Itinerariul straniu al unui copil ce a fost inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (IV)

Citiţi a treia parte a acestui articol
 


R:
Dacă ar fi să facem o paralelă cu celebrul serial Stargate, am putea oare să ne gândim că în unele din serialele ce sunt prezentate la televizor transpar totuşi anumite aspecte care sunt adevărate?

CPSN: Da, ceea ce aţi spus este întru totul adevărat. Încă din anii ’70 au început să fie difuzate anumite seriale TV, care în mod indirect dezvăluiau anumite adevăruri. Îmi aduc bine aminte de renumitul serial Star Treck care a fost difuzat mult timp şi care prezenta deja în premieră anumite adevăruri, pe care la vremea respectivă lumea era departe de a şi le putea imagina. Vă mărturisesc că eu personal am recunoscut în acest serial, în proporţie de peste 85%, o mulţime de adevăruri, despre care în felul acesta se dezvăluia destul de mult sau erau indirect arătate.

La vremea respectivă chiar m-am gândit că de fapt aşa-zişii „iluminaţi” vroiau ca lumea să devină din ce în ce mai interesată de anumite lucruri şi să reuşească să înţeleagă într-un mod indirect ceea ce nu i se putea spune sau dezvălui într-un mod deschis. Mai târziu au apărut episoadele serialului Stargate şi atunci mi-am dat seama că nu mă înşel, pentru că eu recunoşteam chiar foarte bine ceea ce se arăta acolo şi de atunci pentru mine nu a mai existat nicio îndoială că elita aşa-zişilor „iluminaţi” vroia ca lumea să ştie despre toate acestea, însă fără ca să i se spună despre aceste adevăruri într-un mod sincer şi evident. Acum sunt chiar sigur că multe filme de acest gen au fost realizate de-a lungul timpului în acelaşi scop, pentru a trezi cât mai mult, dar într-un mod indirect, interesul oamenilor. Se pare că încă de pe atunci, mulţi oameni care erau suficient de inteligenţi au înţeles că toate acestea nu erau de fapt difuzate chiar degeaba… Ţin însă să subliniez că, în viziunea mea, toate acestea nu sunt deocamdată de ajuns. Ar trebui neapărat ca întreaga umanitate să se trezească din somnul letargic în care a fost în mod intenţionat împinsă şi în care este actualmente în mod intenţionat menţinută. Consider că acest proces de trezire a imensei majorităţi a fiinţelor umane trebuie să aibă loc urgent, căci aceasta este mai mult ca niciodată necesar. Am descoperit în felul acesta că serialul Stargate arată într-o proporţie de 85% adevăruri ce sunt păstrate strict secrete atât despre existenţa altor rase, cât şi despre anumite tehnologii ultrasecrete şi despre multe alte aspecte care deocamdată sunt păstrate secrete. Este de la sine înţeles că în astfel de seriale, cât şi în anumite filme, totul este prezentat astfel încât să lase impresia că este vorba doar despre nişte scenarii ştiinţifico-fantastice, dar cu toate acestea, anumite adevăruri ce sunt păstrate secrete sunt indirect dezvăluite prin intermediul anumitor efecte speciale.

Anumite studiouri cum ar fi Hollywood, Vancouver etc. au fost create mai ales în acest scop şi acesta este rolul lor. Dincolo de anumite seriale sau filme ce sunt special realizate, realitatea acestor descoperiri secrete există totuşi. În felul acesta, cei care sunt inteligenţi îşi pot da seama că multe dintre aceste aspecte, ce sunt prezentate ca fiind ştiinţifico-fantastice, există de fapt în realitate şi, prin intermediul unor astfel de filme sau seriale TV, cei cu mintea pătrunzătoare îşi dau seama de anumite „trucuri“ la care recurg aşa-zişii „iluminaţi“ şi în felul acesta reuşesc să cunoască o anumită realitate pe care ei ne-o ascund în permanenţă. Această modalitate ascunde însă şi alte posibilităţi, care sunt nebănuite de masele de fiinţe umane ignorante şi letargice. Dincolo de toate acestea, se ştie chiar foarte bine în aceste medii secrete că au fost deja elaborate tehnologii ultrasofisticate care devansează cu peste 250 de ani tehnologiile pe care le cunoaştem la ora actuală. Astfel de tehnologii avansate sunt păstrate strict secrete şi este evident că ele nu vor fi accesibile pentru această generaţie.

