Istoric şi tradiţie

Motto: „Jocul (LILA) al naşterii şi al dispariţiei lumilor este un act al Voinţei Fiinţei Supreme,
care se află dincolo de substanţă (PRADHANA) sau spirit (PURUSHA), de manifestat (VYAKTA)
 sau de nemanifestat (AVYAKTA), sau de timp (KALA). Timpul Fiinţei Sureme nu are nici început, nici sfârşit.
Iată de ce naşterea, durata şi resorbţia lumilor nu se opreşte niciodată. În momentul resorbţiei nu mai există nici zi, nici noapte, nici spaţiu, nici pământ, nici obscuritate, nici lumină, nimic altceva decât Fiinţa însăşi,
dincolo de percepţiile simţurilor sau de gândire.” (VISHNU PURANA, I, 18-23)

Şivaismul, religie a vechilor dravidieni, a rămas de-a lungul mileniilor o religie populară. El străbate erele, ciclurile temporale. Conceptele sale metafizice, cosmologice şi ritualice au fost păstrate şi proliferate de comunităţile de asceţi rătăcitori ce trăiau la marginea societăţii, pe care arienii invadatori îi numeau cu dispreţ YATI (rătăcitori), VRATYA (oameni în afara castelor) sau AJIVIKA (cerşetori). Şivaismul nu este un sistem unic, ierarhic. El implică mai multe tradiţii, mari şi mici. În sensul său cel mai larg, şivaismul este viaţa însăşi.

Distrugerea umanităţii, în conformitate cu tradiţia puranică milenară, nu poate avea loc decât atunci când raţiunea sa de a fi este depăşită, atunci când neamurile s-au pervertit prin amestecul raselor şi când tradiţia cunoaşterii oculte nu-şi mai găseşte nici un recipient pentru a fi primită şi transmisă mai departe ca moştenire spirituală.

În măsura în care anumite fiinţe umane vor şti să inverseze tendinţele lumii moderne, regăsind modalităţile de viaţă şi de gândire conforme cu adevărata lor natură, spirituală, “scadenţa” aparent inevitabilă ar putea fi întârziată sau, cel puţin, câteva grupuri de fiinţe umane ar putea să scape cataclismului şi să participe la formarea umanităţii viitoare şi a noii vârste de aur. Noua eră ar trebui să apară după următorul cataclism planetar, după cum se atestă în scrierile şivaite. Nu este deci inutil pentru fiinţele umane să urmărească să se “izoleze” de tentaţiile joase ale lumii actuale şi să regăsească valorile autentice şi virtuţile asupra cărora insistă învăţătura esoterică. După aceste scrieri (AGAMA), supravieţuirea noastră mai mult sau mai puţin îndelungată nu depinde decât de revenirea la preceptele religioase, morale şi sociale legate de şivaism (înţeles aici într-un sens mai larg, ca abordare directă a Lui Dumnezeu). Învăţăturile şivaismului constituie germenii Erei de Aur a umanităţii viitoare. La fel, o serie întreagă de linii spirituale revin la viaţă după o perioadă îndelungată de platitudine. Budismul Mahayana, cel tibetan, a ajuns să reîncorporeze numeroase aspecte filosofice, ritualice şi chiar erotice ale şivaismului şi astfel s-a reintegrat într-o anumită măsură tradiţiei ancestrale. El oferă deci o cale alternativă. De-a lungul primelor secole ale erei creştine, creştinismul mistic şi eliberator al gnosticilor timpurii s-a transformat treptat într-o religie dogmatică, moralistă şi puritană, care s-a depărtat treptat de învăţăturile lui Iisus, la fel cum în India, de exemplu, vişnuismul dogmatic s-a substituit treptat şivaismului plin de viaţă. Apariţia recentă a numeroase texte ale Gnozei, foarte apropiate concepţiilor şivaite şi a evangheliilor pe care Biserica le-a îndepărtat şi le-a proclamat apocrife, constituie un preambul fericit pentru viitor. Ceea ce s-a produs de fapt în timp, la un nivel mai profund, nu a fost decât o înlocuire a religiilor aşa-zise “ale acceptării” cu religii aşa-zise “ale negării”, negarea şi acceptarea referindu-se la viziunea umană asupra manifestării şi vieţii. Spre deosebire de celelalte linii spirituale, tantrismul (şivaismul fiind aici un veritabil vârf de lance) şi într-o anumită măsură şi taoismul au fost căi care au considerat întotdeauna că “Totul (manifestarea) este Conştiinţă (Divină)”.

Perioada actuală prezintă anumite semne ale unei reveniri la valorile şivaite şi dionisiace care pot anunţa o salvare spirituală din posibilul sfârşit apocaliptic al lui Kali Yuga. Unul din fenomenele cele mai importante ale epocii actuale este restabilirea unei unităţi între cercetarea ştiinţifică şi studiile cosmologice, un efort pentru a înţelege natura lumii care prezintă o continuitate între fizic, metafizic şi spiritual şi se opune dogmatismului religiilor inspirate de Arihat (vezi subcapitolul „Legende despre viitor”).

Sfârşitul lui Kali Yuga este o perioadă în mod particular favorabilă căutării ştiinţei adevărate. “Anumiţi oameni vor atinge înţelepciunea în timp scurt, deoarece meritele obţinute într-un an din TRETA YUGA pot fi obţinute într-o zi în KALI YUGA.” (SHIVA PURANA, 5.1., 40-40)

“La sfârşitul lui KALI YUGA, Zeul SHIVA se va manifesta pentru a restabili calea justă sub o formă secretă şi ascunsă.” (LINGA PURANA 1.40.12)

Poarta care duce pe calea înţelepciunii se întredeschide. Oamenii vor avea oare discernământul necesar şi curajul de a se angaja şi de a încetini astfel scadenţa?

yogaesoteric