Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA” (III)
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene, expert în informații militare și adjunct NATO, analizează războiul din Ucraina: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA”.
Citiți partea precedentă a articolului
Zeitgeschehen im Fokus: După 2014, au fost semnate două acorduri pentru a pacifica situația din Ucraina. Care este sensul acordurilor în contextul litigiului actual?
Jacques Baud: Da, acest aspect este important de înțeles, pentru că încălcarea acestor două acorduri a dus practic la războiul de astăzi. Din 2014, se presupune că a existat o soluție a conflictului, această soluție era în acordurile de la Minsk.
În septembrie 2014, armata ucraineană nu a mai putut face față conflictului, deși a fost sfătuită de NATO. A eșuat în mod regulat. De aceea, s-a angajat în acordurile de la Minsk I din septembrie 2014. A fost un acord între guvernul ucrainean și reprezentanții celor două republici autoproclamate Donețk și Lugansk, cu garanți europeni și ruși.
Z.F.: Cum a avut loc nașterea acestor două republici?
J.B.: Pentru a înțelege, să ne întoarcem puțin în această poveste. În toamna anului 2013, UE dorea să încheie un acord comercial și economic cu Ucraina. UE oferea Ucrainei o garanție de dezvoltare cu subvenții, cu exporturi și importuri etc. Autoritățile ucrainene au vrut să încheie afacerea. Dar aceasta avea o problemă serioasă, industria și agricultura ucraineană erau orientate spre Rusia. De exemplu, ucrainenii dezvoltau motoare pentru avioanele rusești, nu pentru avioanele europene sau americane. Deci orientarea generală a industriei a fost Est, nu Vest. În ceea ce privește calitatea, Ucraina cu greu ar putea concura cu piața europeană. Prin urmare, autoritățile au dorit să coopereze cu UE menținând relațiile economice cu Rusia.
Z.F.: Ar fi fost posibil?
J.B.: La rândul ei, Rusia nu a avut nicio problemă cu planurile Ucrainei. Dar a vrut să-și mențină relațiile economice cu Ucraina. Prin urmare, a propus înființarea unui grup de lucru tripartit care să întocmească două acorduri: unul dintre Ucraina și UE și unul dintre Ucraina și Rusia. Scopul a fost să acopere interesele tuturor părților. Dar Uniunea Europeană, prin Barroso, a cerut Ucrainei să aleagă între Rusia și UE. Ucraina a cerut timp să se gândească la o soluție. După aceea, UE și SUA nu au jucat corect.
Z.F.: De ce?
J.B.: Presa occidentală titra: „Rusia face presiuni asupra Ucrainei să împiedice tratatul cu UE”. Nu era adevărat. Nu a fost așa. Guvernul ucrainean a continuat să-și arate interesul față de tratatul cu UE, dar pur și simplu a dorit mai mult timp pentru a lua în considerare soluții la această situație complexă. Dar mass-media europeană nu a spus aceasta. Zilele următoare, extremiști de dreapta din vestul țării au apărut pe Maidan în Kiev. Tot ce s-a desfășurat acolo cu aprobarea și sprijinul Occidentului este cu adevărat groaznic. Dar a detalia totul aici este prea mult pentru a fi explicat într-un interviu.
Z.F.: Ce s-a petrecut după ce Ianukovici, președintele ales democratic, a fost răsturnat?
J.B.: Noul guvern provizoriu – apărut în urma loviturii de stat naționaliste de extremă-dreapta –, ca prim act oficial, a schimbat legea lingvistică în Ucraina. Aceasta arată că lovitura de stat nu a avut nicio legătură cu democrația, ci a fost produsul ultranaționaliștilor care au organizat revolta.