Trebuie însă să ştiţi că aceste tehnologii sofisticate sunt perfecţionate lună de lună, an de an şi la ora actuală o parte din aceste tehnologii avansate au început deja să fie folosite în secret la distrugerea masivă a populaţiei planetei Pământ prin intermediul unui genocid ce a fost deja decis şi care vizează uciderea a peste 5 miliarde de fiinţe umane. Actualmente, aşa-zişii „iluminaţi” folosesc deja din plin aceste tehnologii avansate pentru a face cât mai repede posibilă eliminarea a peste 90% din populaţia acestei planete. Spre exemplu, noi ştim că gigantica instalaţie HAARP este deja utilizată  în secret  fie pentru a declanşa punctual cutremure în anumite zone ale globului, fie pentru a provoca schimbări climatice devastatoare, cu consecinţe teribile, fie pentru a declanşa de la distanţă felurite mişcări sociale anarhice sau nişte aparente revoluţii, prin focalizarea constantă şi  sistematică a anumitor energii psihotronice negative (malefice – nota traducătorului, n.t.) ce declanşează în masele naive de fiinţe umane reacţii haotice, distructive, anarhice. Conştientizând în felul acesta toate relele ce pot fi declanşate prin intermediul instalaţiei HAARP, putem să înţelegem cum sunt de fapt provocate şi cum sunt după aceea susţinute aşa-zisele „revoluţii spontane” care au izbucnit în ultima vreme, rând pe rând, în unele ţări arabe. În felul acesta este cu putinţă să ne dăm seama că astfel de aplicaţii psihotronice negative (malefice – n.t.) pot fi cu uşurinţă dezlănţuite şi apoi întreţinute cu ajutorul instalaţiei HAARP. Ajungem astfel să înţelegem cum este cu putinţă ca în anumite situaţii, ce sunt în mod evident dramatice şi revoltătoare – aşa cum sunt acelea care au apărut deja în anumite state din SUA –, milioane de oameni să se complacă într-un mod bizar într-o stare de sărăcie aproape incredibilă şi să rămână într-o stare somnolentă, hipnotică, letargică chiar şi atunci când drepturile lor elementare le sunt lezate, fără să schiţeze niciun gest de revoltă şi complăcându-se în cele mai precare condiţii de viaţă, pe care în mod incredibil le acceptă fără să crâcnească.

În schimb, în alte zone ale lumii, cum ar fi spre exemplu în Libia, unde condiţiile de trai erau mult mai bune, brusc şi aproape inexplicabil, a apărut o revoltă ce este nejustificată şi în mod evident aberantă. Cei care sunt capabili să pătrundă dincolo de aparenţe sesizează cu uşurinţă aceste aspecte stranii şi îşi dau seama că de fapt ceea ce se petrece acolo este declanşat de la distanţă, printr-o sistematică focalizare prealabilă a anumitor energii psihotronice negative (malefice – n.t.) asupra teritoriului unei anumite ţări. Dată fiind starea de ignoranţă în care imensa majoritate a fiinţelor umane se află, astfel de realităţi paranormale, ce sunt evidente, par a fi imposibile, căci cel mai adesea, chiar şi atunci când unele dintre acestea sunt, arareori, dezvăluite, ele depăşesc cu mult nivelul de înţelegere al oamenilor obişnuiţi.

