Libertatea nu se foloseşte niciodată de violenţă

 

Fiecare va descoperi că libertatea este prezentă și în ceilalți și că toți îi aparțin, în întregime, fără ca ea să se dăruiască vreunuia mai mult, dar împlinindu-i pe toți deopotrivă.

Sunt multe conjuncturi de-a lungul vieții prin care trecem adesea fără să participăm pe deplin conștienți de ele. Exemplul morţii este el singur suficient de relevant.

Încetarea funcţiilor vitale și degenerarea ulterioară a structurilor fizice face ca la nivel fizic moartea să se manifeste ca un fenomen de durată şi totuşi conştiinţa proprie nu mai este demult prezentă pentru a înregistra aceste transformări. Însă chiar și înainte de această limită, există în viața noastră momente pe care le trăim în ființa, dar nu și în conștiința noastră, și aici nu ne referim la tot ceea ce este predat în grija subconștientului, ca de pildă funcționarea unor organe vitale, înregistrarea diferiţilor stimuli subliminali, refularea unor stări terifiante etc.; mai ales că nu toate acestea se integrează în sfera conștiinței așa cum este ea înțeleasă de diversele curente psihologice.

De altfel, e necesar să recunoaștem că este destul de greu, deși nu imposibil, să supunem controlului deplin ritmul cardiac sau respirator, de exemplu, așa cum s-a dovedit că pot face unii yoghini sau să luptăm cu tendința de refulare a conștientului, astfel încât subconștientul să rămână curat, controlabil și armonios în relația sa cu conștientul.

Ne referim acum la acele fapte din viață care se produc fără intervenția directă a conștiinței și fără să fie absorbite în subconștient. Astfel de momente ale existenței, pe care ființa deschisă le primește din plin, sunt total libere în raport cu conștiința noastră. Ca atunci când rămânem perplecși sau lipsiți de cuvinte, sau când o emoție estetică foarte puternică ne blochează capacitatea de a acționa, de a avea o atitudine anume. În astfel de situații, deși resimțim cu toată ființa noastră plenitudinea acelei experiențe, conștiința păstrează tăcerea, preferând ca nici măcar să nu-și mai amintească de asemenea incidente în care s-a confruntat cu propriile limite și s-a văzut depășită de realitate. Tocmai ea, care avea ambiția de a-și subordona întreaga existență! Numai că astfel de episoade revin și la un moment dat ființa noastră va ajunge să și le dorească, făcându-le să devină din ce în ce mai numeroase, iar conștiința noastră nu poate realiza ce se petrece în noi, în propriul ei regat.

Armele ei sunt blândețea, sensibilitatea, candoarea

Va ajunge astfel la înțelegerea faptului că există o realitate secundă ce nu i se supune, care scapă controlului ei. Va constata că regatul supus ei nu este chiar atât de întins și că în interiorul acestui regat nu are puterea de a controla chiar totul. Va descoperi astfel libertatea. Fără să știe ce este aceasta, o va resimți ca pe o amenințare în forță și va căuta să-și întărească sistemul de apărare. Astfel se naște dictatura interioară în care conștiința, retrasă la unul din ultimele caturi ale turnului ei, își retează legăturile cu ființa, devenind o exilată în propriul ei regat. Multă vreme încă se va putea sugestiona că stăpânește situația, insensibilă semnalelor care ar ajuta-o să înțeleagă că acolo, jos, s-a înstăpânit haosul de care ar vrea sa se apere, de care ar vrea să să se desprindă, dar pentru care este răspunzătoare și în care este implicată profund.

Și aceasta pentru că nu acceptă o luptă deschisă cu cel mai nou și mai redutabil inamic al ei: LIBERTATEA. Un inamic ireductibil și de o forță copleșitoare, cu atât mai colosală, cu cât este necunoscută. Un inamic cu care nu ai termeni de dialog, de negociere, de compromis. Și așteptăm pur și simplu să revenim în noi, să facem un gest de capitulare, sau mai bine spus de transcendere. Căci doar atât nu sesizează conștiința în efortul ei de a se apăra: că niciodată Libertatea nu se folosește de violență, iar armele ei sunt întotdeauna blândețea, sensibilitatea, candoarea și că în fața unor astfel de arme candidații se predau singuri, iar înfrângerea vine din interior, mai ales că însăși conștiința își amintește vag de niște arme identice aflate cândva în puterea ei – blândețe, sensibilitate, candoare…

Se va deschide cu totul în fața celeilalte conștiințe

O ultimă scânteie de luciditate poate aduce cu ea capitularea. Deposedată de însemnele oricărei puteri personale, conștiința își va face penitența pe drumurile unui regat devastat, prin îndelunga ei ambiție de a fi continuat acel conflict inutil. Realizează acum că, de fapt, acest teritoriu nu-i aparținuse niciodată și că ea doar își apărase propriul egoism. Cum ar fi fost dacă ar fi înțeles totul la timp?

Această nouă stare, în loc să o apese, s-o împovăreze, îi dă forță. Exact acea forță de a-și asuma răspunderea. Astfel, ca cel mai umil dintre supuși, ea participă la reconstrucția propriului regat. Va fi pretutindeni, va susține orice efort plină de recunoștință față de această forță care este susținută la rândul ei. Va învăța în felul acesta, interior, ce este Libertatea și se va trezi astfel în ea dorința de a o regăsi, de a o reîntâlni. Va pleca la drum, pur și simplu, aducându-se pe sine ca omagiu acelei căutate Libertăți.

