Într-un singur an, de fapt doar în vreo 10 luni, lumea s-a schimbat dramatic

Trăim vremuri Revoluționare. Revoluționare fără ghilimele, revoluționare în sensul strict al cuvântului, o Revoluție care a dat deja naștere unei „Noi Normalități” și a unui „om nou”.

Căci dacă vă veți uita în Dicționar, veți constata că prima definiție a cuvântului „REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1.” este „Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți” şi abia al doilea sens e acela uzual – popular, cum îl consideră și DEX – unul cu care ne-am obișnuit noi, și anume acela de 2. „(Pop.) Răscoală, revoltă.

Deci, pentru a sintetiza și clarifica sfera noțională a cuvântului Revoluție, este necesar să ajungem să înțelegem că aceasta nu este definită și nu are ca principală caracteristică nici autorul sau actorul principal al acesteia, cum ar fi o anumită grupare politică sau chiar poporul în ansamblul său, și cu atât mai puțin modul de manifestare al actorilor: violent, sângeros sau de catifea.

Singurul aspect care definește o revoluție este schimbarea radicală pe care o aduce în societate. Nimic altceva.

Or, ceea ce am trăit în 2020 a fost, fără doar și poate, o Revoluție în adevăratul sens al cuvântului, iar vremurile pe care le trăim le putem eticheta, fără să ne temem că greșim, ca fiind unele cu adevărat Revoluționare.

Niciodată într-un interval atât de scurt nu s-au produs atâtea schimbări radicale la nivel global. Niciodată limitările de drepturi și libertăți fundamentale nu au fost atât de radicale și evidente, de la limitarea libertății religioase și de conștiință, la limitarea dreptului la liberă exprimare, la libertatea de mișcare, de întrunire, de asociere! Și mai ales limitarea dreptului de a gândi! Niciodată până acum populația întregii lumi nu a „achiesat” atât de repede și de deplin la măsurile de coerciție la care a fost supusă.

Într-un singur an, de fapt doar în vreo 10 luni, lumea s-a schimbat dramatic, astfel că lumea anteRevoluționară pare acum utopică, desprinsă dintr-o poveste. Dar cel mai important este că omul s-a schimbat radical și brusc, acesta fiind un rezultat pe care nicio altă Revoluție anterioară nu l-a reușit atât de bine.

De ce? Pentru că Marea Revoluție Globală are ceva ce nu au avut celelalte revoluții anterioare, și anume un centru unic de comandă la nivel global și o armă de exterminare ideologică și informațională în masă a oponenților, a contrarevoluționarilor: Mass-media și Internetul!

Afirmația de mai sus în ceea ce privește „armele” Marii Revoluții Globale este probată irefutabil de propria voastră experiență și interacțiune cu mass-media și rețelele de comunicare virtuală în care ați putut constata nu doar că diversitatea de opinii pare să fi dispărut, ci și că orice opinie contrară intereselor Revoluției este înfierată și combătută cu mânie revoluționară și exterminată, executată public pe eșafod în uralele mulțimilor fanatizate.

Cât despre comanda unică a Marii Revoluții Globale, aceasta este asumată transparent de Forumul Economic Mondial, iar Revoluția condusă de acest Forum Revoluționar are și un nume: THE GREAT RESET!

Totul este aparent transparent, la vedere, fiind expuse fără ocolișuri țelurile și mijloacele acestei Revoluții chiar pe site-ul Forumului: „Este urgent ca părțile interesate la nivel mondial să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei covid-19. Pentru a îmbunătăți starea lumii, Forumul Economic Mondial începe inițiativa Marea Resetare.

CONTEXTUL

Criza covid-19 și perturbările politice, economice și sociale pe care le-a provocat modifică fundamental contextul tradițional pentru luarea deciziilor. Inconsecvențele, inadecvările și contradicțiile mai multor sisteme – de la sănătate și financiar, la energie și educație – sunt mai expuse ca niciodată în mijlocul unui context global de preocupare pentru vieți, mijloace de trai și planetă. Liderii se află la o răscruce istorică, gestionând presiunile pe termen scurt împotriva incertitudinilor pe termen mediu și lung.

OPORTUNITATEA

Pe măsură ce intrăm într-o fereastră unică de oportunitate pentru a modela redresarea, această inițiativă va oferi informații care să ajute la informarea tuturor celor care determină starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul a unui bun comun global. Pornind de la viziunea și vasta expertiză a liderilor angajați în comunitățile forumului, inițiativa Great Reset are un set de dimensiuni pentru a construi un nou contract social care să onoreze demnitatea fiecărei ființe umane.

Trăim deja în plină „Nouă Normalitate”! Spuneți „Adio” normalității pe care o știați.

Da! Lumea s-a schimbat deja. Și o să se mai schimbe, asta e clar! Ceea ce e normal, îmi veți spune, că doar asta se petrece „de când lumea”…

Da, doar că ceea ce particularizează Marea Revoluție Globală numită „The GREAT RESET” este viteza schimbărilor și DIRECȚIA dezvoltărilor ulterioare.

Limitarea drepturilor şi libertăților? Cenzura? Ideologia unică de stat? Controlul populației? Ura antitradițională și antireligioasă? Controlul economiei de către multinaționale?

Clar, toate astea sunt deja cunoscute, le trăim deja! Astea erau previzibile și predictibile înaintea declanșării revoluției, doar că nu știam cum vor proceda pentru a strânge și mai tare șurubul.

Acum știm. Dar nu știm și nici nu cred că vrem să știm ce ni se pregătește în valul 2 de revoluție. Căci întotdeauna implementarea și consolidarea „valorilor revoluționare” are costuri mult mai mari decât revoluția însăși. Istoria confirmă de fiecare dată acest aspect.

Ce se va petrece cu noi, cu toți? Nu știu. Foarte probabil ce vor ei. Ce se va petrece cu noi antirevoluționarii, reacționarii și subversivii care atentăm la idealurile nobile ale Revoluției Globale? Nu știu nici asta. Mă aștept la ce e mai rău. Și asta în primul rând din partea populației cuprinse de elanul revoluționar…

Cum nu vreau să vă stric începutul acestui al doilea An Revoluționar, sau anul 1 După Marea Resetare, vă voi îndemna la un singur aspect: NU VĂ TEMEȚI!

Oricât de putini și de slabi suntem, cert este că suntem de partea bună a baricadei! Poate nu și a istoriei… dar,

#NuVăTemeți!

Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, pentru a trăi în temere din nou, ci aţi primit Spiritul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!” (Romani 8, 15).

Autor: Dan Chitic

Citiţi și:
Ce este Marea Resetare? Aşteptări reduse şi bio-tehno-feudalism
Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă
‘Marea Resetare’, respinsă de americani. Sondajul care arată că suveranitatea națională este superioară globalismului

 

yogaesoteric
17 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More