Destul de puţine fiinţe umane ştiu la ora actuală că, spre exemplu, câmpurile de undă ale telefoniei mobile au totuşi efecte dezastruoase, profund nefaste şi de lungă durată nu numai asupra trupului şi asupra creierului, ci chiar şi asupra mentalului şi a psihicului fiinţelor umane. Cu toate acestea, datorită prostiei şi inerţiei în care se complac, marea majoritate a oamenilor preferă să ignore aceste adevăruri grave şi, în numele unui aşa-zis „confort”, pe care îşi imaginează ei că îl oferă telefoanele celulare – împreună cu câmpurile lor profund nocive, ce sunt întreţinute fără încetare prin intermediul binecunoscutelor reţele de antene (este vorba de releele companiilor de telefonie mobilă care acoperă la ora actuală cea mai mare parte a spaţiului şi a teritoriului planetei Pământ – n.t.) –, preferă să se lase influenţaţi într-un mod nociv şi, în plus, acceptă indirect să fie spionaţi şi chiar monitorizaţi de la distanţă atunci când folosesc zi de zi şi noapte de noapte telefoanele celulare, care par a fi banale şi care, mai mult decât atât, au ajuns să ni se pară de neînlocuit. Pentru noi, cei care ştim chiar foarte bine toate acestea, este tragic să constatăm că sărmanele fiinţe umane năuce şi letargice, care sunt în mod evident prostite şi abil manipulate, au devenit deja sclavele inconştiente ale acestui aşa-zis „modernism” în care trăiesc şi pentru care plătesc lunar, cu multă docilitate, importante sume de bani, deşi toate aceste aşa-zise comodităţi le afectează grav nu numai sănătatea, ci şi bunăstarea lăuntrică.

La ora actuală, pentru noi este evident că din ce în ce mai multe fiinţe umane sunt deja într-un mod inconştient şi insidios înlănţuite, prin zeci de lanţuri nevăzute, de computere, de laptopuri, de telefonia mobilă, de internet şi de alte dispozitive electronice ale căror scopuri ascunse sunt cel mai adesea nocive şi chiar dezastruoase, atât pentru sănătatea lor, cât şi pentru echilibrul lor psihic. Toate aceste efecte nocive, ce generează apoi pas cu pas o mulţime de schimbări în rău la nivelul trupului, sunt cu atât mai virulente şi mai sigure în ceea ce priveşte consecinţele lor nefaste, dacă avem în vedere că potenţialul distructiv al acestor unde invizibile, în care suntem vrând-nevrând îmbăiaţi clipă de clipă, nu le este cel mai adesea cunoscut oamenilor. Atunci când sunt în mod abil manipulaţi şi condiţionaţi prin intermediul obişnuinţelor rele, din ce în ce mai mulţi oameni ignoranţi şi inconştienţi devin apoi sclavii letargici ai acestor dispozitive distrugătoare, ce ajung să-i obsedeze. Câte fiinţe umane de pe această planetă sunt capabile să-şi dea seama la ora actuală de aceste adevăruri cutremurătoare, pe care clipă de clipă le trăim cu toţii?

Gradul evident de dependenţă – care în unele cazuri ajunge până la obsesie – pe care deja îl simt faţă de astfel de gadgeturi (dispozitive) electronice din ce în ce mai multe fiinţe umane atinge actualmente niveluri atât de ridicate, încât mulţi oameni gândesc deja că nu se mai pot lipsi de ele, cu toate că toate aceste gadgeturi îi vlăguiesc, şi îi scufundă treptat într-o stare de obnubilare, de inerţie, de inconştienţă. În cele din urmă, toate acestea le creează, prin intermediul obişnuinţelor funeste, impresia falsă că nu se mai pot lipsi de ele, tocmai datorită faptului că modul lor de viaţă superficial, artificial şi toxic se bazează în totalitate pe aceastea.