Această modificare legislativă a declanșat o furtună în regiunile de limbă rusă. Au fost organizate mari demonstrații în toate orașele din sudul rusofon, la Odesa, Mariupol, Donețk, Lugansk, Crimeea etc. Autoritățile ucrainene au reacționat brutal, reprimând mulțimea cu armata. Au fost proclamate pentru scurt timp republici autonome la Odesa, Harkov, Dnepropetrovsk, Lugansk și Donețk. S-a luptat cu o brutalitate extremă și în cele din urmă au rămas două: Donețk și Lugansk, care s-au proclamat republici autonome.
Z.F.: Cum și-au legitimat statutul?
J.B.: Au făcut referendum în mai 2014, pentru a avea autonomie, iar acest fapt este foarte, foarte important. Dacă te uiți la mass-media din ultimele luni, se vorbește doar despre „separatiști”. Dar este o minciună: mass-media occidentală a vorbit mereu despre separatiști, dar acest aspect este fals, autonomia în interiorul Ucrainei a fost menționată clar în referendumuri. Aceste republici doreau un fel de soluție elvețiană, ca să spunem așa. După ce oamenii au votat favorabil pentru autonomie, autoritățile au cerut recunoașterea republicilor de către Rusia, dar guvernul Putin a refuzat.
Z.F.: Crimeea nu are nicio legătură cu asta?
J.B.: De obicei uităm că de fapt Crimeea era independentă, chiar înainte ca Ucraina să devină independentă. În ianuarie 1991, în timp ce Uniunea Sovietică încă exista, Crimeea a organizat un referendum care a fost gestionat de la Moscova și nu de la Kiev. Astfel a devenit o Republică Socialistă Sovietică Autonomă. Ucraina nu a organizat propriul referendum de independență decât șase luni mai târziu, în august 1991. La acea vreme, Crimeea nu era considerată parte a Ucrainei. Dar Ucraina nu a acceptat aceasta.
Între 1991 și 2014 a existat o luptă constantă între cele două entități. Crimeea avea propria constituție cu propriile sale autorități. În 1995, încurajată de Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a răsturnat guvernul Crimeei cu forță militară și i-a abrogat constituția. Dar această manevră nu este menționată niciodată, deoarece ar arunca o lumină complet diferită asupra dezvoltării actuale.
Z.F.: Ce dorea populația din Crimeea?
J.B.: De fapt, locuitorii Crimeei se considerau independenți. Decretele impuse de la Kiev au fost în totală contradicție cu referendumul din 1991 și explică de ce Crimeea a organizat un nou referendum în 2014, după ce noul guvern ultra-naționalist a venit la putere în Ucraina. Rezultatul lui a fost foarte asemănător cu cel de cu 30 de ani înainte.
După referendum, Crimeea a cerut aderarea la Federația Rusă. Nu Rusia a cucerit Crimeea, ci oamenii au autorizat autoritățile lor să ceară Rusiei să îi primească. În tratatul de prietenie dintre Rusia și Ucraina semnat în 1997, Ucraina a garantat diversitatea culturală a minorităților din țară. Când limba rusă a fost interzisă ca limbă oficială în februarie 2014, acel tratat a fost încălcat.
Z.F.: Persoanele care nu știu toate acestea riscă să judece greșit situația?
J.B.: Mi se pare că, de altfel, autonomia republicilor din regiunea Donbas era garantată în Acordurile de la Minsk. Erau garanți, pe partea ucraineană, Germania și Franța, și Rusia pe partea autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk. Ei au jucat acest rol în cadrul OSCE. UE nu a fost implicată, a fost o problemă OSCE. Imediat după Acordurile de la Minsk I, Ucraina a lansat o operațiune împotriva celor două republici autonome. Guvernul ucrainean a ignorat complet acordul pe care tocmai îl semnase. Armata ucraineană a suferit o altă înfrângere totală la Debaltsevo. A fost o topire.
Z.F.: S-a petrecut aceasta și cu sprijinul NATO?
J.B.: Da, și ne întrebăm ce au făcut consilierii militari NATO pentru că forțele armate ale rebelilor au învins total armata ucraineană. Acest fapt a condus la un al doilea acord, Minsk II, semnat în februarie 2015, care s-a aflat la baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, acest acord era obligatoriu conform dreptului internațional și era necesar să fie implementat.
