Jocurile video vor fi recunoscute prin lege ca sport oficial și în România
Un nou sport va fi recunoscut prin lege în România. Autoritățile vor să modifice legea Educației Fizice și Sportului, astfel încât jucătorii profesioniști de jocuri video să beneficieze de același statut precum cel al sportivilor de la cluburile tradiționale.
Drept urmare, „gamerii”, vor putea primi finanțări mult mai ușor, dar vor plăti și taxe.
Potrivit știrilor, în România sunt aproape 30.000 de jucători profesioniști. După ce vor avea statut de sportivi, vor avea acces mai ușor la sponsorizări și vor putea obține mult mai ușor ajutor financiar din partea statului.
Odată cu reglementarea sporturilor electronice și în România vor putea fi organizate mult mai ușor concursuri.
Cea mai mare competiție de gaming organizată până acum în România va avea loc între 12-17 octombrie pe Arena Națională. Premiile se ridică la 40 de milioane de dolari, din care 16% vor merge la bugetul statului român sub formă de impozit.
De asemenea, Primăria Capitalei va încasa 500.000 de dolari pentru închirierea arenei.
Citiți și:
Jocurile Video folosite ca momeală de recrutare a tinerilor de către armatele lumii
Un joc video nou care promovează violența s-a vândut în 13 milioane de exemplare, în doar câteva zile
Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști
yogaesoteric
8 octombrie 2021