Macron și Merkel trezesc naționalismul la viață. Răscoala «vestelor galbene» nu este decât începutul. (Istoria altfel decât la școală)

 

La începutul anilor 2000, totul mergea perfect pentru elitele care aveau interese financiare și politice globale. Democrația liberală înainta victorioasă pe toate fronturile. Atentatele teroriste, în ciuda pierderilor cumplite de vieți omenești, nu păreau decât niște accidente de parcurs. Rusia, moștenitoarea URSS, părea pusă cu botul pe labe pentru totdeauna.

Apoi a venit criza, pe care, în ciuda responsabilității evidente pe care o avea marea finanță, politicienii au trecut-o pe nota de plată a claselor celor mai sărace. Oamenii obișnuiți din așa-zisa lume liberă au fost nevoiți să strângă cureaua ca să acopere găurile provocate de lăcomia, excentricitățile și incompetența marilor bancheri ai lumii.

Chiar și în aceste condiții, după cum scria, în 2014, Gideon Rachman în The Economist, „orice scriitor care ar fi prezis că naționalismul va deveni marele val al viitorului ar fi fost tratat, în cel mai bun caz, ca un excentric”, Lumea părea să se îndrepte cu viteză spre statul planetar visat de George Soros.

„Cele mai puternice forțe din afaceri, tehnologie și știință păreau să tragă pentru o și mai mare integrare internațională. Organizații supranaționale precum Organizația Mondială a Comerțului, G 20, dar și Curțile Internaționale de Justiție, au fost învestite cu puterea de a reglementa problemele transfrontaliere (care deveneau din ce în ce mai importante într-o lume globalizată). Între timp, Uniunea Europeană, o organizație în care țările au făcut concesii cu privire la suveranitate și au renunțat la naționalism, se anunța ca model politic pentru secolul XXI”.

Numai că elitele globaliste au forțat nota, s-au grăbit să obțină succesul deplin. Au vrut să-și folosească imensa putere financiară și influență politică pentru a schimba total lumea în câțiva ani. Corectitudinea politică, diversitatea, multiculturalismul au devenit dogme sacrosante.

Și nu numai atât, politicienii establishmentului și bogații lor sprijinitori din umbră au decis să deschidă porțile Occidentului pentru milioanele de săraci ai lumii. Două obiective atinse dintr-un foc – slăbirea statelor naționale și a națiunilor, dar și forță de muncă ieftină pentru corporațiile internaționale. Numai că ceva nu a mers bine și, precum piesele de domino, toate marile „realizări” ale elitelor sunt acum amenințate.

Naționalismul este considerat, în zilele noastre, o mișcare reacționară. Și chiar acesta este adevărul, dar nu din motivele expuse de corifeii marxismului cultural, ci pentru că oamenii, amețiți de schimbările dramatice și nedorite care le amenințau viața, s-au întors spre singurul lucru de care se mai puteau agăța, solidaritatea națională. Marea finanță și establishmentul sunt cele care au trezit naționalismul la viață, a fost reacția de apărare a oamenilor.

Și tot aceste forțe globaliste sunt responsabile pentru internaționalizarea acestui fenomen. Naționalismul secolului XXI nu mai este o mișcare a unor politicieni care văd strict interesul poporului lor. Organizații precum Pegida și Generation Identitaire au încercat să se extindă în toată Europa.

Arestarea activistului de dreapta Tommy Robinson a fost marcată de proteste în mai tot Occidentul, dar și în Statele Unite sau Australia. Naționalismul secolului XXI nu mai înseamnă pentru francezi, germani sau britanici, ură pentru cei care timp de secole le-au fost adversari, ci încercarea de a-și salva țara și modul de viață.

Cine urmărește pe internet activitatea liderilor de opinie ai naționalismului va observa că victoriile din Ungaria și Polonia ale naționaliștilor sunt salutate cu urale la Londra, Paris sau Berlin. Iar comentariile internauților arată că aceștia își pun speranța mai curând în Grupul de la Vișegrad decât în politicienii din țara lor.

Oricât ar fi de ciudat, naționalismul s-a internaționalizat în fața marilor amenințări – terorism, imigrație, islamizarea Europei. Din păcate pentru elite, nu e decât începutul. Procesul e destul de simplu și seamănă, mutatis mutandis, cu ceea s-a petrecut în lagărul țărilor socialiste în 1989.

E drept, URSS și țările satelit erau atunci în pragul falimentului, pe când Occidentul e prosper. Puterea se bazează însă, și într-un caz, și în celălalt, pe siluirea voinței poporului. Între establisment (politicieni, presa oficială, lideri de opinie) și masele populare a apărut o prăpastie.

Și cum ar putea fi altfel când, în țări cu majorități zdrobitoare împotriva imigrației, presa și politicienii vorbesc despre binefacerile importului de oameni din lumea a treia?!

Efectele se văd cu ochiul liber, partidele tradiționale înregistrează eșec după eșec, presa mainstream este din ce în ce mai puțin crezută în vreme ce naționaliștii și gazetarii de dreapta de pe internet prind aripi. Iar varianta dură încercată de Macron și Merkel pare a fi cea mai proastă soluție.

Atacurile lor la adresa naționalismului, populismului și așa-zisului fascism nu fac decât să dea și mai multă credibilitate acestor mișcări. Pentru că oamenii au început să creadă că adevărul e exact pe dos decât susțin cei care-i mint de decenii.

Citiți și:

Naționalismul și Imperiul Liberal (I)

Un capitalism deranjat de frontierele naţionale amalgamează popoarele, şterge identităţile colective organice şi le promovează pe cele artificiale


 

yogaesoteric
29 ianuarie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More