Pretutindeni va regăsi în drumul ei alte conștiințe aflate ca și ea în căutarea Libertății. Zi și noapte își va continua drumul călăuzit de vocea lăuntrică a acestei chemări neîmplinite încă. Uneori singură, alteori alăturându-se altora, dar mereu purtând ca pe o ofrandă lumina propriei existențe cu gândul de a o dărui. Până într-o zi când viața va scoate în calea sa o altă conștiință. Se va redeștepta atunci în ea acea stare de demult căreia căutase să i se opună din toate puterile, dar pe care acum este gata s-o primească plină de bucurie. Este ca atunci, demult, când Libertatea i s-a arătat prima dată. Dar acum va ști să o primească cu toată ființa sa. Se va deschide cu totul în fața celeilalte conștiințe, așa cum ar fi vrut atât de mult să o facă în fața Libertății însăși. Deoarece pentru ea cealaltă conştiință va însemna de acum libertatea și ar vrea ca nimic să nu le poată despărți.

Este gata să se dăruiască celorlalte conștiințe. De fapt este gata să se dăruiască pe sine chiar, numai de nu ar mai trăi niciodată sentimentul separării. Există ceva dincolo de spațiu și timp în apropierea lor, ceva ce regăsise în ea însăși ca fiind dintotdeauna, ceva ce doar Libertății mai aparținuse, așa cum le aparține lor acum. Multă vreme vor continua împreună drumul. Contopiți parcă într-o lumină și mai mare, ce va atrage în jurul lor alte și alte conștiințe care li se vor alătura. Fiecare va descoperi că Libertatea este prezentă și în ceilalți și că toți îi aparțin în întregime, fără ca ea să se dăruiască vreunuia mai mult, dar împlinindu-i pe toți deopotrivă. Dar dacă la o răscruce conștiința va fi necesar să se desprindă din acest trup comun al Libertății, va constata că legăturile puternice și nevăzute ale iubirii fac prezența ei mereu vie alături de celelalte conștiințe îngemănate. Atunci îndeplinirea responsabilității ce o are va fi chiar propria ei Libertate și va urma drumul acestei responsabilități așa cum urmărea și drumul Libertății, sporind dăruirea în fața acestei libertăți cu fiecare conștiință pe care ea o va întâlni, dăruindu-i-se. Până când, într-o zi, peregrinările ei o vor aduce în fața unor porți ferecate, dincolo de care simțim prezența unei alte conștiințe. Cu sensibilitate, blândețe și candoare, va bate, cerând să intre.

Purtătorul acelui mister ești tu

Un fapt, un om, o prezență pot determina în noi acest act de abandonare pe care l-am refuzat îndelung înainte. Nu vom descoperi atunci nimic altceva decât pe noi înșine, dar deplini, nu schilodiți și limitați prin acest partaj între ființă și conștiință. Vom descoperi atunci că toate întrebările noastre se nășteau din neputința de a găsi acest unic răspuns pe care ființa îl dă conștiinței prin chiar gestul ei de supunere necondiționată și de acceptare a realității, pe care îl va exprima ca formă de manifestare a Libertății conștiinței.

Tot ce îi este dat conștiinței să edifice nu se poate realiza decât în ființă. O construcție integrală prin care conștiința să-și reprezinte realitatea, să o conceapă, presupune o angajare deplină a ființei, dar pentru a cuprinde e necesar să renunțe la orice construcție limitatoare.

Ce rămâne atunci?
Pura fiinţă! Pura conştiinţă!…
Dar mai ales un mister personal, un mister infinit care se deschide în faţa celorlalţi prin fiecare dintre noi. Niciodată acest adânc al tainei nu va putea fi umplut cu semnificaţiile faptelor noastre, astfel încât să spunem că la un moment dat celălalt s-a terminat în ceea ce are el tainic, misterios. Că a încetat să mai fie. De fapt, existenţa este chiar acest mister care lasă întotdeauna loc să mai fie ceva, acest generos mister care se dăruieşte pe sine făpturii noastre, creându-ne astfel posibilitatea să existăm.

Dacă nu ar fi astfel, dacă misterul s-ar umple la un moment dat de raţional, de profan, existenţa ar înceta, pentru că înnoirea nu ar mai fi posibilă. Iar purtătorul acestui mister eşti tu, cititorule, în toată fiinţa ta. Lasă-ţi conştiinţa să descopere continuu acest mister, pentru ca înnoirea ta să fie continuă. Vei putea trăi astfel un continuu început în care fiinţa şi conştiinţa să fie atât de îngemănate, atât de dăruite una către cealaltă, încât plenitudinea născută din fuziunea lor să cuprindă tot. Aceea este clipa în care se naşte libertatea pentru tine, deoarece libertatea este doar a întregului.
Ce mai rămâne atunci? Să celebrezi. Într-o continuă beatitudine.


Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 7.

Citiți și:

Despre adevărata Libertate

Confort şi libertate

Conştiinţa Supremă este sursa dumnezeiască a vieţii noastre

Acţiunea de a observa este o poartă către Conştiinţa Supramentală

 

yogaesoteric
20 noiembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More