului ilegitim al Timișoarei pentru măririle nesimțite de taxe și impozite locale impuse de acesta și de Consiliul Local al Municipiului Timișoarei, majoritar USR.

Momentan organele de anchetă nu m-au citat pentru audieri pentru că nu au un motiv întemeiat să o facă. Este dreptul meu constituțional să mă duc în audiență la oricare dintre instituțiile statului român, că doar de asta plătesc taxe și impozite, ca să am și anumite drepturi, nu doar obligații. Pentru simplul fapt că mi-am exercitat un drept constituțional, am fost sancționat cu o amendă contravențională de 500 RON, pe care o voi contesta în instanță. Legat de amenzile primite în trecut, amenzi contestate în instanță, dar care din nefericire nu au fost anulate de către judecători, pe motiv de comandă politică, am făcut de curând un apel la solidaritate către toți naționaliștii care îmi apreciază munca și știu prin ce sacrificii am trecut în acești ani grei de lupte, cu dictatura politico-sanitară instaurată în România. Contul meu bancar este public și deschis pentru donații. Autoritățile doresc să mă lase fără resurse financiare, ca să nu mai pot continua lupta. De asemenea, urmăresc să îmi ocupe timp prețios cu aceste lupte în instanță, timp și energie pe care aș putea-o folosi împotriva inamicilor poporului. Ideea este că nu mă pot opri, nici dacă mă închid, nici dacă mă ucid, chiar și mort voi lupta împotriva lor. Aceasta îmi este declarația pe care o susțin și o semnez.

S.C.: Știm că pe Facebook, Noua Dreaptă se confruntă cu o cenzură fără precedent pentru România. Pe unde vă mai pot găsi românii, pe ce rețele mai aveți o prezență și cât de activă este Noua Dreaptă pe acele rețele?

F.M.: Partidul Noua Dreaptă este cel mai cenzurat partid politic din România pe consorțiul de site-uri de comunicare virtuală deținute de evreul Mark Zuckerberg pentru că apără valorile și principiile creștine și naționale moștenite de la înaintașii noștri, factori care ne transformă într-un partid Incorect Politic, conform politicilor dictatoriale impuse de personajul mai sus amintit. Noua Dreaptă se opune total politicilor progresiste care promovează homosexualitatea și diversitatea, ateismul, migrația și metisarea populației, avortul, vaccinarea obligatorie și orice obligativități, monopolul corporațiilor asupra statului și altele. Pe Facebook, Instagram, YouTube, Tik Tok și altele, nu mai există libertate de exprimare, limbajul fiind cenzurat, postările șterse, iar profilurile, paginile și grupurile sunt dezactivate.

Personal, mi-au fost șterse peste 50 de conturi în ultimii 3 ani de activitate politică. Mai trăim noi într-un stat democratic? Mai avem noi drepturi și libertăți? Răspunsul este NU! Ne-am întors în dictatură pe nesimțite, pentru că nu ne-am opus la timp. Politicienii, care ar fi fost necesar să ne apare drepturile și libertățile constituționale, ne-au vândut pe o valiză de dolari, dar noi, românii liberi, naționaliștii, putem remedia această problemă pentru totdeauna, dacă vom ajunge în Parlamentul României. Vom deschide un proces public pentru discriminare și îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale cetățenești garantate de Constituția României, împotriva tuturor site-urilor care practică acest tip de dictatură, sub forma cenzurii, a pumnului pus în gură și vom cere despăgubiri de milioane de euro. Noi nu glumim! Suntem dispuși să mergem până la capăt și nu ne vom opri, până când tiranii umanității vor fi pedepsiți. Până când vom ajunge în poziția de a face dreptate în România, vom folosi soluții de avarie precum sunt site-urile Telegram, VK, pentru a ține legătura cu simpatizanții. De asemenea, deținem și un site oficial al partidului „nouadreapta.org” pe care vă rugăm să-l accesați. Pe mine mă găsiți pe următoarele site-uri de comunicare virtuală: Facebook, YouTube, VK, Tik Tok, sub numele oficial – Măneanu Florin. Să ne revedem cu bine pe site-urile mai sus menționate!

