Legea offshore a fost promulgată. Care sunt consecințele pentru România?

 

După mai mult de opt luni de la prima supunere la vot și după mai multe modificări și reformulări, Legea Offshore a fost adoptată în forma sa finală de către Parlament în data de 24 octombrie 2018, iar pe 12 noiembrie 2018 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Deși mascată de o denumire alambicată („Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”), această lege este probabil cea mai importantă dintre cele emise de politicienii României post-comuniste. Pentru că este legea cu cea mai mare miză financiară din istoria țării, care a decis soarta unei uriașe resurse: gazele și petrolul din platoul Mării Negre. A fost ultima moștenire administrată de regimul Ceaușescu ce nu fusese încă înstrăinată sau distrusă de noua clasă politică, cea de după decembrie 1989. Condițiile stabilite de lege arată că, din păcate, politicienii trădători care ne conduc în prezent au „reușit” să dea pe mai nimic și această imensă bogăție naturală a României.

Potrivit unei estimări a Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, în platoul românesc al Mării Negre au fost identificate 400 de miliarde de metri cubi de hidrocarburi, care valorează sute de miliarde de euro. Este una dintre cele mai mari resurse de acest tip din lume, care atrage zeci de mari companii străine.

Legea Offshore a fost adoptată pentru 30 de ani de acum încolo, perioadă în care statul român va câștiga 13,8 miliarde de dolari, adică 23% din valoarea resurselor extrase. În plus, investitorilor străini li se garantează că taxele nu vor fi schimbate de statul român pe parcursul derulării contractelor. În forma votată prima dată în Parlament, în februarie 2018, condițiile stabilite erau și mai proaste: României urmau să îi revină doar 3-13% redevențe (valoarea taxelor) din sumele obținute de exploatatori. Pentru a face o comparație, este util să știm că Norvegia îi taxează cu redevențe de 78% pe investitorii care extrag și comercializează gazul din platformele sale maritime.

Iată deci în ce condiție umilitoare este tratată România, ca o slugă care își recunoaște statutul de vasalitate în fața marilor puteri și a concernurilor străine. Se poate spune că forma finală a legii offshore reprezintă o trădare de țară deoarece României îi revin abia câteva sute de mii de euro pe an pentru resurse care aduc companiilor extractoare zeci de miliarde de euro pe an.

Pentru a înțelege și mai bine subtilitățile Legii Offshore, să mai intrăm în câteva detalii.

Printre cele mai stranii prevederi ale legii, care au atras atenția specialiștilor, este aceea a diferenţierii exploatărilor de uscat (denumite onshore) de cele din platoul maritim (denumite offshore) al ţării. Este o împărţire care nu mai există în nicio altă ţară din lume! Şi mai ciudat este faptul că redevenţele din exploatările din Marea Negră sunt mai mici decât cele de pe uscat, în condiţiile în care tocmai în platoul maritim se estimează că se află rezerve mult mai importante de petrol şi gaze.

O altă situație anormală a fost aceea că până în fazele finale ale adoptării legii nu a existat niciun calcul asupra impactului bugetar pe care îl va avea Legea Offshore. Nu a existat nici măcar o raportare despre cât încasa statul român până atunci din astfel de activităţi. Contactat de un reporter al cotidianului Evenimentul Zilei, un expert în domeniul explorării produselor petroliere a declarat că din cunoştinţele sale nici măcar la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) nu se ştia exact cât urma să încaseze România din redevenţe.

Dar ce se întâmplă dacă o firmă nu îşi plăteşte contribuţiile către stat? La articolul 5, punctul 3 al legii, scrie că „Autoritatea competentă este obligată să rezilieze de îndată concesiunea dacă titularul nu achită în termen de şase luni, de la data scadentă, redevenţa datorată statului”. Practic legea spune că se reziliază contractul, dar nu obligă în niciun fel firmele să plătească sumele restante. Adică, după cum au subliniat experții contactați de jurnaliști, „Prin această scăpare de reglementare din lege ne putem trezi în situaţia că o firmă extrage şase luni petrol sau gaze şi apoi pleacă fără să plătească nimic statului”!

Redevenţele pentru resursele din Marea Neagră sunt cu atât mai importante cu cât valorile administrate de statul român au crescut și mai mult după anul 2009, când România a câștigat un proces foarte important cu Ucraina. La acel proces, care a stabilit granița maritimă dintre cele două țări, Curtea de la Haga a hotărât că României i se cuvin pe drept zone întinse din platoul Mării Negre, care până atunci fuseseră abuziv trecute în custodia Ucrainei. În zonele respective au fost trasate şi concesionate 11 noi loturi de exploatare a hidrocarburilor.

