Mă numesc Winston… Cu W de la dublu Vaccinat

„Nevaccinații sunt negrii din perioada Apartheidului”, s-a spus. „Sunt evreii din vremea lui Hitler.” Doar parțial corect.

Odată cu covidul a reapărut segregarea socială. Asemenea negrilor și evreilor, Nevaccinații sunt considerați cetățeni de mâna a doua. Ființe inferioare. Untermenschen. Un fel de verigă de legătură între animal și om.

Prin urmare nu au de ce să beneficieze de toate drepturile din Constituție. Constituția este pentru oameni. Nevaccinații, ca și negrii și evreii, sunt ghetoizați. Izolați. Proscriși.

Culoarea pielii și steaua lui David au fost înlocuite de „certificatul de vaccinare”. Prezența sau absența documentului îți deschide sau îți închide uși. Te trimite după garduri. Te umilește. Hinterland. Kaufland.

Însă negrilor și evreilor nu li se interzicea să muncească. E drept, primii aveau parte de muncile cele mai înjositoare. Celorlalți li se îngăduia luxul (când nu li se punea foc) să aibă câte o prăvălie de la care cumpărau mai ales consângenii lor.

Și unora, și altora, li se tolera însă o brumă de libertate de mișcare și acțiune care le asigura un trai mizer. Deși linșați din când în când – unii, sau uciși în pogromuri – ceilalți, nu au fost totuși condamnați să moară în bloc de foame.

Ideea „soluției finale” a apărut abia în al nouălea an de regim nazist.

Interzicerea dreptului la muncă al nevaccinaților, al posibilității de a-și câștiga o pâine, s-a ivit după nici doi ani de covidism. „Nevaccinații sunt asemenea deținuților politici supuși reeducării la Pitești”, s-a spus. Ceva mai aproape de adevăr, dar tot nu pe deplin exact.

Nevaccinații sunt ținta unei colosale revărsări de ură din partea vaccinaților. Dușmănia țâfnoasă, aversiunea agresivă, scârba scandalizată au luat locul disprețului suveran la adresa negrilor și evreilor. Sub instigarea sinistrului cartel politicieni – medici – presă, nevaccinații nu au fost lăsați nici măcar să moară de foame în pace. Au fost mereu zădărâți. Amenințați. Hărțuiți.

Nu trecea zi de la Dumnezeu în care vreun politician să nu sperie populația cu noi restricții și interdicții, de preferință de sărbătorile cele mai dragi. Nu trecea zi în care vreun ziarist să nu gâlgâie de satisfacție că, undeva în lume, o manifestație pentru libertate a fost călcată în bocanci de poliție și niște țeste de protestatari au fost crăpate. Nu trecea zi în care vreun doctor să nu își frece palmele de încântare că nevaccinații vor sfârși în sac de plastic negru sub pământul înghețat.

De la Țurcanu încoace nu s-a mai văzut un asemenea torent de ură. Ca pe vremea reeducării de la Pitești, un rol important îl joacă sentimentul vinovăției și al fricii. La fel ca în sufletul reeducatorului de atunci, și în inima vaccinatorului de azi s-a cuibărit o viperă care îl roade pe interior.

Este remușcarea că a cedat presiunilor. Că a fost laș. Dar este și teama că nu a făcut alegerea cea mai bună. Că, ispitit de sirenele propagandei și disperat să își salveze viața amărâtă, e posibil să fi greșit, alegând de fapt moartea. Acest îngrozitor cocteil de remușcare și frică se preface în ură drăcească revărsată asupra aproapelui: colegul de celulă de atunci, nevaccinatul de azi.

Vaccinatorul – reeducator ține cu tot dinadinsul să îl schimbe. Să îl facă asemenea lui însuși. Să îl preschimbe după chipul și schimonoseala sa. Pentru a nu mai avea termen și oglindă de comparație. Însă ceea ce trăim acum este mai teribil chiar și decât Fenomenul Pitești.

Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò atrăgea atenția că Dictatura covid adună în sine tot ce este mai rău de la toate tiraniile istoriei. Avea dreptate. Vaccinarea obligatorie este de-abia începutul. Ea doar deschide Porțile Iadului prin care se caută să fie vârâtă, îndesată cu forța, întreaga omenire.

O mână de demenți dirijează operațiunea demonică. Niște indivizi gângavi și dislexici, dar putred de bogați, al căror nivel maxim de cultură este Jules Verne și ciotul din Wikipedia despre Malthus, blazați de joaca cu insule, iahturi, jeturi, limuzine, femei și minori, insuflați irepresibil de un nou „Vis de Aur”, ademenitor și umed, vor să fericească lumea cu anasâna. Să aducă Raiul pe Pământ.

În acest scop, ca orice dictatori, vor și ei să zidească un Om nou. Omul lor. Care nu are nimic de-a face cu omologul comunist sau cu Supraomul naziștilor. Aceia erau niște stăpânitori. Se ambiționau să îl înlocuiască pe Dumnezeu și să domnească singuri asupra lumii.

Or, alde Gates, Zuckerberg, Soros, Bezos, Musk nu au nevoie de alți Zei în afara lor. Se simt ei înșiși suficient de divini și destui câți sunt în Olimpul lor pentru a stăpâni planeta. Mai au nevoie doar de niște slugi și niște animale de companie. Primele, să le execute ordinele. Celelalte, să-i distreze.

Acestea sunt cele două roluri rezervate omului în minunata lume nouă de mâine. În ambele ipostaze, condiția absolută pentru a i se îngădui existența este supunerea oarbă. Încrederea absolută. Dincolo de orice filtru al rațiunii. Și, nu în ultimul rând, iubirea. Nu este Dumnezeu adevărat cel care nu își dorește să fie adorat de creația lui. Chiar și atunci când aceasta nu mai are nimic dintr-un om adevărat și a devenit o moluscă.

Monseniorul Viganò avea dreptate. Niciodată în toată istorie conștiința omului nu a plăsmuit un asemenea coșmar. Până acum el exista doar în câteva cărți, nici ele prea multe.

1984 al lui Orwell rămâne cutremurător mai ales prin ultima frază: „Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Fratele cel Mare!” Vaccinații de astăzi îl prefigurează pe Winston Smith.

Citiți și:
„Minunata lume nouă” a venit cu „1984” de mână
Chris Perry, medic australian de renume, a avertizat nevaccinații: „Nu veți putea să vă ascundeți. Veți avea o viață foarte, foarte singuratică”
Vaccinații, atac furibund și dement la adresa nevaccinaților

yogaesoteric
27 mai 2022