Câte dintre fiinţele umane care trăiesc acum pe această planetă sunt în această clipă capabile să îşi dea seama că Fiara cea înfricoşătoare despre care se vorbeşte pe larg în Apocalipsă este şi rămâne combinaţia sinistră, malefică şi hibridă a computerelor cu internetul? Reţeaua uriaşă a internetului, ce cuprinde deja la ora actuală întreaga planetă, se poate asemăna cu o pânză omniprezentă de păianjen, iar oamenii ce se lasă din ce în ce mai des prinşi în ea, se comportă fără să-şi dea seama întocmai aşa cum se lasă prinse în pânza unui păianjen, unele vietăţi naive şi inconştiente. Apoi, la scurt timp după ce sărmana victimă lunecă şi se lasă prinsă în această „pânză tentantă”, un gigantic păianjen satanic, nevăzut, ce există în mod cert în cadrul acestei reţele gigantice, îi suge în mod insidios vlaga, bucuria de a trăi cu adevărat şi viaţa. Datorită inconştienţei şi prostiei în care se complac, multe fiinţe umane ce sunt deja dependente de internet petrec zi de zi, ore importante ale vieţii lor în aceasta bizară „pânză de păianjen a internetului” care îi face să se scufunde din ce în ce mai adânc într-o existenţă virtuală, care dincolo de aparenţe este o translaţie inconştientă şi ispititoare în straturile joase, inferioare ale lumii de dincolo (această lume de dincolo nu este altceva decât Universul Astral ‒ n.t.). În felul acesta, cei obsedaţi de internet simt imperios nevoia să-şi administreze zilnic doza de aşa-zisă navigare virtuală sau de chat şi „trăiesc” excesiv de mult în locul vieţii reale o bizară existenţă virtuală care, dincolo de aparenţe, este efemeră, inutilă şi iluzorie. Lunecând apoi pe nesimţite într-o stare evidentă de dependenţă, de letargie şi de moarte a sufletului, astfel de obsedaţi ai internetului se complac în această stare de zombi şi apoi uită să mai trăiască, lăsându-se zi de zi fermecaţi de mirajele nocive şi iluzorii ale lumii virtuale. Câte fiinţe umane dintr-o sută sunt actualmente capabile să îşi dea seama că de fapt, atunci când rămân pironite în faţa ecranului (fie al unui computer, fie al unui laptop), ele sunt totodată influenţate în rău, într-un mod insidios, direct proporţional cu timpul pe care îl petrec fiind „absorbite” în faţa unui astfel de ecran? Cu toate acestea, atât internetul, cât şi computerele împreună cu telefonia mobilă emană fără încetare o energie nefastă, pe care o putem numi magică şi care facilitează insinuarea gradată a anumitor influenţe nocive atât în trupul, cât şi în conştiinţa fiinţelor umane receptive.

Atunci când astfel de energii nocive se acumulează în câmpul energetic al fiinţei umane şi la un moment dat este depăşită o anumită limită, se ajunge ca acea fiinţă să devină dependentă şi tocmai de aceea ea simte în mod imperios nevoia să-şi administreze doza nocivă zilnică fie de internet, fie de computer sau simte nevoia unor interminabile discuţii fără rost pe telefonul mobil. Cu toate acestea, atunci când astfel de adevăruri zguduitoare sunt dezvăluite pe ici pe colo, marea majoritate a fiinţelor umane se mulţumesc să ridice neputincioase din umeri, considerând datorită smintelii în care se complac, că atât telefonia mobilă, cât şi internetul sunt un „rău necesar”. Apoi, atunci când mulţi dintre aceşti obsedaţi se îmbolnăvesc de cancer, ei sunt tentaţi să pună totul pe seama „hazardului”, fără a bănui că una dintre cauzele majore ale morţii lor premature o reprezintă câmpurile nocive ale telefoniei mobile, care ne inundă actualmente pe toţi, 24 de ore din 24, fără a ne da seama de efectele dezastruoase care apar în decursul timpului pentru cei mai mulţi dintre noi. Este cu putinţă ca unii dintre cei care vor afla toate acestea să se grăbească să afirme fie că aberez, fie că exagerez. Cu toate acestea, dacă vor analiza într-un mod atent şi judicios toate aceste afirmaţii, vor descoperi până la urmă că tot ceea ce susţin este real şi, mai mult decât atât, ei îşi vor putea da seama că în felul acesta noi toţi suntem pe ascuns afectaţi, suntem în final îmbolnăviţi şi, fără să ne dăm seama, suntem aduşi într-o stare de inerţie ce este abil programată, datorită acestor câmpuri malefice de unde în care ne scăldăm cu toţii neîncetat în ultima vreme.

