«Izvorul cel veşnic viu», de Chico Xavier

 

În paginile sale, această remarcabilă carte a lui Chico Xavier pune bazele Spiritismului creștin și tratează, printre multe alte subiecte importante, legile adorării, munca în societate, progresul, egalitatea, libertatea, justiția, iubirea, caritatea și perfecțiunea morală, precum și speranța și consolarea.

Comunicarea dintre lumea spiritului și lumea fizică face parte din legile firii și nu implică nimic supranatural; de aceea, găsim indicii cu privire la aceasta la toate popoarele și în toate epocile; în prezent, este un fenomen generalizat și evident pentru toată lumea.

Mesaje dictate de spiritul Emmanuel

Fenomenul spiritismului a fost dintotdeauna prezent în lume, în toate evenimentele care au determinat evoluţia omenirii. De la început a fost marcat cu pecetea religiei, de care nu putea face abstracţie, deoarece spiritismul este întemeiat pe fundamentul religiei: Dumnezeu, suflet, legea dumnezeiască a cauzei și a efectului corespondent în ce privește faptele, gândurile și intențiile ființelor umane.

Acceptăm pe de-a-ntregul bazele ştiinţifice şi filosofice pe care se sprijină doctrina spiritistă creştină, care ne oferă ocazia de a atinge o „credinţă chibzuită, capabilă să se măsoare cu raţiunea“; cu toate acestea, bazându-ne pe aceste principii, nădăjduim să restabilim doctrina noastră la condiția ei de creștinism autentic, care conduce la desăvârșirea sufletelor şi reînnoieşte viaţa pe Pământ, aducând victoria Binelui infinit sub egida lui Hristos, Învăţătorul şi Domnul nostru Ceresc.

Apostolul Codificării nu era străin de caracterul elevat al principiilor pe care le-a compilat. De la bun început a fost preocupat de imperativele morale ascunse în Vestea cea Bună şi a evidenţiat faptul că efectele Spiritismului creștin se rezumă la îmbunătățirea condiţiei omului şi, prin urmare, la a-i diminua nefericirea prin practica moralei evanghelice în forma cea mai pură.

Ştim că educația cu băţul nu elevează caracterul şi că discuţia filosofică nu are nimic de a face cu caritatea şi justiţia. Cu tot respectul pentru filosofia care pune întrebări şi pentru ştiinţa care aduce răspunsuri, vom recunoaşte întotdeauna în Spiritismul creștin Evanghelia Domnului Dumnezeu, reînviată şi activă, venită spre a instaura cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos religia cosmică a Iubirii universale şi a Înţelepciunii dumnezeieşti pe Pământ.

Milioane de spirite dezîncarnate, cu niveluri de inteligenţă foarte diversificate, populează lumile şi solicită, la fel ca cei încarnaţi, concursul educaţiei.

Nu îi putem urma pe cei care fac din doctrina noastră mântuitoare o simplă tribună sau un teren de vânătoare pentru a demonstra supravieţuirea spiritului cu unicul scop de a realiza turniruri literare sau îndelungi conversaţii triviale şi anecdote de salon, fără vreo consecinţă spirituală pentru calea ce le-a fost trasată.
Prin urmare, să studiem lecţiile Învăţătorului Ceresc şi să învăţăm să le punem în practică în viaţa de zi cu zi.

Moartea ne va reuni pentru a ne ajuta să înţelegem viaţa adevărată… Ştiind că justiţia ne va judeca după lucrarea îndeplinită, să îmbrăţişăm Codificarea lui Allan Kardec, mergând înainte cu Domnul nostru Iisus Hristos şi întru Domnul nostru Iisus Hristos.

EMMANUEL
Pedro Leopoldo, 11 februarie 1956

– Fragmente din carte –

Ora de Învățătură Dumnezeiască

„Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul Dumnezeu îţi va da pricepere în toate.“
Pavel (2 Timotei 2:7)

Când sosește ora adevărului nu ezita să meditezi asupra luminii pe care o primeşti.

