Interzicerea aragazelor: Ce se urmărește de fapt?

Întregul Occident pare să fi descoperit peste noapte „efectul nociv al aragazului asupra omului”. Familiara mașină de gătit din bucătărie e pe punctul de a fi aruncată în ilegalitate. Dar miza este cu totul alta decât pare.

O analiză de Kit Knightly de la Off-Guardian

Administrația Biden intenționează să interzică aragazele, numindu-le un „pericol ascuns”.

Deși vestea e suficient de proastă, o analiză mai profundă arată – ca de obicei – că în realitate este vorba de ceva și mai grav decât ne spun ei.

Dezbaterea legată de aragaze și de „reglementarea calității aerului interior” poate fi un cal troian menit să ne bage în case o tehnologie de supraveghere și mai „inteligentă”.

Să vedem:

Sunt periculoase aragazele?

Ei bine, dacă e să ne luăm după Alexandria Ocasio Cortez, New Scientist și alte o sumedenie de opinii și de experți care au început să vorbească pe această temă în ultimele zile, da.

La începutul lunii ianuarie, articole aproape identice ale National Review, Bloomberg și CNN anunțau cum va iniția Comisia americană pentru Securitatea Produselor de Consum „dezbateri publice despre pericolele aragazelor în această iarnă.

Articolele susțin că:

Emisiile au fost legate de boli, probleme cardiovasculare, cancere și alte probleme de sănătate. Peste 12% din cazurile actuale de astm la copii sunt legate de utilizarea aragazului, potrivit unui studiu publicat în luna decembrie de International Journal of Environmental Research and Public Health.

Este momentul potrivit să vorbim de expresia „legat de”. Merită să o căutați în orice publicație mainstream. Ziariștii o adoră deoarece implică o cauzalitate fără a o afirma ca atare.

Țineți cont că 100% din crimele în serie au fost legate de băutul apei și de purtatul pantofilor de către asasini.

Dacă această folosire manipulatorie a limbajului nu este o probă suficientă a unui program, graba cu care a fost amestecată și chestiunea rasismului o dovedește cu siguranță:

Senatorul Cory Booker (Democrat, New Jersey) și reprezentantul Don Beyer (Democrat, Virginia) au adresat o scrisoare agenției în luna decembrie cerând comisiei să abordeze problema și calificând emisiile nocive drept „poveri suplimentare” pentru negri, latino și gospodăriile cu venituri mici.

Vor interzice aragazele?

Probabil că nu.

Luând în considerare că, potrivit Bloomberg, 40% dintre gospodăriile americane folosesc aragazele la gătit, o interdicție ar fi irealizabilă și nebunească.

Nu poți incrimina 40% din țară. Ar fi o măsură aproape imposibil de aplicat.

Ar putea încerca, poate, o „eliminare progresivăcum au de gând să facă în California cu mașinile pe benzină.

Dar cel mai probabil este că de la bun început ei nu și-au propus să interzică aragazele.

Atunci, ce este cu toată această tevatură?

Pare să fie vorba despre o momeală clasică. Stabilindu-se că există o „problemă”, autoritățile propun o soluție pe care nu au nicio intenție să o aplice (cu cât mai nebunească, cu atât mai bine).

Atunci când această măsură va fi inevitabil respinsă de opinia publică, guvernul va propune – sau va plăti un ONG să îi propună – o soluție „de compromis”.

Evident că nu va fi niciun compromis, ci exact ce aveau de gând să facă de la bun început.

Totuși, toată tevatura va fi vândută presei ca o mare victorie pentru nu-știu-ce partid de opoziție și ca o dovadă că „sistemul funcționează”.

În mod grăitor, exact când scriu aceste rânduri, Biden a „exclus o interdicție (a aragazelor) din cauza unei reacții ostile puternice, iar Vox a folosit deja din belșug termenul „compromis.

Cum va arăta exact „compromisul” nu este clar de la prima vedere. Este nevoie să fie făcute câteva săpături.

Un indiciu se găsește în articolul din National Review (sublinierea ne aparține):

Asociația Producătorilor de Aparate Electrocasnice susține că gătitul produce emisii nocive indiferent de tipul de aparat de gătit folosit. «Dezbaterea ar fi necesar să fie despre ventilație, nu despre un tip sau altul de tehnologie», a declarat pentru Bloomberg Jill Notini, vicepreședinte al asociației.

«Interzicerea unui tip de aparat de gătit nu rezolvă problema calității generale a aerului interior. Este posibil să avem nevoie de niște schimbări de comportament, este posibil să fie nevoie ca oamenii să își deschidă hota atunci când gătesc.»

Și veți descoperi un alt indiciu în rezumatul studiului oficial «Gătitul fără gaz, poluarea aerului în gospodărie și astmul: Un risc pentru copii prea puțin cunoscut», publicat în Journal of Environmental Science, în aprilie 2021.

Impactul (gătitului cu gaz) asupra copiilor poate fi substanțial deoarece (…) calitatea aerului interior nu este reglementată.