Miza resurselor naturale în contextul internațional

Trebuie menționată și miza situației internaționale în care se desfășoară exploatarea gazelor din offshore. În Uniunea Europeană există o acută nevoie de combustibil pe bază de gaz. Oferta care vine din Norvegia, Danemarca și alte țări cu platforme maritime este cu totul insuficientă pentru marile companii multinaționale. De aceea există o reală dependență față de gazul rusesc. Dar afacerile cu Rusia sunt aspru criticate de administrația Statelor Unite, care vede în Federația Rusă un dușman strategic. În acest context, imensa resursă de gaz ce va veni din România, țară aflată sub o netă influență americană, are nu doar o valoare economică, ci și una politică. Tocmai de aceea ambasadorul american la București, Hans Klem, a exercitat prin toate mijloacele o presiune constantă pentru ca Legea Offshore să fie votată „cum trebuie”, adică în sensul obținerii de cât mai mari avantaje de către investitorii străini.

În opinia lui Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, „În ultimii 14-15 ani statul român este ținut în conflict la nivelul celor mai importante instituții: președinție, guvern, parlament. Iar acest conflict vulnerabilizează România, ceea ce face ca pe acest fond cele mai importante decizii să fie luate împotriva statului român, care ajunge păgubit în fiecare an cu miliarde de euro”. Cât despre „sperietoarea” că dacă legea nu e favorabilă investitorilor străini există pericolul ca aceștia să plece, Iulian Iancu a explicat că aceasta este o absurditate, întrucât investitorii sunt extrem de interesați de zăcământul uriaș de gaz, de care toată Europa are nevoie. De fapt, statul român are dreptul să comercializeze resursa după bunul plac și să o exporte unde dorește.

O altă „sperietoare” menită să elimine opoziția în fața concesionării către străini este că dacă nu dăm resursele americanilor și Uniunii Europene „o să vină rușii să le ia”. Jurnalistul Lucian Davidescu a explicat însă că „Acest argument este caraghios. Noi avem deja printre concesionari un partener din Rusia, Lukoil. Asta nu prea se spune în Parlament pentru că nu dă bine în poză, ar cădea argumentele prin care sunt criticați rușii”. Lucian Davidescu a mai explicat că de altfel firma austriacă OMV și compania americană Exxon, care se numără printre concesionarii din Legea Offshore, au un lung și productiv parteneriat cu rușii și ajută mult mai mult interesele rusești decât dacă ar veni chiar GasProm-ul, marea companie rusească, să exploateze în Marea Neagră.

La inițiativa Uniunii Europene s-a stabilit deja că pornind de la Giurgiu (după ce gazul din Marea Neagră va fi adus prin conducte la țărm) vor fi trase alte conducte care să ducă gazul (în cantități secrete) spre țările Europei. Culmea este că tot noi vom plăti grosul cheltuielilor infrastructurii rețelei de conducte: România va achita cam două treimi (aproximativ 300 de milioane de euro) din prețul rețelei, iar UE o treime. Mai mult, Ungaria a declarat public, prin reprezentantul său Cristian Terheș, că va revinde țărilor Europei gazul primit din România la un preț mult mai bun. Terheș chiar a formulat retoric (și cu mult tupeu) o întrebare: „Ce să faceți voi, românii, cu atâta gaz? Un foc mare?”.

Ironia este că cetățenii români plătesc foarte scump pentru încălzire, care se efectuează cu combustibil de import. Iar două treimi din populația țării nu este racordată deloc la rețeaua de gaze naturale și face focul cu lemne. Nici măcar localitățile care vor fi traversate de conducta spre țările bogate ale Europei nu vor fi racordate la vreo rețea de gaz. Dar, în batjocură, se va acorda o „compensație” pentru terenul afectat din curțile și grădinile oamenilor: 14,01 lei pentru perioada celor doi ani cât va dura amplasarea conductei!!

O altă informație care completează imaginea jefuirii României este aceea că legea offshore, cu toate detaliile sale, a fost pregătită și premeditată de cel puțin 12 ani. Așa se explică de ce zone întinse de pe țărmul Mării Negre au rămas interzise investitorilor din turism. Este semnificativ că în a doua zi de Crăciun a anului 2016 (când toată lumea se preocupa de sărbători), Dacian Cioloș a dat „Ordonanța 100”, care stabilea că terenuri vaste de pe țărmul Mării Negre, care de peste 12 ani nu primiseră aprobare pentru investiții turistice, să rămână declarate ca „extravilane”, adică în acele zone să nu se aprobe construirea rețelelor de apă, curent și canalizare. Motivul era clar și fusese parțial recunoscut: terenurile respective erau demult destinate infrastructurii aferente extracției de gaz din Marea Neagră.