Cel ce-şi întoarce privirea spre cer fără a-l contempla, nu vede stelele, iar cel care aude o simfonie fără a-şi deschide sufletul nu percepe notele dumnezeieşti. În van vei asculta cuvântul inspirat al predicatorilor înfocaţi, dacă nu-ţi deschizi inima pentru ca simţirea ta să se cufunde în binecuvântatul său înţeles.

Numeroşi adepţi ai Evangheliei se plâng de neputinţa de a ţine minte învăţăturile Veștii celei Bune. Pentru că nu acordă o mai mare atenţie lecţiei pe care o ascultă şi se lasă mereu distraşi, ei spun că nu sunt în măsură să înţeleagă noile revelaţii.

Dacă o încăpere se află în întuneric, va fi necesar să deschidem obloanele pentru ca soarele să o poată vizita. Prin urmare, să ne sporim strădaniile în faţa frumuseţii lecţiei, iar lecţia ne va răspunde prin harurile sale.

Comentariul apostolului gentililor* este limpede:
„Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul Dumnezeu îţi va da pricepere în toate.“
A înţelege înseamnă: a examina, a considera, a reflecta şi a aprecia.
Să fim convinşi de faptul că, respectând regulile codului vieţii eterne, Dumnezeu ne va acorda înţelegerea Sa spre a ne răsplăti bunăvoinţa.

* În acest context, termenul gentilii se referă la denumirea dată de creștini popoarelor necreștine; în acest sens Pavel (care este numit Apostolul gentililor) include toate popoarele și neamurile cărora le poate aduce învățătura vie a lui Hristos.

Cum să acţionăm în mod dumnezeiesc

„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Domnul nostru Iisus Hristos.“
Pavel (Filipeni 2:5)

Toată lumea face ceva în viaţă, dar puţini sunt cei care nu se reîntorc în trup pentru a desface ceea ce au făcut. Chiar şi creatura cea mai leneşă, care şi-a risipit viaţa în inutilitate şi trândăveală, este constrânsă să revină la luptă pentru a desface inerţia țesută în jurul său.

Doar cel inspirat de modelul Domnului nostru Iisus Hristos pentru a crea binele acţionează fără a mai fi nevoie să repare sau să îndrepte ceva. A face ceva după modelul lui Hristos înseamnă a face întotdeauna ceea ce este cel mai bine pentru noi toţi:
Fără a aştepta ceva în schimb.
Fără pretenţii.
Fără a ne făli.
Fără a ne arăta superioritatea.
Fără a spera vreun semn de recunoaştere.
Fără a ne nelinişti.
La fiecare pas al Său Îl vedem pe Învăţător acţionând mereu pentru binele celuilalt şi al colectivităţii, fără vreo constrângere.
De la tâmplăria din Nazaret până la crucea din Ierusalim, El a făcut binele, fără vreo altă bucurie în afară de împlinirea Voii Tatălui.
A apreciat pomana văduvei şi a lăudat averea lui Zaheu cu aceeaşi seninătate.
Plin de iubire, a stat de vorbă cu copiii şi a înmulţit pâinea pentru mii de oameni, fără a şovăi.
L-a înviat pe Lazăr din mormânt şi a mers spre închisoare, atenţia fiindu-I îndreptată spre semnele cerești.
De-a lungul orele şi zilelor tale pe Pământ nu uita să acţionezi fără încetare pentru fericirea tuturor. Totuşi, pentru ca iluzia să nu te împingă la a fi cuprins de dezamăgire sau de singurătate, ajută-i pe toţi fără deosebire, cultivând mai presus de toate gloria de a fi de folos, astfel încât „să avem în noi gândul acesta care era şi în Domnul nostru Iisus Hristos“.


Izvorul cel veşnic viu

Autor: Chico Xavier
Editura: Ganesha 

Citiţi şi:

Chico Xavier, cel mai mare medium al secolului trecut, a indicat ziua de 20 iulie 2019 ca punct de răscruce pentru umanitate

Fragmente din lucrarea Copilăria lui Iisus, de Jakob Lorber 

 

yogaesoteric
9 martie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More