«Dezbaterea ar fi necesar să fie despre ventilație», deoarece «gătitul produce emisii nocive indiferent de tipul de aparat de gătit folosit» și o interdicție «nu ar rezolva problema calității generale a aerului interior», care încă «nu este reglementată».”

Înțelegeți unde vor să ajungă?

NU E VORBA de aragaze, NICI de astm – este vorba de „POLUAREA AERULUI INTERIOR”. Și, mai important, de modul în care intenționează să o „reglementeze”.

Într-o mostră de coincidență uimitoare cu care ne-am obișnuit atât de mult în geopolitica modernă, taman când Statele Unite discută despre calitatea aerului din cauza aragazelor, alte țări din lume fac la fel, din motive total diferite.

Singapore are și el în vedere noi reglementări privind calitatea aerului interior, dar din cauza formaldehidei.

În luna decembrie, The Conversation a publicat mai multe articole în care susținea că poluarea aerului interior ucide”. Iar Sir Chris Whitty, medicul șef al Marii Britanii a cerut acțiuni concrete împotriva poluării aerului interior.

Tot în luna decembrie, în secțiunea mondenă a ziarului The Guardian, într-un articol chipurile despre lumânările parfumate, calitatea aerului din casă a fost numită o „preocupare constantă”.

La începutul lunii ianuarie, revista canadiană „independentă” The Tyee, dar care primește fonduri de la guvernul canadian, a publicat un editorial intitulat: Avem nevoie de o revoluție a aerului interior, care încearcă să lege calitatea aerului interior de „combaterea covid” (neuitând să ridice în slăvi vaccinul).

Tot la începutul lunii ianuarie, Irish Times a publicat un articol despre pericolele unei proaste calități a aerului din casă.

Într-un moment care pare extrem de oportun, companiile de tehnologie a igienei aerului AeroClean și Molekule, lideri de piață în domeniul purificatorilor de aer, au finalizat procesul de fuziune.

Luna trecută s-a anunțat și că IKEA va comercializa propriile aparate de monitorizare a calității aerului interior, în același timp cu Samsung care și-a lansat noul purificator de aer inteligent.

Iar gigantul tehnologic chinez Xiaomi a publicat un comunicat de presă despre noua lui tehnologie inteligentă de monitorizare a calității aerului.

O analiză recentă prevede că piața mondială a tehnologiilor de supraveghere a calității aerului va ajunge la aproape 6 miliarde de dolari în următorii trei ani.

Dar sunt convins că toate acestea sunt coincidențe.

Spre ce ne îndreptăm?

Din punctul meu de vedere, spre o nouă tehnologie „smart” care va apărea pentru a monitoriza calitatea aerului interior și emisiile de CO2 din spațiile închise.

Un fel de contoare inteligente, cum sunt cele pentru electricitate sau apă, dar acestea vor măsura aerul din casele noastre.

Interesant este că Forumul Economic Mondial e de acord cu mine: a publicat pe site-ul său în iulie trecut un articol cu titlul: Poluarea aerului interior: Ce o produce și cum se poate combate, și care afirmă:

Elementele poluante ale aerului interior pot fi detectate acum cu senzori mai preciși, mai eficienți și de dimensiuni mai mici, grație progreselor realizate în tehnologia senzorilor de mediu.

Drept urmare, sistemele caselor inteligente ar putea folosi în curând senzori ca aceștia pentru a supraveghea calitatea aerului interior și a avertiza sistemul de ventilație că au fost atinse niveluri periculoase.

Când vor face „pasul înapoi” de la interzicerea aragazelor, ei vor promova un nou proiect de lege care va face ca „monitoarele de aer inteligente” să fie obligatorii în toate casele, hotelurile și spațiile locative nou construite.

Asemenea contoarelor inteligente de electricitate, monitoarele inteligente ale aerului vor fi aproape cu siguranță folosite pentru a culege cantități uriașe de informații și să ofere statelor sau companiilor posibilitatea de a vă CONTROLA CASA.

Dacă „aerul interior” din casa voastră nu este suficient de „curat”, dacă folosiți prea mult aragazul, ardeți prea multe lumânări parfumate sau emiteți prea mult CO2, așteptați-vă să fiți penalizați într-un fel sau altul, până când veți învăța să fiți mai responsabili!

Mai multă tehnologie inteligentă, mai multă supraveghere și, în cele din urmă, mai mult control.

Chiar dacă este posibil ca dezbaterea despre interzicerea aragazelor să se soldeze cu taxe și amenzi suplimentare sau alte escrocherii care să vă mai fure din bani, toate indiciile sugerează că e vorba de ceva mult mai sinistru.

Între timp, așteptați-vă să vedeți articole și studii despre aragazele care distrug climatul sau despre proasta calitate a aerului care agravează covidul.

Obișnuita rețetă a presei plătite să promoveze Noua Normalitate.

Citiți și:
Noua normalitate: Familiile din Virginia, forțate să aleagă între contoare inteligente sau lipsa energiei electrice
Noile contoare impuse de UE: consumi mai mult, rămâi fără curent

 

yogaesoteric
9 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More