R: În conformitate cu părerea dumneavoastră, cât şi în strânsă legătură cu ideile pe care le expuneţi, s-ar părea că modul nostru actual de viaţă ne înlănţuie din ce în ce mai mult, într-o manieră insidioasă, într-o formă cât se poate de periculoasă de sclavie oarbă?

CPSN: Fie că ştim, fie că nu ştim, trăim deja vremuri apocaliptice şi cam totul se petrece întocmai aşa cum am arătat. Este evident că acum, în aceste vremuri zbuciumate pe care le trăim, suntem expuşi clipă de clipă cu toţii anumitor câmpuri energetice nefaste, care îi influenţează din ce în ce mai mult pe oameni, într-un mod viclean. Aşa cum arătat în cadrul acestui interviu, astfel de câmpuri energetice nocive nebănuite sunt vehiculate cel mai adesea fie de telefonia mobilă, fie de instalaţia HAARP, fie de anumiţi sateliţi, fie de emisiunile TV, fie de anumite unde radio, fie de energiile scalare, fie de nebănuitele energii psihotronice care scaldă, am putea spune, în permanenţă şi în simultaneitate spaţiul acestei planete, generând fiecare dintre ele anumite efecte negative (malefice – n.t.) în sărmanele fiinţe umane, care cel mai adesea nici măcar nu bănuiesc de unde li se trag suferinţele şi tulburările care le apar şi care apoi se agravează. În multe situaţii, aceste energii invizibile în care ne scăldăm cu toţii ne fac să intrăm în conflict cu noi înşine sau ne împing, prin intermediul unor pulsiuni ce sunt la prima vedere inexplicabile, să intrăm în conflict cu semenii noştri.

Astfel de câmpuri invizibile de forţă îi fac pe mulţi oameni să se lase influenţaţi şi chiar subjugaţi de anumite forţe obscure, malefice despre a căror existenţă marea majoritate a oamenilor nu ştiu mai nimic. Tocmai de aceea, marea majoritate a oamenilor de pe această planetă sunt şi rămân cel mai adesea o pradă atât de uşoară pentru astfel de influenţe care sunt invizibile şi nebănuite. La ora actuală extrem de puţine fiinţe umane sunt capabile să îşi dea seama de impactul nociv pe care îl declanşează în trupul şi în sistemul lor nervos expunerea neîncetată la anumite câmpuri de undă electronice care, din nefericire, la ora actuală au ajuns deja să fie omniprezente. Mai mult decât atât, datorită anumitor obiceiuri nocive, insidioase care ne sunt inoculate fie prin intermediul internetului, fie prin intermediul jocurilor năucitoare pe computer, atât mentalul, cât şi creierul oamenilor este în mod gradat invadat şi apoi ajunge să fie pas cu pas „capturat” şi posedat chiar fără voia lor. Ulterior, prin intermediul energiilor invizibile radio, electromagnetice, scalare, psihotronice sau de altă natură, în care le sunt scăldate fără încetare sistemul nervos şi mai ales creierul, fiinţele umane sunt „integrate” fără să-şi dea seama într-o ciudată reţea, prin intermediul unor procese nebănuite de interferenţă. În felul acesta, multe fiinţe umane ignorante şi inconştiente sunt preluate şi apoi invadate de astfel de influenţe invizibile nefaste.

