Isteria SIDA a anticipat isteria covid

În calitate de jurnalist veteran pe sănătate și știință, am un motiv special de disperare când văd daunele produse democrației, coeziunii sociale și mai presus de toate sănătății noastre de isteria globală dimprejurul covid-19. Greșeli similare au survenit când isteria cu privire la căderea sistemului imunitar, care a ajuns să fie numită SIDA, a înghițit lumea la sfârșitul anilor ’80 – iar 35 de ani mai târziu, acele greșeli rămân în cea mai mare parte nerecunoscute și necorectate, iar unii dintre autorii de atunci împing noua panică.

Mă simt cu atât mai frustrat cu cât, în calitate de corespondent medical al The Sunday Times, între anii 1985 și 1989, am pus umărul la răspândirea alarmei privind SIDA. Mai târziu, am cheltuit mai mulți ani în aceeași funcție la același ziar, urmărind să atrag atenția cu privire la munca unui mic grup de experți care includea oameni de știință laureați ai premiului Nobel, aflați în centrul luptei contra SIDA, care doreau să aducă la cunoștința oamenilor ideea că așa numitul Virus al Imunodeficienţei Umane (HIV) nu a fost niciodată dovedit din punct de vedere științific ca fiind cauza sindromului. Munca acestor oameni a fost mușamalizată aproape universal.

Teoria HIV a făcut ca o generație de tineri să pună semnul de egalitate între interacţiunile amoroase și moarte. Cu toate acestea, nu au apărut scuze, nu a fost făcută nicio investigație de către comunitatea științifică, nu a apărut nicio analiză în mass-media legată de o teorie atât de greșită. Mai mult, atunci când se decid măsurile de a contracara actuala epidemie covid-19, guvernele se bazează în mare măsură pe sfatul unor oameni de știință care au jucat un rol central în poziționarea greșită a țării noastre în problema SIDA.

Printre aceștia se numără Anthony Fauci, „Țarul SIDA”, care în calitate de director al Institutului Național de Boli Infecțioase și Alergii a gestionat o epocă în care s-au cheltuit câteva sute de miliarde pe cercetarea și tratamentul SIDA, inclusiv căutarea complet inutilă dar continuă a unui vaccin. Un alt nume este Sir Roy Anderson, actualul profesor de Boli Infecțioase la Imperial College din Londra. El a fost coautor al unui influent studiu de 150 de pagini publicat de Royal Society în septembrie 1989, în care analiza SIDA și făcea predicții legate de răspândirea ulterioară. Celălalt coautor a fost Sir David Cox, profesor de statistică la Imperial timp de mai bine de 20 de ani, care s-a retras între timp.

Predicțiile au fost greșite, după cum a demonstrat-o într-o analiză înaintată Societății în 1990 de către regretatul profesor Gordon Stewart, unul dintre membrii cei mai distinși, cu o carieră dedicată sănătății publice. În opinia sa, eroarea apărea din cauza faptului că modelul statistic folosea două presupoziții false. Prima dintre acestea era: cauza esențială a SIDA este HIV. A doua: virusul se răspândește deja heterosexual, dincolo de grupul originar susceptibil de homosexuali cu multiplii parteneri și toxicomani, și va duce la o pandemie globală.

Stewart, unul din primii consultanți ai OMS în problema HIV, a făcut propriile predicții care s-au dovedit a fi aproape identice cu ceea ce s-a petrecut. În pofida unei aparente răspândiri a HIV, SIDA apărea acolo unde a și început, i.e., în subgrupuri de populație al căror comportament sau ghinion îi făcea să aibă un risc înalt de expunere la infecții diverse, droguri, traume și scăderea imunității, ceea ce contribuia la simptomatologia diversă din cadrul complexului de boli numite SIDA.

Royal Society, Academia Națională de Științe a Marii Britanii, l-au plimbat pe Stewart vreme de patru ani până când raportul său a fost într-un final respins. A fost o trădare atât a oamenilor, cât și a științei. „Venind din partea principalului organism științific al țării, este o situaţie foarte neplăcută. Royal Society a convocat întâlnirea unde s-au făcut acele predicții greșite. Ei sunt obligați să îndrepte situația”, mi-a declarat Stewart înainte de moartea sa în 2016.

