Învățământul românesc și dreptul la învățătură ‒ bătaia de joc a clasei politice românești și a „reprezentanților aleși”

În condiţiile în care observăm toţi că a scăzut calitatea sistemului de învăţământ românesc, că apar din ce în ce mai multe conflicte în şcoli, atât între elevi, cât şi între elevi şi profesori, unele dintre ele grave, în Camera Deputaţilor se examinează în procedură de urgenţă două legi care modifică tot ce înseamnă sistem de învăţământ românesc.

Azi avem în vigoare o singură lege care reglementează tot sistemul de învăţământ din România ‒ Legea nr. 1/2011 (legea educaţiei naţionale), ea reglementând atât învăţământul preuniversitar, cât şi învăţământul superior.

În Parlamentul României s-au depus două proiecte de lege care:
– „sparg” reglementările din Legea nr. 1/2011 în două, un proiect reglementând învăţământul preuniversitar şi altul pe cel superior,
– abrogă Legea actuală nr 1/2011.

Cu toate acestea, având în vedere importanţa acestor noi proiecte de lege asupra întregii societăţi româneşti şi asupra copiilor români şi viitorului lor, aceste proiecte de lege se discută în Camera Deputaţilor pe repede înainte, adică în procedură de urgenţă.

Cele două proiecte de lege au fiecare dintre ele nişte sute de pagini.

Este vorba de:
– PL-x 253/2023 ‒ Proiectul Legii învățământului preuniversitar;
– PL-x 254/2023 ‒ Proiectul Legii învățământului superior

Aceste două proiecte iniţiate de Guvern:
– s-au depus la Camera Deputaţilor (prima cameră sesizată) la data de 05.04 2023
– s-a stabilit termen pentru depunere amendamente pe 18.04.2023
– s-a întocmit termen pentru depunere raport 26.04.2023.

Cu toate că se invocă în Expunerea de motive o reformă a sistemului de învăţământ, că procesul de consultare a fost amplu şi a durat 5 ani, cu o largă participare, conţinutul proiectelor de lege este varză.

Dovadă în acest sens este numărul semnificativ de amendamente formulate, fiind formulate şi câte 2-3 amendamente la câte un articol / alineat şi fiind introduse noi norme la numeroase articole.

De ex, PL-x nr. 253/2023 are 269 pagini în forma depusă de Guvern, iar fişierul cu centralizarea amendamentelor formulate are 569 pagini.

Un asemenea proiect de lege presupune:

– o analiză comparativă a normelor din conţinutul lui cu cele din legea actuală, ca să vezi ce se aduce nou,

– citirea integrală a proiectului ca să înţelegi raţionamentului noii legi, să vezi dacă are norme neclare, neprevizibile şi care este impactul noului raţionament şi noilor norme asupra sistemului de învăţământ, iar pentru asta este necesar să analizezi şi să coroborezi mai multe articole din forma propusă,

– analiza fiecărui amendament ca să vezi care este motivul invocat, dacă într-adevăr se impune modificată forma iniţială a articolului şi care este impactul asupra restului articolelor, dacă este necesar şi alte articole să fie modificate şi care va fi impactul asupra sistemului de învăţământ,

– dacă este necesar să fie modificate şi alte articole din proiect (chiar dacă nu s-au depus amendamente. De aia se analizează proiectele de legi în comisii, ca să se remedieze integral, nu să se uite numai pe amendamente, că poate în termenul scurt pentru amendamente nu s-au observat alte norme deficitare sau cu impact nefast).

Or, termenul de întocmire a raportului a fost 26 aprilie 2023. Adică în 3 zile era necesar să fie analizate cuvânt cu cuvânt nişte sute de pagini şi apoi gândit şi ce impact vor avea asupra învăţământului preuniversitar.

Domnilor deputaţi, gata!
Nu vă mai bateţi joc de tot ce este în ţara asta!
Nu vă bateţi joc de copii şi de educaţia lor!
Un sistem de învăţământ prost înseamnă cretinizarea poporului român!
Nu au ce să caute aceste proiecte de lege în procedura de urgenţă!
Nu pot fi analizate aceste proiecte de lege pe repede înainte, fără să vă pese de ce va scrie în forma pe care o adoptaţi!

Nu puteţi să ţineţi şedinţe în comisii fără a anunţa din timp data şedinţei, astfel încât persoane care sunt cu adevărat specializate în domeniul învăţământului şi cărora le pasă cu adevărat de ce se petrece cu el să aibă cunoştinţă de şedinţă, să poată să participe la ea şi să îşi exprime punctele de vedere atât pe forma propusă, cât şi pe amendamentele propuse, ca să vă explice care va fi impactul atât asupra calităţii sistemului de învăţământ, cât şi asupra educaţiei, psihicului şi evoluţiei reale a copiilor!

Nu puteţi nici să scrieţi în legile alea ce vreţi, nici să băgaţi ce amendamente vreţi şi nici să anunţaţi pe șestache numai pe unii care să vină şi numai să vă susțină aberaţiile, fără să aibă loc o analiză şi o dezbatere reală!

Este vorba de copii, de educaţia lor şi de viitorul poporului român!

Care este urgenţa analizei pe șestache şi pe repede înainte a acestor proiecte de lege?

Pl-x 253/2023: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20850

PL- X 254/2023: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20851

Autor: Avocat Elena Radu

Citiți și:
Alianța Părinților din România cere retragerea manualului „Egalitatea de gen. Predarea și integrarea în învățământul preuniversitar”
De asta vrea Câmpeanu reforma în învățământ? O elevă din Australia se crede pisică: profesorii o acceptă și susțin că e extrem de inteligentă(!)

 

yogaesoteric
16 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More