Datorită mai ales ignoranţei şi insensibilităţii în care cei mai mulţi dintre ei se complac, oamenii nici măcar nu-şi dau seama că ar trebui să lupte împotriva unui duşman viclean, care este în acelaşi timp nebănuit, invizibil şi foarte puternic. La ora actuală, noi, cei care am lucrat sau lucrăm în aceste domenii, în cadrul cărora se realizează anumite experimente secrete, ştim chiar foarte bine că atunci când se urmăreşte ca oamenii să fie controlaţi în masă, fie spre a fi împiedicaţi să gândească într-un anume mod, care nu este dorit absolut deloc, fie pentru a li se declanşa anumite reacţii  în mod evident malefice sau chiar vicioase, ce le sunt provocate de la mare distanţă, este pentru aceasta suficient să le fie influenţat pentru un anumit interval de timp creierul, prin intermediul anumitor unde ce transferă în trupul lor anumite mesaje energetice specifice, care apoi îi fac până la urmă să devină şi să rămână o masă de fiinţe umane ce este amorfă, inertă, blazată, somnolentă şi care ulterior se complace într-o evidentă stare de prostraţie, de năuceală şi de indiferenţă. Extrem de puţine fiinţe umane ştiu că la ora actuală este deja cu uşurinţă posibil să fie împrăştiată rapid, prin intermediul anumitor energii psihotronice, o imensă manifestaţie de protest pe care eventul o realizează un grup de oameni ferm hotărâţi să facă aceasta. Pentru a reuşi împrăştierea unei astfel de demonstraţii de protest, prin intermediul unor mijloace psihotronice, în prealabil vor fi focalizate asupra acelei mase anumite câmpuri energetice psihotronice care sunt programate să le genereze fie o stare acută de plictiseală, fie o stare acută de frică inexplicabilă, fie o stare de angoasă, cărora acel grup nu le va putea rezista. În astfel de situaţii cel puţin ciudate, se observă că, fără niciun fel de intervenţie poliţienească, poate fi în mod inexplicabil anihilată şi apoi împrăştiată o anumită demonstraţie ce este realizată în masă sau un miting de protest care în urmă cu ceva vreme ar fi provocat fiori de groază în fiinţa unui dictator crud şi încăpăţânat.

Dat fiind faptul că aceste influenţe psihotronice, modulate sunt invizibile, deoarece ele se exercită prin intermediul anumitor câmpuri de forţă ce sunt declanşate de la distanţă, prin intermediul anumitor tehnologii sofisticate, marea majoritate a fiinţelor umane, care habar n-au despre toate acestea, sunt incapabile să înţeleagă, să conceapă sau măcar să bănuiască că astfel de tehnologii psihotronice există şi, mai mult decât atât, sunt folosite, cel mai adesea în secret. Noi, cei care am lucrat în cadrul unor astfel de programe secrete care se realizează în anumite laboratoare ştim că deja au apărut tehnologii noi, ultrasofisticate, care au început deja să fie utilizate pe scară din ce în ce mai mare, pentru ca întreaga umanitate să fie împinsă pe nesimţite într-o anumită capcană, prin intermediul unor astfel de câmpuri psihotronice, ce trebuie să o seducă şi să o subjuge aproape în totalitate, pentru a o prinde în anumite curente de opinie aberante, îndobitocitoare, pe care cei naivi şi „duşi cu pluta” obişnuiesc să le numească „moda zilei”. Astfel de curente de opinie planetare care sunt în mod evident năucitoare şi care cel mai adesea orientează energiile şi aspiraţiilor maselor de fiinţe umane în direcţii inferioare pot fi declanşate cu uşurinţă de la distanţă prin intermediul unor astfel de instalaţii psihotronice, care apoi le induc şi le „implementează” în masele imense de fiinţe umane, făcându-le să devină obişnuinţe colective. În felul acesta sunt făcute să apară, şi apoi sunt întreţinute anumite mode, din ce în ce mai urâte şi mai năucitoare, fie în muzică, fie în artă, fie în cinematografie, mode care subjugă apoi şi orientează într-o direcţie vicioasă, inferioară, distructivă sau aberantă conştiinţele multor fiinţe umane ce se lasă seduse şi manipulate de astfel de influenţe psihotronice. În felul acesta apar anumite mode care sunt îmbrăţişate fără discernământ de către tineri. Un exemplu sugestiv de acest gen este moda tatuajelor şi a piercing-urilor care, dincolo de aparenţe, este o evidentă proliferare a primitivismului tribal, a anumitor forme de magie neagră, a anumitor practici satanice şi a masochismului deghizat, care în felul acesta seduce un număr foarte mare de fiinţe umane naive şi inconştiente. Satanismul care invadează la ora actuală muzica este un alt exemplu edificator de acest gen. Toate aceste influenţe invizibile, ce se realizează prin intermediul unor instalaţii psihotronice foarte puternice, care acţionează punctual de la distanţă, vor lua o amploare din ce în ce mai mare de acum încolo.