La fel ca și acum, una dintre consecințe a fost o alocare greșită a banilor în detrimentul nevoilor medicale genuine. Un raport din 1993 al Universității de afaceri Northumbria a descoperit că pentru fiecare deces de SIDA autoritățile cheltuiau în medie aproximativ 290.000 de lire sterline pe prevenirea și cercetarea HIV, prin comparație cu cele 50 de lire pentru fiecare deces cauzat de boli de inimă. Multe regiuni din Anglia aveau cu mult mai mulți lucrători în domeniul SIDA decât pacienți.

În anul 1985 un raport al Școlii Regale de Medicină estima că în șase ani un milion de britanici vor avea SIDA „dacă boala ucigașă nu va fi pusă în frâu”; cazurile de SIDA cumulate an cu an erau în 1990 sub 5000. Astăzi, în Marea Britanie mor mai mulți oameni căzând pe scări decât din cauza SIDA. Chiar și aceste decese ar fi putut fi evitate dacă adevărata natură a bolii ar fi fost recunoscută.

Descoperirile și recomandările lui Stewart nu au fost publicate nici de OMS. Abia în iunie 2008, la 25 de ani de la începerea panicii legate de SIDA, organizația a recunoscut într-un final că amenințarea unei pandemii printre heterosexuali a luat sfârșit, deși continua să susțină că Africa Sub-sahariană era devastată de boală. În fapt, Africa a fost și este una dintre cele mai mari victime ale iluziilor din jurul SIDA, după cum am aflat când ziarul m-a trimis acolo ca să aflu ce se petrece.

Reportajele mele în care arătam că resurse importante erau direcționate greșit către o epidemie imaginară creată de un test „HIV” nevalidat au pus pe jar establishmentul științific și medical din Marea Britanie, dar nu au fost niciodată respinse. Cum pot oamenii de știință, la care noi privim cu atâta venerație, să greșească atât de grav? Răspunsul: sunt ființe umane ca noi toți, restul.

Una dintre lecțiile definitorii care ar fi putut fi trase din istoria SIDA este că nu există ceva sfânt precum „informațiile” sau „știința” care să impună un anumit mod de acțiune, în pofida a ceea ce susțin acum prim-ministrul și ministrul Sănătății. Contează felul în care sunt interpretate datele, iar din acest punct de vedere guvernul Marii Britanii are o perspectivă foarte îngustă și datată.

Pe lângă grupul de la Imperial College, care era necesar să fie concediat de mult din cauza erorilor legate de SIDA, Sir Patrick Vallance, principalul consilier științific al guvernului, cu greu poate fi văzut ca o persoană obiectivă. Până în urmă cu doi ani, a fost președinte al departamentului de cercetare și dezvoltare de la GlaxoSmithKline, gigantul farmaceutic cu care guvernul britanic a semnat o înțelegere legată de vaccinul contra covid-19. (El are, de asemenea, acțiuni în valoare de 600.000 de lire sterline la companie.) GSK afirmă cu mândrie că noile medicamente contra „infecției cu HIV”, printre altele, au fost dezvoltate sub conducerea sa.

De asemenea, profesorul Chris Whitty, cealaltă figură științifică de pe lângă guvern, este fost profesor la London School of Hygiene & Tropical Medicine, care a jucat un rol important în răspândirea fricii HIV/SIDA în Africa, acolo unde adevărații ucigași sunt malnutriția și lipsa tratamentelor pentru boli cu tradiție în zonă.

Boris, dacă îți pasă cu adevărat, ascultă te rog vocile din Cabinet care nu te împing să produci și mai multe pagube vieții britanice sub pretextul fictiv că acest virus micuț amenință întreaga umanitate. Și scapă de consilierii tăi științifici. Sunt niște oameni decenți la Centrul pentru Medicina bazată pe Dovezi de la Oxford!

Neville Hodgkinson

 

Citiți și:
Dispozitivul uluitor al doctorului Beck, care vindecă SIDA şi toate infecţiile
Crearea virusului HIV/SIDA

 

  

yogaesoteric
13 aprilie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More