S.C.: Este posibil ca Noua Dreaptă să facă alianță cu A.U.R. pentru următoarele alegeri, candidând pe liste comune?

F.M.: Orice este posibil din acest punct de vedere. O alianță politică a celor două partide ar fi în interesul națiunii române, națiune care dorește unirea tuturor naționaliștilor sub același steag al unității naționale. Personal cred că ar fi o greșeală monumentală să nu se ajungă la un acord între cele două partide naționalist-creștine, o greșeală care ar putea să coste scump România, țară vândută și jefuită în ultimii treizeci și doi de ani de toate partidele politice care s-au aflat la guvernare. Viitorul României este unul naționalist, iar pentru asta suntem dispuși să ne unim! Totul pentru Neam și Țară, nimic fără Dumnezeu!

S.C.: Cum credeți că ar fi necesar să reacționeze un partid ca A.U.R. atunci când presa îl acuză de extremism, antisemitism și alte etichete cu încărcătură funestă?

F.M.: Reacția e necesar să fie fermă și rapidă. Cei ce îi acuză de aceste neadevăruri sunt tocmai trădătorii de Neam și Țară, cei care s-au vândut pe 30 de arginți străinilor, evreilor, masonilor sau corporațiilor. Este important de știut că presa primește zeci de milioane de euro, anual, din bugetul de stat, adică din banii noștri, ai contribuabililor, pentru a răspândi informații false, malițioase, prin care manipulează opinia cetățeanului de rând, cu un IQ mic sau mediu, cu privire la aspectele cu adevărat importante ale vieții cotidiene. Pentru a stopa acest fenomen, dar și pentru a nu mai irosi banul public în mod iresponsabil, propun ca aceste finanțări să fie oprite. Dacă voi ajunge la guvernare, mă voi asigura personal de realizarea acestui fapt.

S.C.: La ce să ne așteptăm în viitor de la Florin Măneanu, pe termen scurt și lung?

F.M.: După cum ați văzut cu toții, Florin Măneanu este un român sadea, căruia îi place acțiunea. Îmi trăiesc viața după proverbul: „Vorba lungă, sărăcia omului”! Din momentul în care am intrat în această horă numită politică, știam că va fi un dans pe termen lung, presărat cu acorduri muzicale venite din străfundul sufletului meu de român. Pentru viitorul apropiat, am pregătit mai multe surprize pe care vi le voi aduce la cunoștință la momentul oportun, altfel n-ar mai fi surprize, iar inamicii mei și ai neamului românesc ar urmări să contracareze aceste acțiuni de curățare a vieții politice românești, de toți parveniții, incompetenții și trădătorii parașutați în funcții publice de la Bruxelles, Washington, Paris sau Berlin.

S.C.: Vă mulțumesc pentru interviu, aș dori să încheiem cu un mesaj din partea lui Florin Măneanu pentru tineretul care citește acest interviu. Ce ați dori să le transmiteți?

F.M.: Pentru tineri am doisprezece sfaturi practice care le vor face viața mai ușoară:

1) Nu vă lăsați manipulați de presă și de autorități!
2) Fiți demni indiferent cine se află în fața voastră!
3) Tratați-vă cu respect părinții și bătrânii!
4) Implicați-vă activ în viața cetății, altfel vă veți plânge viitorul!
5) Hrăniți-vă zilnic sufletul cu iubire, altfel trupul se va usca de tristețe!
6) Faceți numai ce vă dictează propria conștiință și veți culege laurii succesului!

7) Respectați morala creștină, ca să puteți dormi noaptea liniștiți!
8) Puneți preț pe oameni nu pe bani sau materiale!
9) Faceți sport zilnic și veți avea mereu un spirit tânăr!
10) Fiți originali și veți deveni de neînlocuit!
11) Cultivați în voi spiritul de luptător și nimeni nu va putea să vă supună!
12) Iubiți-vă familia, neamul și țara precum vă iubiți pe voi înșivă!

Citiți și:
Românii refuză valorile globaliste – Peste 65% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională
Interviu cu Sorin Lavric (AUR): „Noi suntem în mod fățiș naționaliști. Politica Bruxelles-ului este una neomarxistă, de distrugere a identităților naționale și a rasei albe” (I)

 

yogaesoteric
20 aprilie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More