Toate acestea şi multe alte aplicaţii de acest gen, care pot fi exercitate de la distanţă prin intermediul unor instalaţii psihotronice adecvate, se vor construi în viitorul apropiat din ce în ce mai mult, pentru a se obţine în felul acesta o abjectă victorie asupra fiinţelor umane ce trăiesc pe această planetă. Dat fiind faptul că cel mai adesea oamenii nici măcar nu concep că aşa ceva este cu putinţă, ei sunt şi rămân nişte victime inconştiente, deoarece, în plus, ei nu sunt niciodată în stare să observe ceva din toate acestea. Dacă se va continua tot aşa, vom vedea că o mulţime de decizii şi acţiuni ale anumitor guverne, care în urmă cu ceva vreme ar fi fost de neconceput, vor fi în mod ciudat acceptate în totalitate, fără niciun fel de revoltă, fără uimire, fără nicio împotrivire, ca şi cum toate acestea – oricât ar fi de aberante – sunt ceva firesc, cu toate că nefirescul lor şi bizareria lor extremă vor fi evidente numai pentru cei foarte puţini care îşi vor păstra luciditatea necesară şi care vor fi imuni la astfel de influenţe psihotronice nefaste.

Extrem de puţini oameni ştiu că la ora actuală există deja tehnologii sofisticate ce pot direcţiona punctual asupra anumitor zone de pe această planetă câmpuri de unde modulate în prealabil, ce transmit anumite mesaje psihotronice, prin intermediul cărora fiinţele umane ce le recepţionează pot fi condiţionate să realizeze cele mai aberante acţiuni, comportându-se de fiecare dată ca şi cum ele sunt acelea care au decis de bunăvoie, fără a fi silite de nimeni şi de nimic să se comporte sau să acţioneze într-un anume mod, ce este în mod evident instinctual, aberant şi inadmisibil.

Atunci când aceste tehnologii sofisticate vor putea fi folosite din plin la o scară planetară, vom asista, unii dintre noi, aproape neputincioşi la scene aberante, ca de coşmar, în care grupuri chiar foarte mari de fiinţe umane vor solicita cu un zel bizar, comportându-se întocmai ca nişte zombi, să li se introducă tuturor cipuri sub piele, întocmai aşa cum se spune în textul din Apocalipsă. Dacă fiinţele umane nu vor face nimic pentru a deveni, cât mai multe dintre ele, imune la astfel de influenţe psihotronice, vom asista în viitorul apropiat la astfel de scene care acum, când vi le evoc, par a fi imposibile şi incredibile. Dată fiind aparenţa înşelătoare a unui „consens unanim” ce va putea fi provocat de la distanţă prin intermediul unor astfel de influenţe psihotronice extraordinar de puternice, toate acestea le vor permite aşa-zişilor „iluminaţi” să decidă, râzând sardonic, că a venit vremea ca toate fiinţele umane de pe această planetă să primească, pentru că vor aceasta, cipul RFID în trupul lor de „zombi” ce va fi teleghidat psihotronic prin astfel de instalaţii tehnologice sofisticate. În felul acesta, o mulţime de fiinţe umane vor putea fi manipulate cu uşurinţă de la distanţă, prin intermediul anumitor câmpuri psihotronice extrem de puternice, fără ca ele să ştie sau să bănuiască ceva despre aceasta. Toate aceste grozăvii, care acum poate că îi vor face pe unii să râdă atunci când vor afla despre ele, se vor putea totuşi realiza în viitorul apropiat, dacă fiinţele umane vor continua să rămână în această stare de inerţie şi de ignoranţă în care cele mai multe dintre ele se află la ora actuală.

