La 50 de ani de dispariția lui Iuri Gagarin, primul om care a zburat în spațiu, moartea sa a rămas un secret de stat

 

„Oficial, Iuri Gagarin a murit în avionul pe care îl pilota, încercând să evite un balon meteorologic, dar la 50 de ani după dispariţia primului om care a ajuns în spaţiu moartea sa încă rămâne un secret de stat, asupra căruia planează misterul”, comentează France Presse.

În dimineaţa zilei de 27 martie 1968, Iuri Gagarin se pregătea pentru un zbor de antrenament obişnuit cu avionul său MiG-15 pe aeroportul Cikalovski, în apropiere de Moscova, îşi aminteşte Vladimir Aksionov, coleg al său la acea vreme.

„Cu Iuri am fost consultaţi de aceiaşi medici; am ascultat aceleaşi previziuni meteorologice, deoarece decolarea mea era planificată la o oră după a lui”, a declarat Aksionov pentru AFP.

Dar zborul lui Vladimir Aksionov, pe atunci în vârstă de 34 de ani, a fost anulat: după ce au anunţat că revin la bază, nici Iuri Gagarin, nici copilotul său Vladimir Serioghin (45 de ani) nu au mai răspuns la apelurile radio.

Elicopterele mobilizate în căutarea lor au anunţat la scurt timp că au găsit fragmente ale epavei avionului la 65 km distanţă de aeroport. Corpul lui Iuri Gagarin a fost găsit a doua zi.

Serghei Kravcinski, acum în vârstă de 74 de ani, dar la acea vreme un tânăr constructor de aparate spaţiale, îşi aminteşte de ziua în care a auzit vestea. „Am auzit un strigăt pe hol: «Băieţi, Gagarin este mort!». A fost un şoc, femeile plângeau”, îşi aminteşte el.

Pentru prima oară în istoria URSS, o zi de doliu naţional a fost stabilită pentru o altă persoană decât şeful statului.

Constructorii ştiau că Gagarin întâmpinase deja o problemă la aterizare cu puţin timp înainte, când se antrena pe avioane MiG. Concluziile comisiei de anchetă au lăsat pe toată lumea perplexă. Potrivit versiunii oficiale, echipajul avionului a trebuit să execute o manevră bruscă din cauza unei „schimbări survenite în situaţia aeriană”, fapt ce a provocat prăbuşirea aparatului.

„Raportul comisiei oficiale, în 29 de volume, nu a fost niciodată făcut public. Aceasta a determinat colegii şi experţii să lanseze propriile cercetări”, a declarat pentru AFP Aleksandr Gluşko, istoric al sectorului spaţial sovietic.

La vremea respectivă, zvonuri dintre cele mai bizare circulau în legătură cu moartea primului om care a ajuns în spaţiul cosmic: a fost ucis la ordinul Kremlinului din cauza popularităţii sale, era beat în timpul zborului, a fost răpit de extratereştri, plus o versiune potrivit căreia totul a fost o înscenare pentru a-l interna la un ospiciu.

În 2011, pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a primului zbor în spaţiu, efectuat de Iuri Gagarin la 12 aprilie 1961, arhivele de la Kremlin au anunţat că ridică vălul asupra morţii primului cosmonaut. Potrivit acestor noi concluzii, „unul dintre motivele probabile” ale prăbuşirii avionului ar fi fost prezenţa unui balon meteorologic, pe care Gagarin şi Serioghin ar fi încercat să-l evite înainte de a pierde controlul aparatului de zbor.

„Unul dintre motivele probabile! Această formulă nu înseamnă nimic! Niciun document din cele 29 de volume ale investigaţiei nu a fost publicat vreodată în întregime”, subliniază istoricul Aleksandr Gluşko.

Potrivit lui, misterul întreţinut cu privire la accidentul lui Gagarin serveşte pentru a ascunde „defectele de organizare şi disfuncţionalităţile sectorului spaţial sovietic”, care era atunci însuşi simbolul succesului URSS.

„Fără a se cunoaşte adevărul, zvonurile se înmulţesc şi continuă să circule şi astăzi”, conchide el.

„Părinţii mei mi-au spus întotdeauna că Gagarin a murit pentru că era beat”, îşi aminteşte Aleksandr Volodko, poliţist din Novokuzneţk, în Siberia.

Născut la un an după moartea lui Gagarin, Aleksandr şi-ar dori ca „adevărul să fie cunoscut în sfârşit”. Contrar părinţilor săi, el împărtăşeşte o altă versiune a morţii lui Gagarin, susţinută de cosmonautul Aleksei Leonov, expusă de acesta după prăbuşirea URSS în 1991.

Potrivit lui Aleksei Leonov, membru al comisiei de anchetă din 1968, un avion de tip Suhoi care nu avea ce să caute acolo a întretăiat traiectoria MiG-ului lui Gagarin, trecând la mai puţin de 20 de metri de aparatul acestuia, iar curenţii de aer provocaţi de această apropiere au dus la picajul avionului în care se afla cosmonautul.

„Am văzut un document declasificat care confirmă această teză”, a declarat Aleksei Leonov, astăzi în vârstă de 83 de ani, pentru RIA Novosti.

Comisia a ascuns adevărul pentru a proteja pilotul supravieţuitor, a asigurat el, refuzând să dezvăluie identitatea acestuia şi adăugând că este vorba de o persoană „bine cunoscută”, astăzi „în vârstă şi bolnavă”.

„Nu mai este un secret: este vorba de neglijenţă şi de încălcarea regulilor aviaţiei”, spune Leonov.

Atât timp cât documentele oficiale nu sunt făcute publice, „această afirmaţie rămâne o simplă ipoteză”, consideră însă istoricul Aleksandr Gluşko.


Citiți și:

Catastrofa Misiunii Apollo 1. Realitatea unei conspiraţii care a condus la sacrificarea astronauţilor echipajului 
O descoperire: Razele cosmice cu o înaltă energie, care afectează sănătatea cosmonauților, provin din afara galaxiei noastre 

 

yogaesoteric
21 noiembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More