Z.F.: A fost monitorizat și de ONU?
J.B.: Nu, nimănui nu i-a păsat și, în afară de Rusia, nimeni nu a cerut respectarea acordului de la Minsk II. Brusc, se vorbea doar despre formatul Normandia. Dar asta nu avea sens. Acest „format” a luat naștere cu ocazia sărbătoririi Zilei Z din iunie 2014. Au fost invitați foști protagoniști ai celui de-al Doilea Război Mondial, șefi de stat aliați, precum și Germania și Ucraina. În formatul Normandiei erau reprezentați doar șefii de stat, republicile autonome nu erau în mod evident prezente. Ucraina nu a vrut niciodată să vorbească cu reprezentanții de la Lugansk și Donețk. Dar dacă citești acordurile de la Minsk, vezi imediat că era necesară organizarea unui referendum pentru a fi modificată constituția ucraineană (în sens federal). Acest proces intern a fost împiedicat de guvernul ucrainean.
Z.F.: Dar ucrainenii de asemenea au semnat acordul…….
J.B.: Da, dar Ucraina a decis să dea vina pe Rusia pentru problema sa internă. Ucrainenii au susținut că Rusia a atacat Ucraina și că aceasta a fost sursa problemelor. Dar, pentru noi toți cei care am vizitat țara, era clar că era o problemă domestică. Din 2014, monitorii OSCE nu au văzut niciodată unități militare rusești. Ambele acorduri sunt foarte clare și precise: soluția este găsită în interiorul Ucrainei. Era vorba despre acordarea unei anumite autonomii în interiorul țării și doar Ucraina putea rezolva această problemă. Nu avea nicio legătură cu Rusia.
Z.F.: Pentru asta a fost nevoie de o ajustare a constituției?
J.B.: Da, exact, dar nu s-a făcut. Ucraina nu a făcut niciun pas în acest sens. Nici membrii Consiliului de Securitate al ONU nu s-au angajat.
Z.F.: Cum s-a comportat Rusia?
J.B.: A dorit ca Acordurile de la Minsk să fie implementate. Nu și-a schimbat niciodată poziția timp de opt ani. În cei opt ani au avut loc mai multe încălcări ale frontierei, bombardamente de artilerie etc, dar Rusia nu a pus niciodată la îndoială îndeplinirea acordurilor.
Z.F.: Cum a procedat Ucraina?
J.B.: Ucraina a promulgat o lege la începutul lunii iulie a anului trecut. Era o lege care acorda diferite drepturi cetățenilor în funcție de originea lor etnică. Această legislație amintește foarte mult de Legile rasiale de la Nürnberg din 1935. Numai ucrainenii adevărați au drepturi depline, în timp ce alții au drepturi limitate.
Imediat după aceasta, Putin a scris un articol în care explică geneza istorică a Ucrainei. El a criticat faptul că se poate face o distincție între etnicii ucraineni și ruși. El a scris articolul ca răspuns la acea lege. Dar, în Europa, acest aspect a fost interpretat ca însemnând că el nu a recunoscut Ucraina ca stat și că articolul său a căutat să justifice o posibilă anexare a Ucrainei. În Occident, lumea crede asta, iar cei care au citit articolul lui Putin se pot număra pe degetele unei mâini. Este evident că în Occident obiectivul a fost de a oferi o imagine a lui Putin cât mai defavorabilă. Am citit articolul; are perfect sens.
Z.F.: Ce așteptau rușii de la Putin?
J.B.: Sunt mulți ruși în Ucraina. A fost necesar ca Putin să spună ceva. Nu ar fi fost corect față de poporul său (și din punctul de vedere al dreptului internațional) să nu spună nimic în fața unei legi discriminatorii împotriva rușilor ucraineni. Toate aceste mici detalii sunt o parte importantă a conflictului, altfel nu înțelegem ce se petrece. Acesta este singurul mod de a pune în perspectivă comportamentul lui Putin și de a vedea mecanismele care au dus la război. Nu pot spune dacă Putin este bun sau rău. Dar judecata pe care o facem despre el în Occident se bazează în mod clar pe elemente false.