Doar noi cei care am lucrat ani în şir în acest domeniu tenebros al Programelor Secrete Negre (Black Programs) ştim deja că toate acestea şi multe altele, pe care nu le pot menţiona aici, sunt deja perfect realizabile şi în curând ele vor fi aplicate pe o scară din ce în ce mai mare. Toate aceste descoperiri secrete, care vor fi utilizate pentru a provoca teribile influenţe negative (malefice – n.t.) deschid şi alte perspective înfricoşătoare, care sunt deja pregătite în faza de proiect pentru a fi propuse, înainte ca ele să fie impuse cu de-a sila la nivel planetar. Atunci când fiinţele umane vor fi inundate în masă sau în grup cu astfel de energii invizibile, ce vor vehicula influenţe nefaste, foarte multe fiinţe umane ignorante şi inconştiente vor cădea cu uşurinţă în capcana nebănuită care li se întinde. O astfel de capcană este şi mai înfricoşătoare şi mai perfidă, dacă avem în vedere că ea este invizibilă, inodoră, imaterială şi, mai mult decât atât, este de o eficacitate malefică de-a dreptul cutremurătoare. Aceste capcane insidioase cu care umanitatea se va confrunta din ce în ce mai mult în viitorul apropriat sunt şi vor fi undele purtătoare ale unor anumite energii, ce vehiculează un anumit mesaj şi care au o anumită frecvenţă de vibraţie. Astfel de unde vor interfera cu uşurinţă cu trupurile receptive ale oamenilor şi îi vor face apoi să reacţioneze în conformitate cu mesajele psihotronice pe care le vehiculează. De altfel, ar trebui să ştiţi că întotdeauna, fără excepţie, armele care îi sperie cel mai mult pe militari sunt acelea care nu se văd şi care nu se aud. Cu toate acestea, la ora actuală se ştie chiar foarte bine că astfel de arme pot să genereze efecte cumplite şi un astfel de efect, în aparenţă inexplicabil, poate să apară atunci când, spre exemplu, un regiment ce se îndreaptă către un anumit obiectiv este brusc cuprins de o stare de panică inexplicabilă, apoi rămâne încremenit pentru câteva minute şi după aceea toţi soldaţii fug care încotro, fiind instantaneu cuprinşi de o stare inevitabilă de groază care le inundă fiinţa. În felul acesta, cei care vor deţine o astfel de armă teribilă vor putea să învingă chiar şi atunci când nu dispun decât de 3 specialişti care pun în prealabil în funcţiune o instalaţie psihotronică sofisticată, ce transmite apoi punctual la distanţă anumite energii psihotronice stranii, care declanşează într-o anumită succesiune efectele pe care le-am descris anterior.

Noi, cei care am lucrat în cadrul unor astfel de Programe Secrete Negre (Black Programs), ştim chiar foarte bine că aşa-zişii „iluminaţi” deţin în laboratoarele lor subterane secrete o mulţime de astfel de arme, ce se bazează în principal pe unde modulate, care au diferite frecvenţe de vibraţie. Aşa cum am arătat anterior, la ora actuală se ştie în anumite medii că instalaţia HAARP este folosită deja fie pentru a declanşa punctual cutremure, fie pentru a provoca modificări climatice nefaste şi, mai mult decât atât, tot instalaţia HAARP este deja utilizată pentru a dezlănţui manifestări colective anarhice în cadrul anumitor naţiuni sau în anumite zone către care sunt în prealabil direcţionate anumite energii psihotronice, ce sunt într-un anume fel modulate. Cu toate că, la prima vedere, astfel de afirmaţii par a fi nebuneşti, asistăm totuşi, aşa cum am mai spus, la evidente experienţe psihotronice de acest gen în cazul „revoluţiilor” stranii care sunt declanşate, rând pe rând, cu instalaţia HAARP, în ţările arabe.

Citiți aici continuarea acestui articol.

Citiţi şi:

Controlul minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor

În timpul războiului din Kuweit armata americană a utilizat dispozitive de mind control

Implementarea abuzivă a tehnologiei RFID în SUA. Pericolele implanturilor RFID (1)

Japonia nu a fost victima unei catrastrofe naturale, ci a fost atacată cu HAARP



yogaesoteric
17 februarie 2012
  

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More