România, țara „aurului negru”

Acum 100 de ani România era cunoscută ca „țara aurului negru” datorită impresionantelor sale rezerve de hidrocarburi. România a realizat încă de atunci trei mari premiere internaționale: prima țară care a înregistrat producție petrolieră, prima găzărie din lume ce producea gaz lampant, și apoi Bucureștiul a fost, în 1857, primul oraș iluminat stradal cu gaz lampant.

România a început exploatarea resurselor din Marea Neagră în anii 1980, după ce Nicolae Ceaușescu a fost stimulat chiar de către președintele american Richard Nixon să exploateze giganticul zăcământ existent în Marea Neagră. Ca urmare, Ceaușescu a lansat România în cel mai important salt industrial din istoria țării. La Galați au fost construite primele platforme de foraj marin. Marea Neagră a fost împărțită în opt perimetre de exploatare, denumite Neptun, Luceafărul, Istria, Pelican, Muridava, Cobălcescu, Rapsodia și Trident. Au fost construite stații de prelucrare a hidrocarburilor, cea mai importantă fiind marea rafinărie de la Midia.

Efortul de industrializare menit să extragă și să prelucreze resursele din Marea Neagră a fost cea mai mare investiție pe care a făcut-o România vreodată. Întreaga tehnologie era la cele mai noi standarde din acea perioadă. Am fost curtați și atunci de companii străine, cam 16 la număr, dar regimul Ceaușescu a impus anumite condiții foarte drastice, care i-au descurajat. În 1989 România ajunsese să proceseze prin forțe proprii circa 34 milioane de tone de petrol pe an, ceea ce pe atunci era o cantitate record.

Dar din 1990 totul a intrat brusc în declin deoarece noua conducere a distrus întreaga industrie a României, pe care a catalogat-o – conform expresiei primului ministru de atunci, Petre Roman – ca fiind un „morman de fiare vechi”. Totul a fost privatizat, iar investitorilor străini li s-a dat mână liberă să acționeze cum doresc, discreția fiind garantată prin contracte de stat „strict secrete”. Compania de stat Rompetrol a fost privatizată de guvernul Văcăroiu, iar compania de stat Petrom a fost privatizată de guvernul Năstase. Adică vândute pe sume derizorii companiilor multinaționale. Platformele de foraj și industriile colaterale au fost fie preluate de străini, fie închise și lăsate în paragină. Mai întâi statul român a cerut, sub guvernul Iliescu, doar 45% din profitul obținut de străini de pe urma resurselor noastre. Apoi, din 2004, guvernul Tăriceanu a renunțat la cota de 45% și a stabilit că statul român va primi doar o redevență de 3-13% din valoarea resurselor extrase, redevență pe care se obliga să nu o modifice timp de 10 ani. Directorii și administratorii instituțiilor de stat care s-au opus acestor prevederi dezastruoase au fost concediați și înlocuiți cu alții mai „cooperanți”. Sub guvernele Ponta și Cioloș perioada cu redevența stabilită de Tăriceanu s-a extins până în 2016, când a început pregătirea unei noi legi.

Prima formă a legii care a stabilit noile condiții de extracție a hidrocarburilor României de către străini (Legea Offshore) a fost votată în Senat în februarie 2018. Legea a fost votată în unanimitate (fără nicio împotrivire!) în timpul guvernului Tudose, sub privirile atente ale ambasadorului Hans Klem. Forma de atunci menținea redevențele stabilite în 2004, adică între 3 și 13%, ca beneficiu pentru România. Se pare că prim-ministrul Mihai Tudose a fost demis de liderul PSD, Liviu Dragnea, tocmai pentru că făcea prea mult jocurile unor interese străine. Cel mai probabil, acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care Dragnea a devenit imediat extrem de antipatic pentru manipulatorii României, care au lansat o campanie foarte dură în scopul de a-l demite. Este, desigur, naiv să ne imaginăm că Liviu Dragnea a urmărit din spirit patriotic o negociere mai bună a Legii Offshore. O explicație mult mai plauzibilă este aceea că el a folosit interesul național al României ca monedă de schimb pentru libertatea sa, amenințată de dosarele mai mult sau mai puțin inventate de DNA.

O analiză edificatoare a modului în care România a fost și este jefuită de resursele sale din Marea Neagră puteți urmări în următorul documentar, realizat de jurnalista Carmen Avram:


Citiți și:

Legea offshore a fost adoptată, am fost trădați în proporție de doar 65%!

În loc să apere resursele ţării, SRI-ul face lobby «de specialitate» la legea offshore pentru multinaţionale şi în dauna României

Cine exploatează de fapt resursele României şi câţi bani plătesc pentru ele cei care o fac 

 

yogaesoteric
13 noiembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More