Întrebări interzise

Nu este ceva nou să spui că ideologia reprezintă un substitut pentru religie, un substitut meschin, grosolan și ruinător cultural. Dar este de asemenea un substitut pentru orice sistem coerent de gândire care pune problema realităților din jurul nostru, orice sistem plin de aspecte tranșante și sănătoase care rezistă reducționismului.

Un băiat care stă pe marginea unui pod ca să scuipe în pârâu sfidează orice feministă, indiferent de timp. Un țăran care rămâne treaz în mijlocul nopții ca să-și vadă vaca cum fată sfidează colectivismul. Dar cum îți poți da seama când ești condus de un tip special de nebun numit „ideologul”?

O să vă dau un singur indiciu. Este ceva mai mult decât faptul că răspunsul la întrebări este dinainte decis. Mai degrabă, este faptul că nu ai voie să întrebi foarte multe.

Nu poți veni cu o întrebare despre realitate sau despre credința creștină, pe care un sfânt important să nu o fi pus. Dar ideologul, deși pare plin de încredere în sine, ceva, un duh protector îi șoptește la ureche, că al său Kremlin e pe cale să se prăbușească. Următorul vânt ar putea să-l pună la pământ. De unde și groaza lui de întrebări.

Să vă dau câteva exemple.

„Dacă lumea ar deveni un pic mai caldă, de ce ar trebui să presupunem că acesta este ceva rău? Milioanele de hectare de pământ bogat din Canada și Rusia nu ar deveni arabile? Iar în zonele temperate nu ar crește producția?”

Nu știu răspunsul la această întrebare. Ce urmăresc să subliniez este că această întrebare merită să fie pusă, dar nimeni nu o pune. Vikingii obișnuiau să cultive grâu pe coastele Groenlandei. Avem documente scrise și legale pentru a dovedi aceasta. A fost rău atunci în Groenlanda?

„Face prezența femeilor în armată, în special în unitățile de luptă, mai eficientă armata – mai susceptibilă să câștige rapid și decisiv războaiele, cu mai puține riscuri de deces și accidente? Cum ar fi aceasta posibil, dacă femeile sunt copleșite de adolescenți la capitolul forță și viteză?”

Întrebarea a fost pusă, țin minte, în urmă cu 20 de ani, dar a fost ocolit răspunsul și astăzi nu mai poți pune această întrebare în armată fără riscul de a-ți pierde slujba. Dacă ești o figură publică și pui această întrebare, vei deveni o rușine națională pentru că ești considerat misogin. Cu toate acestea, întrebarea este necesar să fie pusă în mod clar. Poți avea propria politică. Nu poți avea însă propria biologie.

Sau propria natură umană. Camaraderia militară este generală și publică și aparține unui grup mic; erosul este exclusiv și privat. Erosul este mai puternic, pentru bine, în circumstanțele potrivite, pentru rău, în circumstanțe rele. Așadar, ce se petrece cu moralul atunci când erosul este introdus într-un grup mic în care ar fi necesar să predomine camaraderia? Nu întreba.

Acum să trecem la imigrație. Cât de multe întrebări nu ai voie să pui! „Câți imigranți ar fi indicat să primim în fiecare an? Care este influența lor asupra salariului clasei muncitoare? Nu contează deloc cultura imigranților? Sunt unii imigranți dintr-o anumită parte a lumii mai puțin susceptibili să se gândească la ei ca fiind în primul rând americani?” Sunt întrebări firești. Presupun răspunsuri diferite în contexte diferite. Sunt întrebări despre aspecte reale. Pare imposibil să ai o politică în domeniu dacă nu le pui, cu excepția situației în care acea politică este una simplă: să vină toată lumea. Dar, dacă atunci când pui una dintre aceste întrebări, ești etichetat drept rasist, atunci ai de-a face cu o respingere a realității, tipică pentru un ideolog.

„Dacă genul este un construct social, cum se face că fiecare cultură umană din istoria lumii a dezvoltat la fel masculinitatea și feminitatea?” Nu întreba. Sau și mai bine: „Dacă nu există diferențe intrinseci între bărbați și femei, ce sens mai are să spui că ești un bărbat într-un trup de femeie sau o femeie într-un trup de bărbat?” Mă rănești – încetează sau te denunț la autorități.

„Dacă este în neregulă ca vecinul tău să vorbească cu copilul tău despre sex fără știința ta, de ce ar trebui să fim mândri de faptul că un profesor le vorbește la 20 de copii despre asta, spunându-le aceleași idei?” Sau „ce cunoaștere specială despre sex ar putea avea profesorii de educație sexuală care să le ofere competența, ca să nu mai spunem nimic despre dreptul, de a-i sfătui pe copii în cele mai intime chestiuni?”

Vorbele sau ochii care clipesc neîncrezător îi pot face pe ideologi să dea iama la poliție. Nu putem întreba: „ce obiceiuri culturale au căpătat negrii americani încât să ajungă să o ducă atât de prost?” Sunt aceleași obiceiuri pe care le au și albii din clasa muncitoare, cu aceleași rezultate catastrofale. Cine este de vină? Încercați să sugerați că, natura umană fiind ceea ce este, există o vină care s-ar cuveni să fie împărțită, iar atunci veți fi numit oricum rasist, deși nu ați spus nimic care să nu se aplice tuturor.

„Nu sunt cumva unele culturi mai interesante decât altele, mai demne de a fi studiate și emulate, prin aceea că au o desfășurare mult mai amplă? Nu este Atena lui Socrate o cultură mai importantă – nu mai bună moral, ci mai importantă – decât Islanda păgână sau decât America post-creștină?” Puneți această întrebare la școală și vă puteți lua adio de la carieră.

„Dacă ești tolerant, nu înseamnă atunci că tolerezi ușor ceea ce percepi a fi rău, că ești greu de jignit, că le acorzi celorlalți privilegiul îndoielii? Cum ar putea atunci să înflorească toleranța când toată lumea urmărește pe toată lumea pentru cea mai mică jignire?” Siberia, pregătește-te căci sosim.

Ar fi firesc să fim liberi să punem orice întrebare. Nu sunt un ideolog al democrației. Sufragiul universal? Să dezbatem. Economie laissez-faire? Este clădită pe principii utilitariste pe care le resping. Laissez-faire sex? Clădit pe principii hedoniste și solipsiste pe care, de asemenea, le resping. Separația Bisericii de stat? Nu, mai degrabă separația guvernului de școală. Școală obligatorie? Pe cine ajută? Pe cine dezavantajează?

Să dezbatem. Să ne confruntăm cu realitatea. Dacă ești atât de sensibil încât simți că orice argument este o amenințare la adresa existenței tale, atunci nu ai ce căuta într-o dezbatere. Locul tău este într-o cameră capitonată. Noi, restul, nu avem ce căuta acolo.

Autor: Anthony Esolen

Citiți și:
Privatizarea ideologiei
Curentul „woke”: Totul să fie neapărat „pluri”, „multi”, „poli”
Corectitudinea politică este, de fapt, o aberantă negare a realității – Interviu cu Pascal Bruckner

yogaesoteric
19 octombrie 2021