La 90 de secunde de Apocalipsă
Să începem cu începutul. La Kiev se desfăşoară un straniu război pentru putere generat de o campanie anti-corupţie începută de presa de acolo. După cum bine ştiţi, în Ucraina nu mai există presă independentă, astfel încât întreaga campanie nu-i nimic altceva decât o comandă de la cel mai înalt nivel.
După debarcarea lui Arestovici, o groază de oficiali ucraineni şi-au dat demisia, semn că aparatul lui Zelenski se restructurează din temelii. Kiril Timoşenko, piesă de bază din arhitectura puterii de la Kiev şi-a prezentat demisia la 21 ianuarie, iar apoi surse ucrainene au spus că ar fi fugit în Israel cu … 600 milioane de dolari!!! Imediat Zelenski a dat un decret care interzice deplasarea oficialilor ucraineni în afara ţării altfel decât în interes de serviciu.
Brusc, în presa ucraineană au apărut reportaje cu bogăţia în care trăia Timoşenko. Acum nu-i greu de înţeles pentru nimeni că aceste elemente pur şi simplu nu aveau cum să scape puterii de la Kiev. În mod cert toate detaliile referitoare la Timoşenko erau cunoscute deoarece sunt de domeniul evidenţei sumele imense de bani în care se scaldă puterea superioară a statului ucrainean. Pur şi simplu nu era posibil să ţii ascunse informaţiile despre vile, maşini de lux ș.a.m.d. Mai ales într-o ţară în care Securitatea (SBU) e în tot şi-n toate!
Mi-e greu să înţeleg pe moment restructurarea puterii de la Kiev. Remarc însă că aceasta apare într-un moment excepţional, anume deblocarea imensului arsenal pentru Ucraina. După eşecul de la Ramstein, în care nemţii au refuzat livrarea de tancuri Leopard către Ucraina în condiţiile în care SUA nu face la fel, SUA au deblocat livrarea de tancuri Abrams către Ucraina! E un moment de o teribilă cotitură, care va pune armata Rusiei în faţa unui duşman redutabil. Să vedem însă care e arsenalul care se preconizează.
Este vorba într-o primă fază de aproximativ 400 de tancuri, în mare parte Leopard, dar şi Challenger şi M1A2 Abrams. De remarcat este faptul că în Germania ucrainenii au fost învăţaţi să utilizeze tancurile Leopard de acum mult timp, ceea ce arată clar premeditarea războiului actual.
De partea cealaltă, ruşii par a avea ceva probleme deoarece e vorba de arme avansate. Pentru a le face faţă, ruşii este necesar să-şi pună la bătaie flota de tancuri Armata, dar acestea sunt masate în alte zone critice (de ex. graniţa cu Finlanda). Acele zone nu pot fi lăsate goale, mai ales în condiţiile în care devine din ce în ce mai clar că avem de-a face cu un început al invaziei împotriva Rusiei.
La optzeci şi doi de ani e la Operaţiunea Barbarossa, ruşii s-au trezit din nou în ogradă cu panzerele germane. Pe vremea aceea Germania a atacat cu Pantera (Panzer 5) şi Tigrul (Panzer 6), iar acum, într-o simetrie aproape perfectă, cu Leopard! Diferenţele sunt însă colosale, deoarece atunci nemţii au atacat de unii singuri, integrând brigăzile ucrainene. De data aceasta, nemţilor li se alătură şi anglo-americanii. Practic, Rusia e atacată din toate părţile.
Desigur, mai e o diferenţă. Atunci nemţii au atacat direct, înglobând în armata lor corpurile ucrainene ale lui Bandera, în timp ce acum noua alianţă nefastă se ascunde în spatele ucrainenilor care sunt trimişi la sacrificiu ca o primă operaţiune a unui mare război. Însă nu numai nemţii sunt în joc, ci şi întreaga axă anglo-americano-japoneză. Scopul? Uciderea definitivă a Rusiei şi împărţirea ei între câştigători. E de-a dreptul de prost gust potrivirea idealurilor de acum cu cele ale Germaniei Naziste. Conform ideologului german Alfred Rosenberg, după succesul operaţiunii Barbarossa, teritoriul Rusiei urma să fie împărţit după cum urmează: Ostland (Ţările Baltice şi Belarus), Ucraina (actuala Ucraină şi teritoriile adiacente), Kaukasus (Caucazul) şi Moskau (zona metropolitană a Moscovei şi ce rămâne din teritoriile europene). „Democraţia” a ajutat ruperea Ţărilor Baltice, a Ucrainei, dar nu şi a Belarusului (vă mai amintiți tentativele de revoluţii colorate?). De asemenea, naziştii urmăreau să folosească populaţia rusească drept forţă ieftină de muncă şi exploatarea în folosul lor a resurselor Rusiei. Vi se pare ceva deosebit faţă de ceea ce se pune acum pe tapet? Să nu uit un amănunt: în actualul context, pentru a împinge şi Japonia în efortul comun de sugrumare a Rusiei, acesteia i s-a promis … Siberia şi întregul Est Îndepărtat. Înţelegeţi acum deplin care-s mizele şi de ce Rusia este realmente înconjurată.
În afara tancurilor, englezii şi americanii urmează să-i doteze pe ucraineni cu rachete cu rază din ce în ce mai mare de acţiune. De altfel, consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliac, a anunţat recent într-un interviu că vor avea loc atacuri asupra Moscovei, Sankt Petersburg-ului şi a Ekaterinburg-ului. Practic, „mâna moartă” ucraineană e setată să aplice lovituri pe care le-ar fi aplicat americanii. De asemenea, armata ucraineană este compusă din ucraineni doar în ceea ce priveşte carnea de tun, posturile care necesită cunoştinţe avansate fiind doldora de occidentali care activează ca aşa-zişi mercenari. Însă ei sunt plătiţi indirect de ţările care i-au trimis, iar în caz de deces familiile lor încasează compensaţii grase.
Ce se petrece în aceste condiţii cu Rusia? Este greu de imaginat. Industria rusească este necesar să treacă urgent la logica de război şi să-şi crească de câteva ori capacitatea de producţie. În al Doilea Război Mondial, Rusia a primit ajutoare teribile din SUA, acum nu mai are de unde să primească nimic. China – care spune-n gura mare că e aliata Rusiei – cel mai probabil va fi păcălită să-i trădeze pe ruşi. Şi ca efect al păcălelii, vor fi următorii sugrumaţi.
Toate acestea par a arăta limpede că decizia Comitetului de Ştiinţă şi Securitate al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă Atomişti a mutat „ceasul nuclear” la 90 de secunde de dezastru. E cât se poate de limpede că în cazul unei poziţii care ameninţă matul, Rusia nu va avea altă opţiune decât să lanseze un atac nuclear surpriză şi la scară asupra SUA şi Angliei. Iar de-aici continuarea o puteţi deduce singuri.
Autor: Dan Diaconu
Citiți și:
Peter Hitchens: Aroganța și nebunia din Ucraina care ne-ar putea trimite către catastrofa nucleară
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița: „Dintotdeauna omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni”
Șeful Forțelor Nucleare ale SUA: Ucraina este doar „încălzirea”. Vine „the Big One”
yogaesoteric
23 februarie 2023