Z.F.: Ce părere aveți despre reacția Elveției, cu sfârșitul neutralității?
J.B.: Este un dezastru. Rusia a întocmit o listă cu 48 de „state ostile”, iar Elveția se află și ea pe listă. Aceasta este cu adevărat o schimbare epocală, dar pentru care însăși Elveția este responsabilă. Elveția a fost întotdeauna „personajul de la mijloc”. Am facilitat dialogul cu toate statele și am avut curajul să fim „la mijloc”.
Există o adevărată isterie în privința sancțiunilor. Rusia este foarte bine pregătită pentru această situație, va avea de suferit, dar este pregătită să reziste impactului ei. Totuși, principiul sancțiunilor este total greșit. Astăzi, sancțiunile au înlocuit diplomația.
Am văzut-o în cazul Venezuelei, în Cuba, Irak, Iran etc. Aceste state nu au făcut altceva decât să aibă o politică care nu place SUA, aceasta a fost greșeala lor „fatală”.
Când văd că sportivii cu dizabilități au fost suspendați de la Jocurile Paralimpice, nu mai am cuvinte. Este total nepotrivit. Afectează persoanele individuale, este pur și simplu pervers. Este la fel de crud ca atunci când ministrul francez de Externe spune că poporul rus merită să sufere sancțiuni. Cine spune asta nu are onoare în ochii mei. Nu este nimic constructiv în a începe un război, dar a reacționa așa este doar rușinos.
Z.F.: Ce credeți când lumea iese în stradă împotriva războiului din Ucraina?
J.B.: Mă întreb: ce face războiul din Ucraina să fie mai rău decât războiul împotriva Irakului, Yemenului, Siriei sau Libiei? În aceste cazuri știm că nu au existat sancțiuni împotriva agresorului, Statele Unite. Cine manifestă pentru Yemen? Cine a demonstrat pentru Libia, cine a demonstrat pentru Afganistan? Nu știm de ce au fost SUA în Afganistan. Știu din surse de intelligence că nu a existat niciodată un indiciu clar că Afganistanul sau Osama bin Laden ar fi fost implicați în atacurile din 11 septembrie, dar oricum am intrat în război în Afganistan.
Z.F.: De ce?
J.B.: Pe 12 septembrie 2001, imediat după atacurile teroriste, SUA au decis să riposteze și să bombardeze Afganistanul. Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene SUA a spus că nu există suficiente ținte în Afganistan. La care secretarul Apărării a răspuns: „Dacă nu avem suficiente ținte în Afganistan, vom bombarda Irakul”. Nu eu am inventat asta, sunt surse, documente și persoane care au fost acolo. Aceasta este realitatea, dar propaganda și manipularea ne fac să ne înclinăm permanent spre partea „corectă”.
Z.F.: Prin răspunsurile sale, credeți că Occidentul de multă vreme pune lemn pe foc și provoacă Rusia. Cu toate acestea, aceste provocări sunt rareori raportate în mass-media și Putin este portretizat ca un belicos, un monstru?
J.B.: Bunicul meu era francez, a fost soldat în Primul Război Mondial. Mi-a spus adesea cum a început acest război: a fost produsul stimulării isteriei în masă. Isteria, manipularea și comportamentul necugetat al politicienilor occidentali sunt foarte asemănătoare cu ceea ce se petrecea în 1914 și sunt foarte îngrijorat de asta. Când văd cum țara noastră neutră nu mai este capabilă să ia o poziție independentă față de UE și SUA, îmi este rușine. Este necesar să avem capul limpede, rațional și să cunoaștem faptele din spatele mașinațiilor din mass-media.
Citiți și:
Despre mașinațiunile administrației americane în cazul războiului din Irak (prima parte)
Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (I)
yogaesoteric
16 iulie 2022